Racheta anti-navă RBS15 MK3

Racheta anti-navă RBS15 MK3

Eu, contribuabilul, cetăţean al României, nu pot să nu-i invidiez pe polonezi pentru eforturile şi mai ales rezultatele pe care le realizează clasa conducătoare a ţării lor.

Precum polonezii, suntem şi noi românii în flanc. Şi mai ales la îndemâna pericolului reprezentat de politica expansionistă a Rusiei.

Diferenţa o face economia mai puternică şi o mult mai bună asumare a rolului de conducători, dar şi gestionarea modernă a resurselor interne şi a investiţiilor străine. Desigur, de Polonia vorbesc.

Acea Polonie cândva falită în sistemul comunist, pe care acum o privim de jos în sus, a reuşit prin măsuri sociale şi economice adecvate să devină o Polonie nouă şi de invidiat.

Nu mi-am propus să evidenţiez cu statistici şi exemple clare diferenţele drumurilor pe care au mers Polonia şi România, e prea vizibil totul – mai ales pe partea de interes pentru noi cei de aici, domeniul militar.

VPR 188 Zborul

VPR 188 Zborul

Citind despre proaspăta realizare a polonezilor, mi-am amintit de momentele în care am avut ocazia să văd VPR-urile noastre, evoluând cu spumă de val pe prova, dar mai ales de momentul în care împreună cu Marius şi Mozambic am urcat la bordul VPR-ului Zborul.

Pe zborul am întâlnit un echipaj mândru de nava lor şi în discuţiile pe care le-am purtat nu s-au lăsat deloc, evidenţiindu-i calităţile indiferent de cum încercam să-i punem în dificultate, inclusiv prin scenarii imaginate la faţa locului. Nu! Nava lor este una puternică, rapidă, care manevrează bine şi îşi poate îndeplini misiunile, dispunând de un armament puternic şi sisteme capabile.

Am coborât încântaţi de calitatea marinarilor de pe “188”. Combativi, inteligenţi, cunoscători şi documentaţi inclusiv în ceea ce priveşte sistemele din alte marine militare din alianţă sau nu.

Despre nava în sine… nu numai că emana putere, dar nu m-ar fi surprins dacă alături de echipaj ar fi glăsuit mândră de ceea ce poate!

Zborul este o navă frumoasă, ca şi gemenele pe care le avem în dotare.

Frumoasă, dar puternică.  Compactă ca un tanc!

Sper ca la un moment dat să mă surprindă plăcut o declaraţie de presă în care să se comunice că VPR-urile noastre vor intra într-un program de modernizare.

Le-ar prinde bine un armament ofensiv modern şi puternic, poate chiar rachete anti-navă RBS15 suedeze.

Grom, clasa Orkan, echipata cu RBS-uri

Grom, clasa Orkan, echipata cu RBS-uri

Acum, să ne ocupăm de vestea cu polonezii.

Compania de apărare şi securitate Saab, împreună cu Marina Poloniei, au efectuat cu succes testele de acceptare ale rachetelor anti-navă RBS15 Mk3 la bordul clasei de nave rapide de atac Orkan.

Testele au făcut parte din contractul semnat în anul 2006 pentru furnizarea de rachete RBS15 Mk3 şi instalarea acestora pe navele poloneze din clasa Orkan.

Testele au fost efectuate la bordul navei Orkan şi au validat toate interfeţele navei cu sistemele de alimentare cu energie, management al luptei şi de navigaţie.

Activităţile de testare au inclus un exerciţiu cu lansare simulată şi s-au finalizat cu probe pe mare în care nava a avut la bord arsenaul complet de opt rachete RBS15 Mk3.

“We have successfully completed the sea acceptance tests for the first of three ships within the Polish Orkan-class. With the RBS15 Mk3, Poland now has an anti-ship missile that can defeat targets at a range of more than 200 km, in all weather conditions. It is an impressive offensive capability by any standard”

A concluzionat Stefan Öberg, şeful Missile Systems din cadrul Saab.

“Throughout all the tests, the level of co-operation with the Polish Navy and Polish industry has been excellent. This achievement is further testament to our long term commitment to the Polish Navy and local industry and we believe there will be further opportunities such as Poland’s upcoming surface vessel requirements”,

A adăugat Jason Howard, şeful Naval Segment CEE, Market Area Europe and Greater Middle East din cadrul Saab.

Celelalte două nave Orkan, Piorun şi Grom, sunt programate să treacă prin teste similare spre finalul anului 2015.

Sursa: Saab

 

– Iulian Iamandi –