Toyota face echipă cu Agenția Spațială Japoneză (JAXA) pentru o misiune planificată către Lună, urmând ca gigantul auto japonez să dezvolte un rover selenar.
Aceasta va fi prima implicare deplină a producătorului auto în explorarea spațială, după ce compania a dezvoltat în cooperare un robot de mici dimensiuni care a fost trimis pe Stația Spațială Internațională (ISS).
“We are planning to cooperate with Toyota in an exploration mission to the Moon.”
A declarat un purtător de cuvânt al JAXA (Japan Aerospace Exploration Agency).
Detaliile vor fi anunțate de către JAXA și Toyota săptămâna viitoare, când agenția spațială va găzdui un simpozion în Tokyo.
Toyota a mai confirmat planul de a face public un proiect cu JAXA legat de mobilitate și o sondă spațială, însă reprezentanții firmei au refuzat să detalieze.
Însă agenția de presă Jiji Press a scris că cel mai probabil gigantul auto va dezvolta în cooperare o metodă de mobilitate care va fi utilizată pe suprafața Lunii în misiunile viitoare.
Misiunea este parte a interesului global renăscut pentru Lună, satelit numit uneori cel de-al optulea continent al Pământului și vine la 50 de ani după ce astronauții americani au pășit pentru prima dată pe suprafața selenară.
Până la momentul în care oamenii vor păși din nou pe satelitul natural al Terrei, NASA are în plan aselenizarea unui rover pe Lună până în 2024.
Până în prezent, numai Rusia, Statele Unite ale Americii și China au efectuat călătoria de 384 000 de kilometri aselenizând la finalul acesteia nave spațiale pe Lună.
Luna trecută, Israelul a lansat o navă spațială și are șanse să se alăture celor câteva țări care au aselenizat.
Apropos de Lună, în 2017 Japonia a dezvăluit planul de a trimite un astronaunt pe satelitul natural al Pământului în jurul anului 2030.
Iulian Iamandi
Leave A Comment