Marina americană a anunţat măsuri drastice, cauzate de lipsa bugetului şi mai ales de sechestrul impus atât civililor cât şi civililor, pentru a reduce cu 85 de miliarde de dolari cheltuielile bugetare.
US Navy are o cotă de zece miliarde de dolari.
Astfel, patru Carrier Air Wing-uri “are set to be grounded” şi vor fi anulate misiunile a opt nave, inclusiv una deja în desfăşurare.
Aceste decizii vor ajuta la economisirea a zece miliarde de dolari.
Despre aceste acţiuni drastice, secretarul Marinei, Ray Mabus, a declarat:
“The lack of a legislative solution to avoid sequestration is deeply regrettable,” “That said, we must endeavor to deal with the situation as we face it, not as we wish it could otherwise be.”
Reducerile vor începe să se simtă aproape imediat în aviaţie. Oficialii pregătesc consemnarea la sol a cel puţin patru Carrier Air Wing-uri, din Aprilie, mişcare care va reduce drastic nivelul de pregătire şi reacţie a aviaţiei Marinei, cu patru C.A.W. consemnate la sol dintr-un total de nouă şi alte două operând la nivelul minim de siguranţă al zborurilor.
Înalţi oficiali ai US Navy au avertizat deja că va fi necesar aproape un an şi cam de trei ori mai mulţi bani pentru readucerea acestor grupuri de aviaţie la nivelul de pregătire completă.
Cele patru C.A.W. care vor fi consemnate la sol sunt: Carrier Air Wing 2 aparţinând Ronald Reagan Carrier Strike Group, CAW 9 a Stennins CSG, CAW 17 a Vinson CSG, CAW 7 a Eisenhower CSG.
Pe lângă acestea, CAW 1 aparţinând Theodore Roosvelt CSG şi C.A.W. 11 a Nimitz CSG, vor fi aduse la nivelul THD (Tactical Hard Deck) – adică piloţii vor zbura un număr de ore minim pe lună, pentru a putea să îşi menţină calificarea.
Antrenamentele de bază pentru piloţi şi flight officer-i vor fi oprite în această lună.
US Navy a anulat deja dislocarea unui CSG – cel destinat Truman CSG – anunţ care a fost făcut cu două zile înainte ca acesta să plece în misiune.
Mabus a avertizat că şi alte nave vor fi menţinute la ancoră, dacă situaţia nu se va schimba.
Pentru alte şapte nave a fost deja anunţată anularea dislocării:
-
• The hospital ship Comfort will not conduct its “Continuing Promise 2013” humanitarian mission to Central and South America.
-
• The rescue and salvage ship Grasp will not deploy to U.S. European command on April 1.
-
• The frigate Kauffman will not deploy to U.S. Southern Command, which had been scheduled for April 5.
-
• The destroyer Preble will not deploy to U.S. Pacific Command, previously set for April 8.
-
• The destroyer Momsen will not depart for U.S. Pacific Command, originally set for April 10.
-
• The frigate Rentz will not deploy to U.S. Southern Command, which had been slated for April 19.
-
• The destroyer Shoup will not deploy along with aircraft carrier Nimitz, as had been planned.
-
• In addition, the frigate Thach was ordered home from what was supposed to be a six-month deployment after only two months patrolling Central American waters for drug-runners.
Mabus a mai spus că aceste acţiuni nu au fost decise cu uşurinţă şi regretă incertitudinile provocate de bătăliile pentru buget.
“We will continue to keep the safety and well-being of our people foremost in mind, even as we try hard to keep whole the force structure which supports them,”
Sursa: Military Times
– Iulian Iamandi –
eu am o propunere ce ar fi ca sa cerem niste F 18 C/D de la alea puse la saramura pentru pilotii nostri, le-am zbura noi vreo 3-4 ani pana se hotarasc ei ca sa le reinroleze in flota? 🙂 ar fi prea tare ca sa ajunga romanii sa zboare F 18…
Asa, in plus sa le mai cerem sa ne si plateasca pentru ca le tinem avioanele calde pana vor vrea sa le zboare iar.
Normal ca da! Sa le faca si intretinerea, sa vina cu carburant de-al lor ca cu al nostru ragusesc si li se ofliesc aripile si sa vina din cand in cand prin vizite in care sa admire ce bine le stim noi zbura si tine in aerul liber al Baraganului ca pe MIG 29.
Daca pe alea le-am conservat nu se exista ca cele americane sa nu le putem conserva la fel de bine!
Marius da de unde
cred ca pentru asta au venit
http://defensetech.org/2012/12/07/f-16-engines-stolen-from-israeli-base-again/
o fi gasit mossadul motoarele alea furate, pe la vreun remat din chitila, sparte cu barosul, si le cer acuma inapoi intregi
scuze
era pentru vizita cu israel 🙂
:))
In curand pe marile ecrane: SUA anuleaza dislocarea elementelor scutului antirachata in Europa…
Sau poate e de plans ? 😐
e de ras…..mult de tot, ca de-obicei daca t bazezi pe altii mai devreme sau mai tarziu o iei in freza, noi suntem cei care ne-am dezarmat ca “vin americanii” aia multi si buni la suflet casa ne faca scut si sa faca ei paza la scut si noi nu avem nevoie de avioane decat asa de politia aeriana, si de moft ca sa se dea pe cer aia “jmecheri” de la aviatie.
Politica Romaniei in domeniul apararii este incoerenta si cred ca trebuie o reforma in primul rand la nivelul mentalitatii dinozaurilor care fac planurile de achizitii in toate categoriile de forte ale MApN-ului.
Eu cred ca anunturi de genul asta ar trebui sa puna in alerta pe toti politicienii iresponsabili care se bazeaza pe ajutorul militar extern.
🙂
articolul e din 5 Martie
On February 4, 2013, the President signed legislation suspending the debt limit until May 18, 2013. As a result, the debt limit does not apply for the period from February 4, 2013 through May 18, 2013. See the FAQs for more information on Debt Subject to Limit.
asa ca nu primim f18 sa le tinem calde, contractorii civili sunt platiti, portavionul se duce acolo in coasta lui Ahmadinejad cu toate escadrilele pe el,