Afectate de pierderile și indisponibilitățile cauzate de peste trei sute de zile de război susținut împotriva Ucrainei, Forțele Aerospațiale ale Rusiei primesc întăriri: trei avioane.
Cele trei avioane de luptă cu care Rusia se întărește sunt din tipul Suhoi Su-34, adică bombardiere tactice.
Șoc! Șoc! Șoc! Ucraina trebuie să se predea, cele trei Su-34 vor înclina decisiv balanța în favoarea Moscovei.
Avioanele au fost livrate pe 29 Decembrie, anul trecut, și foarte probabil fac parte din contractul pentru 23 Su-34M (modernizate) semnat în vara lui 2020. Adică Su-34NVO, cum le zic ei.
Până în prezent au fost construite 153 de avioane Su-34, incluzând aici cele șapte prototipuri și avioanele de pre-producție.
Vara trecută, în August, ministerul rus al Apărării a semnat un conctrat nou pentru fabricarea a cincisprezece bombardiere tactice Su-34M.
Conform Oryx, care merge doar pe confirmări foto/video ale epavelor și a informațiilor clare cu privire la piloții doborâți, sursă în care nu cred pensionarii militari români nostalgici ai comunismului, Rusia a pierdut de la începutul invaziei lansate împotriva Ucrainei 17 avioane de bombardament tactic Suhoi Su-34 distruse în luptă sau accidente, precum și un avion Su-34M distrus în misiune de luptă.
Iulian Iamandi
Leave A Comment