Forțele militare rusești

Pe 25 august, în timpul unei călătorii la Varșovia, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut din nou Rusiei să-și respecte obligațiile în materie de manevre militare, în timp ce exercițiul Zapad 2017 avea să se desfașoare în Belarus și enclava Kaliningrad cu importante resurse materiale și umane.

“Invit Rusia să-și respecte obligațiile sale conform cu documentul OSCE de la Viena, deoarece predictibilitatea și transparența sunt deosebit de importante atunci când activitatea militară a crescut de-a lungul granițelor noastre”, a declarat dl. Stoltenberg la o conferință de presă. Acest lucru înseamnă că observatorii internaționali ar trebui să participe la aceste manevre. Numai că, doar doi observatori NATO vor fi invitați…doar pentru a participa la “ziua vizitatorilor de rang înalt”.

Efectuarea acestui exercițiu, ce este planificat să înceapă pe 14 septembrie, este de interes pentru Letonia, Lituania, Estonia și Polonia, ce se tem că aceasta ar fi doar un pretext pentru mișcări mai mari de trupe foarte aproape de granițele lor. Trupe, ce mai mult ca sigur vor rămâne pe locurile de dislocare post exercitiu (sau macar echipamentul).

Mai mult, faptul că va avea loc lângă așa numitul “coridor Suwalki”, care, situat între Kaliningrad si Belarus, reprezintă singurul acces terestru ce leagă țările baltice de alte țări din NATO si de Uniunea Europeană, nu este din punctul lor de vedere deloc liniștitor. De asemenea, trebuie luat în considerare și riscul de a se produce incidente.

Vis-a-vis de aceste neliniști, ministrul adjunct rus al apărării, Alexandre Fomine, a explicat pe 29 august că “exercițiul Zapad 2017 este anti-terorist si strict defensiv”, înainte acuzând mass-media vestică că “raspândește mituri despre asa-zis-a amenințare rusească”

“Anumite persoane chiar au afirmat că exercițiul poate servi ca baza de atac pentru invadarea și ocuparea Lituaniei, Poloniei si a Ucrainei”, a spus dl. Fomine.

Conform ministrului rus al apărării, scenariul exercițiului Zapad 2017 este simularea infiltrării Belarusului si Kaliningradului de către “grupuri extremiste” cu scopul de a “organiza acte teroriste” în vederea destabilizării. “Inamicul este imaginar, nu are nici o legatura cu regiunea care va gazdui exercițiul” a spus oficialul rus.

Asupra acestui aspect, generalul bielorus Oleg Belokonev, care a vorbit în același timp din Minsk, nu a spus exact același lucru, din moment ce a vorbit despre un scenariu ce înfățișează încercări de destabilizare a “unei coaliții de țări din vest, (….) unde se află Polonia, Lituania și Letonia”.

Oficial. Zapad 2017 va mobiliza 12700 de soldați (7200 soldați din Belarus și 5500 soldați ruși).  Acestea sunt cifrele oferite de Moscova, iar cele oferite de Minsk vorbesc de 13800 soldați mobilizați pentru exercițiu. În plus, vor fi folosite 10 nave, 70 de avioane, 250 de tancuri și 200 piese de artilerie.

Totuși Lituania a estimat ca vor fi peste 100000 de soldati implicați în exercițiul Zapad 2017. Nemergînd atât de departe până la a da cifre, secretaru general al NATO a spus luna trecuta că are “toate motivele să creadă” Zapad 2017 va mobiliza “mult mai multe trupe decât cifrele oferite oficial”.

sursa: opex360

Iuliu Popovici