NEXTER Systems & KMW Krauss-Maffei Wegmann

NEXTER Systems & KMW Krauss-Maffei Wegmann

Stimaţi telespectatori, vorba Sandei Ţăranu (nu, n-are cont pe Facebook…), evoluţia îşi vede de treabă. Cei puternici devin şi mai puternci, ceilalţi…

După mai multe încuscreli între vecinii francezi şi germani, apare şi un joint venture de 50 cu 50% la care parteneri sunt Nexter Systems şi KMW Krauss-Maffei Wegmann.

Pentru cei care s-au întors proaspăt din vreo călătorie cosmică, precizăm că – între altele – se unesc părinţii produselor Leopard 2 şi Leclerc, Boxer şi VBCI… lista e lungă, numai în ceea ce priveşte produsele recente.

Ca şi primă reacţie, având în vedere că britanicii au tras cortina peste fabrica lor de tancuri şi că italienii nu au dat pe spate cumpărătorii cu tancul Ariete, viitorul tanc european ar fi produsul realizat în viitor de către acest joint venture.

În urmă cu vreun an, Philippe Burtin, preşedinte al Nexter şi Frank Haun, preşedinte al KMW, anunţau planul de a forma un joint venture 50:50 într-o companie numită KMW and Nexter Together, sau KANT.

Compania va avea sediul în Amsterdam.

Cu puterile unite, cele două companii vor combina vânzări anuale de aproape două miliarde de euro.

Cu zece linii de afaceri complementare, Nexter Group este specializată într-o plajă mare de sisteme ale vehiculelor de luptă terestre. Separat faţă de forţele terestre, Nexter furnizează sisteme şi pentru forţele aeriene şi navale.

Nexter Systems este fabricantul unuia dintre cele mai moderne tancuri din lume, Leclerc, precum şi a obuzierului autopropulsat CAESAR.

Compania germană Krauss-Maffei Wegman GmbH & Co. KG (KMW) conduce în piaţa europeană pentru vehicule cu grad mare de protecţie pe şenile sau roţi, fiind de asemenea producătoare a faimoasei familii de tancuri Leopard aflată în dotarea a 16 ţări.

La finalul acestui an, KMW va furniza Qatarului primul tanc dintr-o comandă de 62 Leopard 2A7+, ultima generaţie de tancuri a familiei Leopard.

Dincolo de peltea, KANT va beneficia şi de influenţa în piaţă a Nexter şi KMW.

Sursa: Armyrecognition

 

Iulian Iamandi