Rusia va renunţa la faimosul obuzier D-30, aflat în serviciul multor ţări de pe întreaga planetă încă din 1960.
Participant la majoritatea conflictelor militare şi folosit pentru salvele de ceremonie de la St. Petersburg, lui D-30 i-a venit rândul să devină pensionar.
Discuţiile pe tema retragerii din serviciul operativ al acestei arme datează încă de la începutul anilor 2000, însă decizia a fost luată abia acum când nu prea mia există tunuri funcţionale prin inventar.
Izvestia a anunţat că Sergey Shoigu a ordonat trimiterea tuturor bateriilor de D-30 ale Armatei în depozite până la finalul anului 2013.
În schimbul bătrânelor D-30, trupele vor fi dotate cu versiuni tractate ale MSTA şi Akatsiya, care sunt disponibile încă din 1970 – 1980.
D-30 va rămâne doar în inventarele Forţelor Aeropurtate şi a unei brigăzi de asalt aerian din Districtul Militar Sud.
Pentru Izvestia, reprezentantul GRAU (Glavnoye raketno-artilleriyskoye upravleniye) a declarat că producţia armelor tip D-30 a fost sistată la începutul anilor 1990, iar piesele rămase în cadrul Armatei sunt îmbătrânite şi uzate, fiind necesară scoaterea acestora din dotare şi mutarea la un singur calibru, cum ar fi 152 mm.
Acesta a explicat că proiectilele de 122 mm sunt mai uşoare decât cele de 152 mm, factor care nu poate compensa acurateţea mai mare a MSTA şi 2S2 Akatsiya, iar în condiţiile din câmpul de lutpă multe ţinte blindate şi bine protejate necesită pentru distrugere lovituri de calibru mai mare.
Un ofiţer de artilerie a precizat că în cazul loviturilor directe, un proiectil de 152 mm distruge fortificaţiile permanente şi casele, în timp ce pentru acelaşi efect este nevoie de câteva lovituri cu proiectile de 122 mm.
Majoritatea armatelor străine au trecut de mult timp la calibrul 155 mm, de exemplu SUA a adoptat recent obuzierul M-777 tractat şi transportabil cu elicopterul.
Trupele însă, consideră că este prea devreme, iar D-30 are avantaje distincte – cum ar fi transportabilitatea mare, inclusiv ca şi încărcătură externă a elicopterelor Mi-8. D-30 este şi paraşutabil, faţă de MSTU tractat.
Legat de acest aspect, un ofiţer de la trupele Aeropurtate, a declarat pentru Izvestia că D-30 cântăreşte 3.2 tone, faţă de MSTA-B care are peste şapte, iar încărcătura maximă externă a elicopterelor Mi-8 este de trei tone şi jumătate.
Un alt ofiţer, din Districtul Militar Sud, este convins de asemenea că retragere D-30 este prematură.
– In our county is the first so-called Light Brigade – 56th Air Assault. Instead of BMP and BTR it is equipped with trucks, armored vehicles and wheeled all-terrain vehicles and personnel acting on foot. For this team, we left the D-30. By the way, it is a plus minus: the shells are lighter and take up less space in trucks supply than 152 mm, – the gunner.
Expertul în conflicte moderne, Vyacheslav Tseluyko, afirmă că acurateţea loviturilor D-30 sunt printre cele mai înalte din istoria Forţelor Armate.
– The shells of 122 mm, of course, is weaker than 152 mm, but that they also have to appropriate tasks. In many situations, advantageous in terms of supply to use 122-mm guns. For example, if the decision of a problem of three trucks have 122-mm shells or four 152-mm. Better, of course, choose the former, – said the expert.
A spus Tseluyko.
Sursa: Izvestia
– Iulian Iamandi –
Vor sa le inlocuiasca cu sisteme auto-propulsate, nu tractate.
Lenta si Izvestia zic de towed, plus ca artileristul citat face comparatie intre D-30 si MSTA-B la faza cu transportatul agatat sub Mi-8.
Am reverificat linkul Izvestia si intr-adevar asa apare cum zici tu. Ciudat, mai devreme cand am citit nu aparea “towed”. Probabil n-am fost atent. Sau o fi de la google translate? Retrag afirmatia.
Salutare. Ca peste tot , stat mjoristii ca sa zica ca fac si ei ceva iau niste decizii de multe ori proaste pt trupa. Adica cei care le folosesc de ce sa fie intreba-ti bai e bine asa sau nu . Adica cei din teren considera ca e o decizie gresita da birocratii niet, schimbam. Eu sunt “fan ” tehnica si tehnologie militara sovieto-rusa , si ma mir ca s-a luat o asemene decizie , mai ales ca de ceva timp D-30 putea trage cu proiectile ghidate deci acuratetea lovirii tintei a crescut. Plus ca era mai usor si de manevrat in 360 de grade datorita afetului de 3 falcele in triunghi. Oricum la VDV mai are ceva “viata” pt ca deocamdata nu au cu ce sa-l inlocuiasca.
Conform traditiei, probabil ca Rusia va imperechea proiectul afetului de D-30 cu teava de MSTA-B si va adapta restul componentelor.
Nu stiu daca sa pun un zambet, sau sa o las de serioasa.
Da, nu e exclus . Dar nu prea cred pt ca deja artileria tractata devine anacronica, plus ca se va ingreuna si mai tare . Dar sa avem rabdare ca nu se stie. In Cecenia au folosit tunuri de 85mm D-44 deci nu-i exclus ca D-30 sa mai fie folosit vreodata. Munitie va fi pt ca o vor folosii cei de la aeropurtate plus 2S1 Gvozdika care are acelasi tun.
Si eu zic sa avem rabdare, pentru ca sunt ceva necunoscute la mijloc… Gandirea militara rusa are la baza experiente practice si foarte practice, asa ca nu m-ar surprinde ca ei sa nu adopte sistemul tun/obuzier autopropulsat pe camion, precum altii, dupa cum la fel de bine nu m-ar surprinde sa pastreze artileria tractata – dintotdeauna si-au permis pierderi, chiar pierderi masive, deci nu cred ca repozitionarea pentru evitarea focului de contrabaterie ar fi factorul decisiv (iar pentru insotire oricum dispun de un numar suficient de autopropulsate protejate), si ar putea sa pastreze artileria grea tractata pentru pozitii fixe/defensiva, unde problema sa fie pusa practic: oricum, le putem tracta cu autocamioane rechizitionate.
N stiu daca te surprinde da uite ca deja hibridizarea s-a produs.
http://www.minimanfactory.com/user/content/products/gt.jpg
Imi da Forbidden.
Salutare. Nu trecu asa mult timp de cand discutam de acest tun si de hibridizari cu sasiu auto .Iata o surprisa de la cine ?!! De la aia de se faca ca ploua in legaturacu datoria ce o au fata de noi ,Sudan . Culmea este ca acu ceva vreme noi le faceam pe acolo una alta si le dadeam si arme si uite ce au ajunsa faca astia http://www.armyrecognition.com/sudan_sudanese_army_artillery_vehicles_systems_uk/khalifa_ghy02_d-30_122mm_6x6_wheeled_self-propelled_howitzer_technical_data_sheet_specifications.html . Asa ca in stilulnostru sa le uram sudanezilor dupe cum se spune “Sa moara si capra vecinului ” sa aiba parte sa le stea proiectu in loc dupe cum sta ATROMU. Sau or avea astia niste conducatori mai talentati ,ca ai nostri zici ca-s de aia de la romanii aau talent da stai si te intrebi cum de apar si unele specimene de care nici sa razi nu poti ca ai fi mai dus cu plutaca ei.