Televiziunea de stat chineză a anunțat recent că se lucrează la dezvoltarea avionului multirol de portavion J-15 în versiunea D destinată executării misiunilor de război electronic, echivalentul avionului chinezesc J-16D cu baza pe sol.

Această dezvoltare va spori capabilitățile de luptă ale portavionului Fujian.

Până în prezent aviația militară a Chinei dispunea doar de J-16D ca avion  multirol de război electronic, dar acest tip nu poate fi utilizat de la bordul portavioanelor.

Dotat cu containere pentru război electronic, J-15D va putea îndeplini și misiunile clasice de luptă nu doar de război electronic. Avionul va dispune de un arsenal de arme aer-aer, aer-sol/apă mai mare decât cel al avionului american F-35.

J-15 este derivat din avionul rusesc/sovietic ambarcat Suhoi Su-33.

Foarte probabil acest avion va intra doar în dotarea grupului aerian de luptă al portavionului Fujian, care este echipat cu catapultă electromagnetică.

Iulian Iamandi