Categories: Terestre

Un Leopard, doi leoparzi… O mie de Leopard 2A7!

Leopard 2 A7

Companiile germane au fost invitate la o cafea la nisip pentru ofertarea furnizării de ţestoase. Nu, nu d-alea cumintele, că neamţu-i neamţ şi-i priceput să facă ţestoase agresive… De data asta, dintre crescătorii de cămile rumegătoare de petrol, Qataristanul e interesat de două sute de bucăţi.

Două sute!

Două sute de tancuri model Leopard 2 A7.

Frau Merkelau cred că şi-a montat proteza de fericeală Darth Wader Numărul Trei şi îşi freacă mîinile cu sentimentul ăla nemţesc al omului căruia îi merg trebile.

De partea opusă a fileului, politicianul Volker Beck, din partidul Verjilor se va opune de-al dracu’ pe motiv că tancurile vândute într-o ţară unde drepturile omului sunt vag superioare drepturilor animalelor, ei bine pentru că tancurile vândute unor ţări din astea… chiar omoară oameni, nu ca în ţările civilizate pe unde acestea sunt folosite la democratizarea clienţilor la exporturile de armament.

Luna trecută parcă şi Arabia Saudită, ţară mare iubitoare de petrol-contra-pace, s-a arătat dispusă la trimiterea unui petrolier încărcat cu Ler către Merkelistan, aşa, preţ de vreo şase sute – maxim opt sute de tancuri Leopard 2 A7. Nu că le-ar fi trebuit, dar se umpluse cămara de Ler şi nu mai aveau pe unde să… Iar România refuzase convertirea în Leri Grei, care ştiut se ştie… ocupă mai puţin spaţiu şi timp. Timp de numărat.

600 (800) + 200! Cum o fi? păi cred că ar fi 600 (800) + 200 = love o beţie cruntă, hăhăieli şi mici la roabă.

De noi zic, bre. Că numa’ noi am ţopăi ca apucaţii dacă s-ar erecta mîine de contracte pentru exportul a o mie de tancuri.

De fapt, cred că nu. Că mai întîi am vinde fabricile, imediat după pusul deştului. Apoi, ne-am plânge că vreo câţiva vinovaţi au trecut deja graniţa până să-i arestăm, iar unul are nevasta bagaboantă.

Iese de vreo zece miliarde de Leri? Sau dă pe alături?

Ce-or vrea să facă oamenii ăştia cu o mie de tancuri? Să are Europa?

Păi ce altceva să faci cu o mie de Leoparzi 2 A7?

Sursa: Der Spiegel

– Resboiu –

———————————————————

Link-uri utile:

Revista Resboiu; Forumul Resboiu; Pagina de gardă a portalului; Ramura dedicată Armatei Române; Ramura dedicată spaţiului; Ramura dedicată dronelor.

Resboiu

View Comments

  • Eu cred ca emirii astia din Golf cred ca daca au o mie de Leoparzi o sa cucereasca Iranistanul.
    Pai daca Iranistanul nu mai e pe post de Bau, Bau, mai pot cmpaniile americane sa incheie un contract de peste 10 miliarde de LERI GREI?
    Leclerc nu le face cu ochiul ca li se pare cam scump.

    • Aș opina că nici cu 2000 de Leoparzi și asemenea lighioane, arabii nu îi caftesc pe persani... fără info de la priza yancheilor sau a evreilor, poate nici așa. Iranienii sunt bine pregătiți ca să facă față atacurilor convenționale, zic.
      Dar băieții nu au ce face cu banii din petrol, acum îs sătui de zgârie-nori și au investit de au acumulat deja dețineri financiare cât pentru 100 de ani.
      Aș fi curios dacă nemții livrează, dacă vând stas sau mai chele pe ici pe colo, prin punctele esențiale.

Recent Posts

Hanwha Aerospace caută să obțină un sprijin mai extins în industria de apărare pentru modernizarea securității României

Hanwha Aerospace intenționează să înființeze în România un hub industrial pentru Europa, cu scopul de…

4 days ago

Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean,…

4 days ago

Bulgaria ar putea aloca 2,5 procente din PIB către Ministerul Apărării

Parlamentul Bulgariei dezvate ambițiosul plan de creștere a bugetului Apărării la 2.5% din PIB. Ministrul…

1 week ago

Rostec lucrează la un nou sistem mobil aruncător de proiectile incendiare

În viitorul apropiar, promit cei de la Rostec, miltiarii ruși vor fi dotați cu un…

3 weeks ago

Posibilă dronă maritimă recuperată din apele teritoriale ale României

În cursul serii de joi, 4 aprilie, nava de căutare-salvare Artemis a Agenției Române de…

3 weeks ago

China va dezvolta avionul J-15 într-o versiune pentru război electronic

Televiziunea de stat chineză a anunțat recent că se lucrează la dezvoltarea avionului multirol de…

3 weeks ago