Arma artileriei a fost, este şi va fi una din componentele de bază ale confruntărilor în teatrul contemporan de operaţii. Indiferent de cât de mult va evolua această armă şi cum, artileria nu va putea să dispară din eşicherul artei militare. Astăzi o găsim împărţită într-o gamă largă de specialităţi, cum ar fi artileria de câmp, anti-tanc, navală, de însoţire, de munte, anti-aeriană, reactivă. Ca tipuri de arme utilizate avem tunuri, mortiere, obuziere, rachete. Deci, cu alte cuvinte, artileria, astăzi, se prezintă ca o forţă de lovire complexă, pregătită să dea piept cu o gamă largă de necesităţi ale câmpului de luptă de astăzi.
Haideţi, însă, să păşim puţin înapoi în timp şi să ne îndreptăm paşii spre zorii acestei arme şi să vedem cum aceasta a apărut în armatele moderne ce s-au creat în principatele dunărene. Suntem obligaţi a spune aceasta deoarece artileria are o tradiţie mult mai veche pe aceste meleaguri, putând merge până la cea mai veche bucată de tun descoperită pe teritoriul ţării noastre ce datează din prima jumătate a secolului XIV.
Prima piesă de artilerie ajunge chiar de la începuturile armatelor moderne, fiind un tun de 94 mm dat carantinei Galaţiului, de către garnizoana rusească a cetăţii Silistra, în anul 1831. Tentativele ulterioare ale hătmăniei moldovene din 1834 de a mai achiziţiona încă 5 piese de acelaş tip s-au îndeplinit mai greu, însă.
În Ţara Românească, în 1838, Adunarea Obştească propune achiziţionarea a unor tunuri “pentru desăvârşirea şi împodobirea organizaţiei regulatei oştiri ce avem”. Deşi în anul 1841 s-a redactat şi un proiect de lege în acest sens, abia în 1843 au sosit de la Istanbul, patru tunuri, cadou personal din partea sultanului. Aceste patru tunuri au fost organizate într-o baterie independentă sub comanda căpitanului Pavel Lenz, avându-l ca ajutor-instructor pe căpitanul Scarlat Ciocârlan. Tunurile bateriei erau din bronz, neghintuite, calibru 94 mm, cu încărcarea pe la gura ţevii, având o bătaie de aproximativ 1300 m şi o împrăştiere laterală de aproape 60 m. Pentru încadrarea acestei baterii s-a propus să se trimită la Paris o serie de tineri pentru ca “să înveţe această artă”. Însă, şcolarizarea s-a făcut în Rusia, trimiţându-se o “comandă de învăţătură”, adică o companie de instrucţie, care, după un stagiu de 3 ani, a ajuns să fie repartizată ulterior bateriei de artilerie. Tot în acelaş timp s-a făcut şi şcolarizarea unui detaşament moldovean format din doi ofiţeri, trei cadeţi, un subofiţer şi 18 soldaţi.
Armata Română sărbătoreşte astăzi Ziua Artileriei deoarece la 10 noiembrie 1843 a fost dată porunca domnească a Domnului Valahiei Grigore Bibescu (1842 – 1848), prin care bateria de artilerie a fost înfiinţată.
Aşa că, astăzi, nu putem decât să le urăm, cel mai călduros, LA MULŢI ANI! tunarilor noştri şi la cât mai multe ţinte lovite la număr de trageri!
În imaginile de mai jos avem defalcată, din motive de spaţiu, o planşă cu artileria munteană, în primele ei uniforme şi cu primul ei armament.
Aici avem chesonul şi tunul de bronz.
Apoi avem afetul şi atelajul tunului.
Continuarea atelajului şi căpitanul comandant al bateriei.
Sursă date: Istoria Militară a Poporului Român, volumul 4, Bucureşti, Editura Militară, 1987.
Sursă imagini: Bieltz, Danielis, Albumul Oştirei, 1852.
– drd. Emil Boboescu –
Stimate coleg,propun sa aducem tematica articolelor mai aproape de WW2.Eu ,de pilda,ma intreb cum reusea economia interbelica, bazata pe agricultura si petrol, sa asigure resurse financiare ptr. inzestrare din extern ,iar aztazi nu?Ca tot sunt la ordinea zilei discutiile despre finante si armamente.
Pe vremea aia nu se dadea o groaza de bani la spitale, scoli si cel mai mult – pensii si asigurari sociale.
In plus pamantul nu era asa de faramitat si statul inca avea o groaza de teren. Balanta externa nu era afectata deoarece Romania nu importa ca astazi.
Eu stiu ca personalul salarizat al statului(militar,didactic,CFR etc) in perioada interbelica avea retributii foarte bune.Strategia de industrializare fortata din perioada cunoscuta a dus de fapt la saracirea tarii.