Mi-17 “107”
Era printre ultimele saptamani de scoala in ’97. Pe vremea aia locuiam la Urziceni. Tata ajungea acasa pe la 6 seara. Eu ma pregateam sa ies afara la joaca, teme nu mai existau, tezele erau date, totul era terminat doar urma sa-mi iau premiul la festivitatea de sfarsit de an. Cum intra tata pe usa, imi da vestea: “saptamana viitoare se face ‘Ziua Aviatiei” la mine, vii?”. Zambetul meu s-a intins pana undeva la ceafa: “NORMAL!”. De ‘Ziua Aviatiei’ se zbura cu elicopterul. Familiile celor care lucrau la unitate erau plimbate cu elicopterul.
Cu o seara inainte nu am reusit deloc sa adorm de atata nerabdare. A doua zi de dimineata, toata familia era in Oltcit, limuzina familiei.
O ora si jumatate mai tarziu intram pe poarta unitatii. Deja nu mai puteam de nerabdare.
Atunci am vazut pentru prima data acrobatie cu Mi-17. La mansa era dl. Mircea Cotoi, mecanic de bord dl. Vasile Movileanu si imi pare rau, dar nu mai retin cine era pe scaunul din dreapta. A fost ireal, ranversari, intoarceri, piruiete in urcare si coborare, zbor cu spatele, toate executate la joasa inaltime. Pentru un elicopter asa de mare, este foarte manevrabil. La sfarsitul programului artistic s-a intors spre noi, a salutat publicul, apoi s-a intors la 90 de grade fata de noi, pe directia 070 si s-a lansat. Am ramas uimit de acceleratia si viteza ascensionala a elicopterului. L-am urmarit tot turul de pista.
A aterizat inapoi la locul lui, iar dupa oprire si intrerupere a urmat o pauza de aproximativ jumatate de ora, timp in care s-au pus la punct ultimele detalii. Am fost in prima serie de ‘zburatori’, exact cum-mi doream. Cand am ajuns la elicopter, m-am dus direct in cabina pilotilor. Tata tocmai ce cobora de pe elicopter, facuse ultimele verificari dupa zborul de incercare. Se asaza pe scaun si ma lipesc de spatele lui. Mai zburasem cu el si stiam ca o sa spuna cu voce tare toata procedura de pornire.
“Auzi, sa zici si tu mai tare cand pornesti. Vreau sa aud si eu” ii zic. Toti trei membri de echipaj se uita la mine zambind.
Incepe tata sa ‘cante la claviatura’: acumulatori cuplati, radio cuplat.
“Turnul Baneasa, buna ziua din nou, 107 va cheama”, spune unul din piloti.
“107 continuati”
“Va rog aprobati pornirea motoarelor. Intentionam sa executam zbor in tur de pista”
“107, se aproba pornirea. Notati elementele…. “, au urmat elementele meteo, pe care nu le mai retin, dar tin minte ca desi era iunie era frig si vant.
“Confirm, turnule.” apoi comandantul de echipaj se intoarce catre colegii lui si zice: “liber la elice”
“Taiat radio, tensiune normala, corectie stanga, frana jos, comanda separata pe neutru, robinetii STOP inchisi, AZS-urile de pornire cuplate, anti-incendiu cuplat, pompe rezervor consum, stang si drept cuplat, pompe motoare cuplat, AI-9V pornire, temperatura ulei, presiune aer, temperatura gaze si turaj normale.” a continuat tata. Am asteptat cel putin un minut ca AI-9V sa se incalzeasca.
“Pornim?” intreaba tata
“Pornim”
“Pornire motor stang, turaj, temperatura, presiune ulei normale. Pornire motor drept, turaj, temperatura, presiune ulei normale”
Dupa o scurta perioada de incalzire a motoarelor la ralanti, s-a aplicat corectia dreapta, motoarele au intrat in plin.
“V-uri cuplate, curent continuu cuplat, 115 si 36 Volti pe automat, lumini, PZU stang si drept cuplat, giroorizont stang, RI-65, radioaltimetru, giroorizont drept, ADF, DISS-15. AI-9V oprit”
Panou normal, tata se ridica de pe scaun si iese sa faca verificarea exterioara a elicopterului dupa pornire. Asez scaunul rabatabil al mecanicului inapoi si ma asez pe el. Il vad pe tata cum trece prin fata elicopterului si dispare undeva in dreapta. Ma uitam prin cabina si incercam sa memorez cat mai multi parametri si sa tin minte totul. Revine tata de afara, inchide usa culisanta si-i face semn comandantului de echipaj ca totul e in regula.
Am facut un tur de pista, zborul a fost absolut magic. Tot timpul ma uitam la aparate si incercam sa memorez parametri si sa fac poze. Din pacate chinezaria cu care fotografiam nu a reusit sa scoata nicio poza buna in cabina.
Dupa aterizare am realizat fotografia de mai sus. In usa, tata se pregatea sa decoleze in al doilea tur de pista.
15 ani mai tarziu, in 2013, tata a iesit la pensie acumuland aproximativ 5000 de ore de zbor pe Mi-8 si Mi-17, iar ca fapt divers, primul lui zbor l-a efectuat tot cu 107.
– Bogdan Movileanu –
inca o bizarerie si exemplu a lipsei de coerenta a dotarii Ro de-a lungul anilor: sa renunti la unul din cele mai robuste si ieftine elicoptere si cu siguranta cel mai popular, fabricat in peste 15.000 exemplare pt. vreo 50 de tari(Mi-8/17) doar din ambitia de “idipindenta”, de a fabrica in tara un elicopter e drept cu calitatile lui dar din pct. meu de vedere fara multe atu-uri in fata lui Mi-8/17. Ma refer la Puma.
Frumoasa poveste, mi-ai trezit amintiri cand aveam in jur de 8-9 ani si datorita unui coleg de clasa in care paritii lucrau la IAR am avut sansa sa mergem cu clasa in vizita la fabrica, am fost cel mai uimit cand am urcat intr-un alouette 316 si parea din alta lume, nu doream sa mai cobor, apoi ne-au dus la un 330, cum eram eu mic mi 330 mi se parea imens, asa cum vad acum mi-26.
Te felcit pentru articol si stiu sentimentul pentru l-am trait intr-un Puma naval peste Brasov si Poiana Brasov!
Am citit cu pasiune amintirile tale, Bogdan. Desi nu am trait in mediul aviatic, imi aduc aminte cu nostalgie de primul meu zbor, cu Il-14, prin 69 sau 70, dar si de multele ore pe care le petreceam la gard, la Baneasa, in acea perioada …
Fiind un zbor de agrement, pasagerii aveau dreptul si la o incursiune in cabina pilotilor, imi aduc aminte cat de impresionat am fost de milioanele de ceasuri indicatoare de acolo, dar ce indicau, a ramas un mister (si va ramane, nu e de mintea mea. Amintiri pretioase!