Da. What if România nu este membră a alianței nord-Atlantice și Rusia pornește o operație specială militară pentru protejarea cetățenilor români de etnie rusă din Dobrogea.

Iar când rezistența militarilor români pune probleme grupului expediționar rusesc în Dobrogea, președintele Nikolai Patrușev – care l-a înlocuit pe Vladimir Putin, decedat în timpul unei operații de apendicită – decide să taie României ieșirea la Marea Neagră cu scopul de a denazifica această țară.

Harta României

Harta României

Cum adică, veți întreba, să denazifice rușii România? Păi de unde naziști?

Iaca, în urmă cu niște ipotetici ani Moscova a finanțat o operațiune de înființare a unui partid de extremă dreapta care sub masca manifestărilor pentru unirea cu Basarabia… a jucat un scenariu prin care un fost lider, să zicem de galerie de fotbal, are priză la public și a ajuns în Parlament, de unde, de exemplu, parlamentari din respectivul partid au fost numiți în Comisia de Apărare și au început să scurgă informații către presa finanțată de la Moscova și către niște websaituri obscure care manipulează pro-Rusia folosindu-se de subiecte religioase, pseudo-istorie, etc.

Și ne luptăm. Și ne sacrificăm. Și pe front, dar și în mediul online folosind PSY-OPS pentru a răspunde la ce PSY-OPS ne servește ipoteticul inamic invadator.

Președintele României este un fost profesor. Aia e. Atâta s-a putut. Bine că nu este fost actoraș, precum… să zicem un exemplu foarte la îndemână: Ronald Reagan. Ha? Aud? La cine vă așteptați ca exemplu? Hai, lăsați… că de Reagan niciodată n-ați făcut mișto că a fost actoraș.

Acuma, necaz pe capul nostru. Președintele României cere ajutor Occidentului (din motive necunoscute, țara noastră nu mai este în NATO și nici în UE; posibil să ne fi exclus pentru că suntem prea corupți), occidentul ne dă la început bunde, căști și pansamente și ceva de cal mare pentru dureri.

Ai noștri, cu piepturile de aramă, rezistă, se retrag pas cu pas sau organizează rezistența prin localități mai mari sub coordonarea militarilor, după tutoriale din Youtube, sfaturi ale veteranilor din teatrele de operații sau după cum s-au jucat airsoft. Dracu știe cum fac, dar reușesc să provoace încetinirea ofensivei inamice și zilnic pierderi care încep să macine moralul pizmașilor.

Occidentul prinde momentul prielnic și începe să ne trimită ajutoare mai consistente. Probabil burlane de umăr, pentru diverse scopuri.

Prof… Președintele României începe să bată virtual pe la porți, își lasă barbă ca la FOS și nu se mai schimbă de un tricou verde.

Inamicul zice că românii își atacă consătenii de etnie rusă și apar imagini trucate. Noi, arătăm imagini cu civili care se refugiază, dar și cu victime dintre aceștia.

E nasol. Dar, începe să fie și bine. Occidentul trimite ajutoare mai importante.

Războiul se face lunguieț.

Brusc, în întreaga lume unii pun boticurile la propaganda rusă și cer ca Profesorașul să fie pedepsit pentru că nu ridică steagul alb și nu cedează Dobrogea către Moscova. Și încep să creadă propaganda rusă în care românii sunt naziști pentru că partidul extremist finanțat de la Moscoca este de extremă dreapta și face niște chestii.

What if.

Acum, înțelegeți stimabililor? Sau nu este de ajuns?

Ok.

Propaganda rusă aruncă în onlineul planetar ipoteza că la Cernavodă funcționează un laborator secret unde se cercetează și produc viruși.

Mulți occidentali consideră că așa a apărut cine știe ce molimă.

Noi, românii, cum ne vom simți văzând cum i-au făcut rușii pe mulți de pe planetă ca să ne vadă?

Partea proastă pentru nostalgicii comuniști cărora le plătim pensiile, fie ei civili sau militari, e că invadatorul iubește trădarea… dar nu-i apreciază pe trădători.

😉

Iulian Iamandi