UAV/UCAV

Turcia da verde la achizitii: ANKA MALE, Bell 429, JSF, Tubitak Sage

ANKA UAV

Sursa: Todayszaman

În Turcia, a fost obţinută aprobarea pentru construirea a zece UAV-uri ANKA MALE (Medium-Altitude, Long-Endurance) ce vor fi fabricate la Turkish Aerospace Industries (TAI). De asemenea, vor fi achiziţionate trei staţii de control de la sol.

În urma crizei turco-israeliene ce a afectat inclusiv înţelegerea ce privea UAV-urile Heron, TAI a grăbit eforturile pentru a furniza o astfel de dronă dezvoltată domestic.

MALE-ul ANKA poate zbura timp de 24 de ore, cu o viteză de 75 noduri, la o altitudine de 30 000 picioare (9144 metri).

Pe lângă aprobările legate de ANKA, turcii au primit verde pentru cumpărarea a 15 elicoptere din tipul Bell 429, care au fost selectate pentru înlocuirea vechilor elicoptere Aerospatiale Alouette II zburate de poliţia turcă.

Ankara va cumpăra şi două avioane Joint Strike Fighter, program în cadrul cărui Turcia participă ca membră  încă din 1999. Cele două avioane vor fi livrate în anul 2015, primele din cele 116 F-35A Lightning II  ce vor înlocui avioanele McDonnell Douglas F-4E Phantom şi avioanele F-16 Block 30.

Subsecretariatul Industriei de Apărare a negociat şi dezvoltarea unui motor turbojet, de către Kale Aero Group, pentru Tubitak Sage, o rachetă de croazieră modulară, în greutate de 600 de kilograme, ce este oferită pentru a înarma avioanele F-35 care vor intra în dotarea Turciei.

Sursa: Unmanned

2 Comments

  • DA’ UAV-urile astea sunt asa greu de proiectat oare?..cu toata tehnologia actuala si un grup de oameni cu ceva bani si piesele existente pe piata poate confectiona unul…Dar predatorul lor poate transporta rachete Hellfire?…

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: