Când Uniunea Sovietică a lansat primul satelit artificial, acum șaizeci de ani, evenimentul a marcat atât începutul explorării spațiului cosmic cât și startul cursei spațiale între Moscova și Washington.
Sputnik, mica sferă argintie cu patru antene precum picioarele de păianjen, a demonstrat curajul… tehnologic al URSS.
Însă, cu realism, trebuie să le recunoaștem meritele oamenilor de știință germani – care au lucrat la proiectele de rachete ale lui Adolf Hitler și au fost aduși forțat în URSS după război – pentru că aceștia au obținut avansul tehnologic al sovieticilor în atingerea obiectivelor în explorarea spațiului cosmic.
Fondatorul programului spațiall sovietic, Sergei Korolev, a lucrat cu oamenii de știință germani și având la bază racheta germană V-2 au dezvoltat o nouă rachetă militară – a declarat Nikolai Shiganov, unul dintre oamenii de știință aflați în spatele rachetei sovietice R-7, racheta care a plasat satelitul Sputnik în orbită.
Mai exact, Shiganov, acum în vârstă de 97 de ani a declarat într-un interviu pentru AFP:
“The Korolyov bureau had to create an intercontinental rocket capable of carrying a hydrogen bomb to any point on the planet.”
În timp ce lucra pentru militari, Korolev – care a petrecut șase ani în Gulag – a visat la cucerirea spațiului cosmic. Dar, timpul se scurgea mai repede: unul dintre cei mai importanți ingineri germani, Wernher von Braun, lucra deja pentru americani.
După trei ani de lucru și ștrei rachete cu funcționare defectuoasă, cea de-a patra rachetă R-7 cu o încărcătură simulată, a lovit ținta situată în peninsula Kamchatka, în August 1957. Testul a fost considerat succes, deși racheta s-a dezintegrat în zbor.
Crearea unei cap nou al rachetei ar fi durat șase luni, mult prea mult pentru ce doreau sovieticii cu intenția de a o lua înaintea americanilor care planificau lansarea unu satelit în anul 1958. Korolev a sugerat construirea unui satelit simplu compus din două emisfere conținând senzori, un radio și o baterie.
Continuarea, pe Cosmic News, cu un click aici.
Leave A Comment