O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează vineri, 7 octombrie, o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni – Rzeszów–Jasionka (Polonia) – Dublin (Irlanda) – Otopeni.

Astfel, cinci pacienți ucraineni, în vârstă de 44, 26, 49, 56 și, respectiv, 36 de ani, vor fi preluați de pe Aeroportul Internațional Rzeszów-Jasionka și transportați la Dublin pentru tratament în unități medicale din Irlanda.

Echipa medicală care monitorizează pacienții pe timpul zborului este formată din specialiști ai Spitalului Clinic de Urgență București și ai Bazei 90 Transport Aerian.

Aeronava militară a decolat din Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 9.00.

Solicitarea de transport aerian a fost făcută de Departamentul pentru Situații de Urgență, în urma solicitării Ucrainei încărcată în platforma Common Emergency Communication and Information System (CECIS) ce facilitează comunicarea între Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene și autoritățile naționale.

 

Biroul de presă