Tancurile vor continua să reprezinte o forță majoră de lovire a trupelor terestre, dacă nu va fi un război nuclear – a declarat recent Mikhail Osyko, membrul al Comisiei Militar-Industrială a Rusiei.

Cavalerii Negri în acţiune

Forța de izbire a trupelor terestre nu poate fi imaginată fără tancuri, a adăugat Osyko.

“We all hope that a nuclear war will never break out. We believe in this. I think that in these conditions tanks will continue to be a major striking force of the land troops. Perhaps, there will be no longer massive tank battles similar to the Prokhorovka engagement during the [1941-1945] Great Patriotic War [of the Soviet Union against Nazi Germany].”

A mai spus Osyko.

Bătălia de la Prokhorovka a reprezentat cea mai mare luptă cu tancuri între trupele Uniunii Sovietice și cele germane. În încleștare au fost implicate 1200 de tancuri și autotunuri.

Așadar rușii știu ce vorbesc. Au experiența îndelungată a folosirii tancului în lupte de dimensiuni și intensități variate, de la mari bătălii la mici răfuieli.

Iar daca rușii continuă să susțină cu tărie rolul important al tancului în viitor, inclusiv în urma experiențelor căpătate și concluziilor trase din conflictul sirian, situația e clară: tancul nu a devenit nici pe departe un anacronism ci va continua să fie coloana vertebrală a forțelor terestre.

Sunt curios, precum toți profesioniștii și pasionații români, când se va întâmpla minunea la arma tancuri. Pe la noi, desigur.

Ce se va alege de arma tancuri pe la noi prin bătătură? Dar ce se va selecta?

Oricare dintre tancurile de actualitate, se poziționează cu mult deasupra capabilităților tancurilor T-55 care reprezintă majoritatea în inventarul Forțelor Terestre Române. Și nici TR-85M1 nu prea mai e de 2021…

În mod evident, Osyko are o bază solidă atunci când concluzionează că tancurile vor reprezenta principala forță de izbire a forțelor terestre și în viitor. Oficialul rus din domeniul Apărării se referă la țara sa, în arsenalul căreia se află nu doar un număr mare de tancuri… dar și un număr mare de tancuri capabile, începând cu T-72 și până la viitoarele (că acum sunt doar prototipuri) T-14 Armata.

Pe la noi… noroc cu aliații. Doamne ferește să fim nevoiți să introducem în luptă batalioanele cu versiuni de T-55!

Oshkosh M1089 FMTV HIMARS

Oshkosh M1089 FMTV HIMARS

La noi, principala forță de lovire a forțelor terestre este reprezentată de sistemele APRA și timp de ani buni în viitor va fi constituită din HIMARS.

De ce n-am spus că principala forță de lovire românească este reprezentată de infanteria mecanizată? Să-mi fi scăpat experiența de luptă acumulată de infanteria românească în Teatrele de Operații din Irak și Afganistan?

Nu mi-a scăpat. Paza de obiective și patrulele pe autostradă nu reprezintă experiență de luptă. TIC-urile rare de care au avut parte batalioanele noastre de manevră în Teatrele de Operații nu sunt suficiente, nu sunt egale cu luptele unui conflict major. Mai mult decât atât, inamicul cu care s-a infruntat militarul român (pieton, sau ambarcat în transportoare blindate și MRAP-uri) a fost limitat ca arsenal la armament portativ, mitraliere, aruncătoare, mortiere și proiectile reactive lansate de pe dispozitive improvizate.

Spus mai adecvat, militarul român a avut ca inaimic insurgentul, nu un militar parte a unui complex sistem reprezentat de armata unei țări.

De ce nu am zis tocmai eu, Iulian Iamandi, un apropiat al Forțelor pentru Operații Speciale, că FOS-ul românesc ar reprezenta principala forță de lovire a Armatei Române?

Tocmai d-aia nu am afirmat așa ceva, pentru că știu și mai ales înțeleg că detașamentele din feseu nu-s nici infanterie și mai ales că nu echivalează cu puterea de foc, protecția dată de blindaj și forța tancurilor.

Nu este rolul forțelor speciale acela de a rupe frontul, de a executa șarje, învăluiri, de a nimici forța de luptă grea a inamicului prin angajarea luptei cu aceasta.

Nu.

Ani buni, minim cinci, Armata Română se va baza la Forțele Terestre pe puterea mare de foc și pe mobilitatea sistemelor APRA, apoi HIMARS.

Atât s-a făcut, atât s-a putut după ce zeci de ani nu s-a realizat nimic.

Osyko ar râde, nu?

Iulian Iamandi