MiG-31, frumos şi prietenos :)

MiG-31, frumos şi prietenos 🙂

Un tribunal districtual din Regiunea Nizhny Novgorod a decis punerea sechestrului pe proprietăţile unui fost oficial, găsit vinovat de fraudă implicând avioane de vânătoare pentru Siria.

Astfel, s-a decis confiscarea terenului şi casei lui Andrei Silyakov, care oricum mai avea şi alte proprietăţi la care unde să locuiască, a anunţat tribunalul fără să specifice valoarea proprietăţii.

Silyakov, un fost oficial regional în cadrul Agenţiei Rezervelor Federale, nu folosea casa în cauză, pentru că a întins-o din Rusia încă de prin 2011.

În perioada 2006 – 2007, Silyakov a vândut ilegal patru celule de MiG-31 din rezervele statului.

Cumpărătorul a fost constructorul de avioane Sokol, care fusese contractat pentru a furniza avioanele către Forţele Aeriene Siriene, după cum a anunţat media din Rusia în 2010.

Silyakov a vândut celulele – care valorau 115 milioane de ruble fiecare (3.8 milioane de dolari)  – către o firmă pe care o controla, pentru numai 153 ruble (5 dolari) bucata. Mai târziu a vândut celulele către fabrica Sokol pentru 4 milioane de ruble (130 000 dolari).

Silyakov a fost acuzat şi de excrocherie cu 35 000 tone de petrol, prin maşinaţiuni similare.

Oficialul a pledat nevinovat, dar a fost condamnat pentru fraudă. Sentinţa a fost de 10 ani şi 8 luni închisoare, în 2011, dar Silyakov a dispărut cu câteva zile înaintea verdictului.

Daunele totale în acest caz au fost estimate la 1.3 miliarde de ruble, dar curtea a decis sentinţa pentru doar 315 milioane de ruble (10 milioane de dolari).

Celulele nu au fost vreodata tansformate în avioane pentru Siria şi au rămas în proprietatea fabricii Sokol.

Sursa: RIA Novosti

 

– Iulian Iamandi –