Alături de Vulturi
Vorbele din sertarul cu amintiri trebuie să dureze mai puţin decât fumatul unei ţigări. Poate, cât aprinsul uneia. Cât un flash. Cât un… flash-bang!
Reuşesc de cele mai multe ori să tac în scris, decât să vorbesc despre instructorii noştri. Nu reuşesc niciodată să trec prin toate pozele de atunci. Mă opresc fără să vreau la una din ele şi… flash-bang, o amintire.
Acum, aici, la poza asta, priviţi-ne: nerăbdători, cu ceva emoţii… pentru că niciodată nu reuşeam să intuim prea mult din ce avea să urmeze. Ăştia eram noi. Alături, instructorii glumeau relaxaţi încurajându-ne.
Am urcat, ne-am legat în chingi de scaune şi avionul Spartan a decolat cu noi către…
În timpul zborului au continuat să ne încurajeze, ca de fiecare dată către următoarea etapă şi fiecare pas din curs. Erau în mediul lor, intr-unul din ele, cel al Aeropurtaţilor. Au glumit, ne-au întrebat mai mult prin semne dacă suntem în regulă şi brusc, s-a deschis uşa din lateralul fuselajului.
Au început să dispară, unul câte unul, lăsându-ne extrem de curioşi şi “singuri” în avion. Nu ştiam ce avea să urmeze…
Şi… a urmat! 🙂
/0
Iulian Iamandi
Leave A Comment