Cer

Cer. Cer bun. Cer rau. Interpretabil…

Stati, nu aplaudati acum – vorba lui Florin Piersic – ca nu zic de noi solo. Departe de mine intentia de a infige darţuri in cocardele tricolore – dar nici nu urmeaza sa cititi vreo scriere in care indemn la a ne minti frumos cu comparatii de genul “uite ca mai sunt si altii ca noi”.

Haideti sa rostogolim zarurile pe o tabla mai mare: Europa Centrala.

Sunteti de acord ca in ceea ce priveste conducerea operatiilor aeriene, statele din Europa Centrala fac de ceva timp doar gestul?

Ochei, admit argumentul cu Polonia si cu ocazia asta am sa ii ignor pe vecinii si prietenii polonezi.

Revenind la cerul unei zone peste care cu cat ne intoarcem in timp, cu atat remarcam intetirea sagetarii lui cu avioane MiG si Suhoi, in vremurile in care ne numaram printre baietii rai ai hartii, tragand o linie la limita prezentului ne sare in ochi linistea.

N-am sa fac un inventar al aviatiilor militare la nivelul caderii Cortinei de Fier. Nu este cazul, nu? Oricum, numai prezentul conteaza – atata timp cat nu ne mintim in ceea ce priveste viitorul.

Prezentul asta, urmare a aderarii la NATO, inseamna insuccesul aducerii la nivelul de interoperabilitate in cadrul aliantei curente a avioanelor de lupta existente in Ordinea de Bataie, scoaterea din inventare a avioanelor de lupta si antrenament depasite, in exces si a acelora carora dintr-un motiv sau altul nu li s-a asigurat continuarea vietii in exploatare. Efectele conexe le lasam pentru alta discutie, deci nu vom vorbi despre baze aeriene inchise si unitati de radiolocatie, artilerie antiaeriana si rachete sol-aer desfiintate.

De partea cealalta, cei care ne-au primit la aceeasi masa nu au fost interesati de mentinerea prea multor sisteme de armament sovietice ori adaptarea sistemelor lor de armament la compatibilitatea cu ale noastre, astora “de dincolo”. Mai direct spus, in general, statele occidentale ne-au vazut ca si clienti ai propriilor industrii de armament.

Dincolo de vaicareala, ignorandu-i pe polonezi, noi… centru-europenii, vom dispune de prin 2020 incolo de vreo patru escadrile de avioane de lupta. Hai, cinci, daca si bulgarii vor face gestul.

Si, nu vorbim de patru-cinci escadrile dotate cu avioane emotionante pentru un adversar puternic.

Iar escadrilele nu vor fi la standard NATO ca si numar, adica 16 avioane, ci mai modeste, de opt pana la doisprezece bucati.

Patruzeci, pana la cincizeci si sase, dupa cea mai optimista apreciere – greu cu optimismul, atunci cand este vorba de decizia Bulgariei…

Ca si tip, desi capabilitatile nu depind doar de tip (acestea neposedand pachetele complete din ofertele vanzatorului/inchiriatorului), vorbim de 28 pana la 32 Gripen cu completari de F-16 achizitionate la mana a doua sau a treia. Deceniul urmator va fi destul de porn, analogand goliciunea militara a cerului cu activitati mult mai domestice.

Si-i mare al dracului cerul peste noi, astia, central-europenii ex-comunisti.

“Dincolo”, Olanda si Norvegia singure-singurele detin 42, respectiv 57 avioane F-16. Plus ca F-35-ul le bate la usa.

Comparativ, Polonia in continuare exclusa din adunare, potentialul “nostru” este sub cel al unei singure tari din partea occidentala a NATO.

La extremele Europei Centrale, Suedia are peste o suta de avioane Gripen iar Turcia probabil ca dispune de mai multe F-16 decat Suedia Gripen si Europa Centrala orice vanator, la un loc, urmand sa se intareasca pe viitor cu peste o suta de F-35.

Cam mare cerul asta pentru noi.

Si atunci, ce facem?

 

– Iulian Iamandi –