SAAB, una dintre cele mai importante companii furnizoare de tehnică militară din lume, a deschis un birou de lucru la Bucureşti. Pentru sărbătorirea acestui eveniment, consilierul Ambasadei Suediei la Bucureşti, dl Alexander Peyre Dutrey, a organizat o recepţie la sediul ambasadei în data de 8 februarie 2018, în cadrul căreia a susţinut o cuvântare chiar directorul SAAB responsabil pentru zona Europei, dl Magnus Lewis-Olsson.

Reprezentanţii SAAB şi-au exprimat interesul de a coopera cu România în ceea ce priveşte programele de înzestrare pentru Forţele Armate Române, în special pentru Forţele Navale, iar printre proiectele în care doresc să se implice se numără construcţia de corvete, modernizarea fregatelor şi instalaţiile de coastă cu rachete anti-navă, precum racheta RBS15 Mk3.


SAAB nu oferă doar soluţii de colaborare doar în domeniul militar, ci şi în domeniul civil, întrucât firma produce radare, senzori şi diferite sisteme integrate.

Prezenţa Grupului SAAB în România ar putea fi oportună în contextul actual, luând în considerare intenţia exprimată de ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, ca România să achiziţioneze trei submarine militare. Submarinele ar putea fi construite în România în colaborare cu SAAB, unul dintre puţinii producători de submarine militare din lume.


Skål cu ocazia deschiderii biroului de lucru de la Bucureşti!

                                                                         – Adina Călin –

Adina Calin

View Comments

  • In sfarsit inca o decizie corecta, inteligenta privind colaborarea cu SAAB , mai ales pentru constructia de submarine militare ,dar merita si privind aviatia militara si nu numai . Pentru ca avantajul este dublu chiar triplu fata de unele companii straine care investesc in Romania . In primul rand ca ei suedezii, profitul il vor reinvesti tot in Romania.A fost , este si va fi o optiune corecta din partea romanilor , daca prostia nu le intuneca mintile.

  • Sa fie evenimentul doar pt pentru echipare corvete \ fregate \ aparare coasta sau si submarine?
    Poate or fi auzit discutiile ministrului si vor sa isi faca anticipat prezenta.

  • Saab nu a venit aiurea la Bucuresti! Prezenta lor este cauzata de 2 situatii:

    1) exista niste unii care are dansii traducatorii lor.....

    2) exista altii care dansii nu doreste Romania in Schengen pe motive de coruptie etc..

Recent Posts

Hanwha Aerospace caută să obțină un sprijin mai extins în industria de apărare pentru modernizarea securității României

Hanwha Aerospace intenționează să înființeze în România un hub industrial pentru Europa, cu scopul de…

2 weeks ago

Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean,…

2 weeks ago

Bulgaria ar putea aloca 2,5 procente din PIB către Ministerul Apărării

Parlamentul Bulgariei dezvate ambițiosul plan de creștere a bugetului Apărării la 2.5% din PIB. Ministrul…

2 weeks ago

Rostec lucrează la un nou sistem mobil aruncător de proiectile incendiare

În viitorul apropiar, promit cei de la Rostec, miltiarii ruși vor fi dotați cu un…

4 weeks ago

Posibilă dronă maritimă recuperată din apele teritoriale ale României

În cursul serii de joi, 4 aprilie, nava de căutare-salvare Artemis a Agenției Române de…

1 month ago

China va dezvolta avionul J-15 într-o versiune pentru război electronic

Televiziunea de stat chineză a anunțat recent că se lucrează la dezvoltarea avionului multirol de…

1 month ago