Mitt Romney

Foarte probabil îndemnat de către oamenii din spate să lanseze mesaje care să atingă la sentimentul puternic al americanului care se simte bine ca şi cetăţean al Puterii, candidatul Mitt Romney a declarat zilele trecute că EL va cumpăra mai multe avioane F-22 Raptor ca şi parte a planului SĂU de a inversa multe dintre planificatele decizii de reduceri ale administraţiei Obama.

Mai impresionant, Romney a spus că nu va include armata în programul cu reducerile de cheltuieli care să reducă deficitul S.U.A.

“Rather than completing nine ships per year, I’d move that up to 15. I’d also add F-22s to our Air Force fleet. And I’d add about 100,000 active duty personnel to our military team,” 

“I think the idea of shrinking our military to try and get closer to balancing our budget is the wrong place to look.”

Mitt Romney a reafirmat că doreşte sporirea numărului de nave militare construite de la nouă la cincisprezece pe an şi adăugarea a încă o sută de mii de militari activi la efectivele curente.

Însă, pentru prima dată Romney a menţionat F-22 în planurile sale. În cazul în care va fi ales preşedinte.

Producţia de F-22 a fost stopată de către secretarul apărării Robet Gates la 187 bucăţi, deşi Forţele Aeriene solicitaseră 243 astfel de avioane. Totul, după ce în planul original se doreau nu mai puţin de 750 Raptori.

Ultimul F-22 a părăsit linia de producţie în 2011, iar între timp Raptorul a avut parte de ghinionul manifestării la piloţi a simptomelor asemănătoare hipoxiei. Astfel, s-a lăsat cu repetate interdicţii la zbor ale super-avioanelor F-22 şi restricţii în zbor.

Problemele lui F-22 nu au împiedicat liderii din Forţele Aeriene să solicite redeschiderea liniilor de producţie – aceştia avertizând că doar o sută optzeci şi şapte de bucăţi sunt insuficiente pentru contracararea şi înfrîngerea unui adversar puternic precum China.

Dacă Romney va câştiga alegerile şi se va ţine de promisiunile făcute acum, în campania electrorală, reluarea producţiei de avioane F-22 Raptor va costa în jur de 900 de milioane de dolari, spune Loren Thompson, consultant la Lockheed Martin şi alte companii producătoare de echipamente şi tehnică din domeniul militar.

Această valoare a fost preluată din răspunsul dat Japoniei în 2010, în cadrul unor discuţii legate de dorinţa acestei ţări de a achiziţiona 40 avioane F-22. Atunci, Thompson a avansat această sumă, nu prea îndepărtată de miliardul de dolari, susţinând pe bună dreptate că respectivele costuri vor creşte în timp.

Costurile redeschiderii liniei de producţie se vor adăuga în preţul fiecărui avion nou-construit şi este greu de concluzionat cât va scrie pe eticheta unor ipotetice (în acest moment) avioane F-22 contruite în viitor. “Flyaway cost“-ul pentru F-22 ajunsese la 137 milioane de dolari per exemplar.

Thompson mai evidenţiază un aspect important, aproximând că redeschiderea liniei de producţie va dura cel puţin doi ani:

“In a rush, you could do it in about two years assuming all the other workers weren’t on other projects like F-35,”

Momentan, Mitt Romney nu a vorbit despre impactul pe care l-ar avea achiziţia de noi avioane F-22 Raptor asupra programului F-35, pe care DoD îl doreşte în cantitate mare: 2443 bucăţi.

F-22 Raptor la Point Mugu, California

Practic vorbind, afirmaţiile puternice ale lui Mitt Romney sunt fix apă de ploaie. Dacă n-aş fi dezgustat de politică şi de ceea ce se întâmplă de ani de zile pe la noi prin bătătură, m-aş apuca de arătat exemple de distras atenţia de la problemele reale în acţiuni şi mai ales vorbe dezgustător de tipic româneşti.

Serile trecute am vizionat o comedie în care câteva personaje jucau jocul de cărţi pe care la noi îl numim Trombon, iar la ei era botezat Bullshit. Ştiţi, desigur, jocul.

So, bullshit, Mitt Romney!

Apa de ploaie, bine ţintită pe la zona ochilor, poate provoca deficienţe la văzutul în clar a gravelor probleme cu care se confruntă de cam multişor şi cetăţeanul american de rând, pe care politicienii lor îl mai distrag cu un război împotriva terorismului, cu democratizarea unor ţări bogate în resurse naturale, cu doctrina republicană doritoare de Americă pe steroizi şi implicit muşchi de care tiptil-tiptil China începe să nu mai fie la fel de impresionată.

Pariez că Mitt Romney a lăsat mare parte din discursurile care au legătură cu măsurile sociale fix în grija adversarului, iar lui Obama chiar îi stă bine să toarne palavre cu promisiuni de mai bine pentru cei de rând. La urma urmei şi fără supărare, pe cine prinde mai bine un discurs adresat celor de jos? Pe Mitt Romney, care arată a alb înstărit, ori pe Obama, cetăţean de culoare?

Dar, să lăsăm politica, fie ea străină şi americănească. Să revenim la subiect: visează oare Mitt Romney că nu se va confrunta cu reducerile de buget pe care le va înfrunta şi un Obama reales?

În mod sigur, dincolo de imaginea de campanie, Romney ştie. Conştient, distrage atenţia. Poate şi de la faptul că S.U.A. se află angrenată într-un război cât se poate de pierdut încă de acum zece ani, căruia i se adaugă şi alte implicări direct-recunoscute, sau discret, pe restul hărţii.

Articolul original, aici.

– Resboiu –

———————————————————

Link-uri utile:

Revista Resboiu; Forumul Resboiu; Pagina de gardă a portalului; Ramura dedicată Armatei Române; Ramura dedicată spaţiului; Ramura dedicată dronelor.