Dmitry Medvedev încearcă să ne dea cu bucăți de ucraină pe sub năsucuri, sperând să stârnească pofta României și Poloniei.
Că de Ungaria știm clar că s-ar băga la o felie.
Numai că noi nu ne dăm în spectacol cu harta României Mari în fundal, pe model unguresc.
Iar cu excepția agitatorilor plătiți de ruși și a unor foști comuniști burghezi cu rădăcini legionare, ne vedem de realitatea noastră cea de zi cu zi.
Acum e clar că senatorul Diana Șoșoacă a executat însămânțarea mesajului exploatat acum de către Medvedev.
Iaca ce zice rusul: o divizare în tăcere a Ucrainei între vecini ar fi o opțiune mai bună decât pornirea unui război mondial și integrarea Ucrainei în NATO.
Păi bre, nea’ Medvedev, România și Polonia nu-s populate doar de către idioții utili pe care i-ați manipulat de zeci de ani. Mai e și lume care gândește prin cele două țări, și nu-s puțini oameni cu capul pe umeri.
Și nici nouă nu ne-ar conveni ca Turcia să revendice Dobrogea.
Încearcă cu altă vrăjeală.
Iulian Iamandi
Si daca Turcia revendica Crimea?
Istoric, primii care ar putea revendica Crimeea ar fi grecii
Si cati greci mai traiesc in Crimea? Tot smenul e pe baza ocrotirii populatiei din zona cutare…
Istoria nu joaca un rol asa de mare in prezent ci situatia etnica actuala.In cazul teritoriilor foste romanesti, aflate astazi in Ucraina, etnicii romani sunt minoritari.Asa si Kosovo a apartinut, istoric vorbind, Serbiei insa astazi situatia este diferita.Dincolo de fantasmele unora,pentru a putea revendica ceva trebuie sa ai de partea ta elementul etnic pe care noi nu il mai avem.Si chiar si acolo unde il avem, in Basarabia, nu pare ca am fi in stare sa facem lucrurile sa se miste intr-o directie convenabila.Faptul ca prezentam o situatie destul de jenanta intr-o maniera “roza” – de genul ca ne “vom uni cu Basarabia in cadrul UE” mi se pare ceva deplasat si menit doar sa ascunda esecul proiectului unionist.Daca interpretam lucrurile asa am putea spune ca acum suntem “uniti” cu Ungaria si Austria in cadrul UE.Iar in cazul Poloniei, un stat ale carui granite au fost mutate cu sute de kilometri spre vest dupa ’45, lucrurile ar fi si mai complicate.Daca polonezii ar intra intr-un asemenea joc, atunci si Germania ar putea sa isi ceara teritoriile istorice germane inapoi de la Polonia(care, istoric vorbind, chiar au fost ale lor).De asta nu cred ca va “musca” nimeni momeala otravita a Rusiei in privinta asta.S-ar deschide o cutie a Pandorei din care toti vor pierde si cam toata lumea intele asta…
Cine vorbise de faptul ca Romania ar revendica ceva? Asta ne mai trebuie pe cap – sa fim capra raioasa, de parca nu ne ajunge ce si cum avem acum.
Sa stam noi linistiti ca nu se produc in Europa (pana la granita cu Rusia) uniri/incorporari/contopiri. Asa ca lasati moldovenii in treaba lor.