Scafandri la antrenamentele pentru Parada de 1 Decembrie 2012

Scafandri la antrenamentele pentru Parada de 1 Decembrie 2012

Dacă mi-ar cere cineva să spun care a fost cea mai mai fastă perioadă a vieții mele de militar, aș răspunde fără să mă gândesc nici o secundă: vara lui 2004, când am fost brevetat ca scafandru militar la Centrul 39 Scafandri.

Am făcut eforturi neînchipuite, am pupat o mulțime de c****i, mi-am pus la treabă relații, mi-am făcut o mulțime de obligații, doar ca să-mi îndeplinesc un vis pe care-l aveam de când eram copil și mă uitam la serialele cu Jacques Yves Cousteau, și anume să pătrund în împărăția tăcerii.

Oricine citește asta, vreau să înțeleagă foarte clar că de-abia am reușit să zgârii carapacea care înconjură meseria asta, de-abia am reușit să mă brevetez și să fac o reciclare, să nu-mi sară în cap cei care au făcut din asta un stil de viață, gândind: ia uite-l, bă, și pe ăsta, are și el câteva zeci de ore de scufundare și s-a apucat să spună povești despre scafandri!

Îi respect într-un fel de neînchipuit!

Mi-a plăcut! enorm! parcă totul a fost făcut pe gustul meu! și-s niște momente care-ar fi păcat să se piardă, să nu fie povestite!

Mai înainte de orice, instructorii.

Viorel Giantau și Costică Dorobanțu.

Oameni buni, poate acum par niște moșnegi decrepiți, dar oamenii ăștia, și alții asemeni lor, ale căror nume nu le știu eu, au scris istorie, nu istorie pentru scafandrii români, nu istorie pentru Marina Militară Română, ci istorie pentru România. Gloria, Prometeu… vă spune ceva?

Fără ei, și fără alții ca ei, platformele astea petroliere nu ar fi existat.

L-am întrebat pe nea Costică Dorobanțu care a fost cel mai mare salariu pe care l-a luat vreodată.

Toți cei care citesc constant ce scriu, știu că nu sunt deloc fan al timpurilor ante 89, dar răspunsul lui mă face veșnic să mă mai gândesc…

“He, he…! e simplu! că au fost trei lucruri importante pentru mine în aceeași zi! S-a născut fii-mea, am fost mai aproape de moarte decât oricând, și am luat cel mai mare salariu din viață mea: 63 000 de mii de lei!”

Se întâmpla undeva la începutul anilor 80.

Pentru mai tinerii noștri cititori, primul meu salariu a fost de 998 de lei, în octombrie 89, salariul lui nea Costică era cam o Dacie, luxul aproape suprem pe care și-l putea permite un om în vremurile alea, și pentru care muncea ani mulți… dar legat conducte la o sută și de metri adâncime, totul pe pipăite, fiindcă fundul era mâlos, și să ai grijă și de partener…

Meșterul Viorel Giantau…

Taciturn… greu de pătruns în sufletul lui… dar dacă te lipeai de el un suflet de aur…

După ce, în primele săptămâni, ne-a f***t într-un fel greu de închipuit, spre jumătatea cursului, când credeam că e numai boierie, pe o mare de gradul 5 ne-a pus să acostăm la țărm pe stabilopozi. Plaja era la câteva zeci de metri de locul unde vroia el să acostăm, dar el a vrut stabilopozi!

Înjurături… blesteme… nu vă pot spune ce a fost la gura noastră!!!

Imperturbabil, din barca pneumatică: “Mă doare-n p**a!!! Stabilopozi!!!

La sfârșitul cursului, la bere, l-am întrebat de ce.

M-a uimit simplitatea răspunsului lui.

“Tu crezi că mie nu mi-au tremurat chiloții că-și rupe careva oasele sau că își sparge capul?
Dar ați fost cea mai bună generație pe care am instruit-o, și v-am întins la limită! Dacă aș fi avut fie și cea mai mică îndoială că vreunul nu e în stare, vă lăsam să mergeți pe plajă.
Și-apoi, v-a folosit! Dacă ați putut să faceți asta, de acum înainte nu mai e nimic ce nu puteți face!”

Ai perfectă dreptate, meștere!

Dacă am făcut-o pe aia, să acostăm pe stabilopozi, cu tot echipamentul pe care îl aveam, în condițiile alea, chiar putem face orice!

Și… trebuie să o spun și pe asta, că mă mănâncă limba!

Am făcut brevetarea cu cei de la “Acvila”.

Erau mai puternici, mai iuți, mai pregătiți, mai dotați, mai…

Da’ i-am făcut praf la fotbal. Meciul “Acvila”- Restul lumii s-a terminat 1-3. Am fost portar. Și-am scos câteva goluri ca și făcute. Bătrânul cred că-și mușcă degetele și-acum.

Tineri care citiți chestia asta, mergeți la GNFOS. E cea mai înaltă rată a respingerilor și abandonurilor din armata română. Dar merită orice efort, credeți-mă!

La mulți ani scafandrilor militari români de ziua lor!

*

Amintirile ii apartin colegului Florin Parvu de pe forumul Semper Fidelis, cu acordul caruia am facut aceasta preluare.

A fost ziua scafandrilor militari romani. Am fost ocupati. 🙁