“Operația specială” din Ucraina primește un oaspete nou în zona frontului: Mil Mi-8MTPR-1.

Mi-ul ăsta este specializat în suprimarea apărării aeriene (SEAD).

Mi-8MTPR-1 este o versiune îmbunătățită a modelului Mi-8MTV-5-1, echipat cu sistemul Rychag-AV EW. Iar utilizarea acestui tip de elicopter în războiul ruso-ucrainean a fost confirmată prin intermediul unei fotografii publicată de către ministerul rus al apărării.

Rychag-AV (Aviatsyonnyi Vertolotnyi, adicătelea pentru elicoptere… iar AVE fiind versiunea de export) neutralizează apărarea anti-aeriană inamică prin bruierea radarelor care controlează sistemele de rachete sol-aer. Și uite așa elicopterele Mi-8MTPR-1 asigură protecția atacurilor aeriene proprii cu formații de avioane, elicoptere și chiar drone.

Mai mult decât atât, Rychag-AV poate bruia și radarele de pe avioanele inamicului.

Rychag-AV poate lucra în mod complet automat, fără operator, conform unui program setat dinainte. Sistemul mai are două moduri de lucru, cel semiautomat, în care operatorul selectează metodele de bruiere și cel manual în care operatorul monitorizează situația electromagnetică și selectează țintele pe care sistemul le va bruia.

Mi-8MTPR-1 este cel mai nou elicopter rusesc destinat misiunilor de război electronic și unicul tip aflat în producție.

Rămâne de văzut impactul complexului acesta în încercările de a neutraliza multitudinea de sisteme sol-aer estice și occidentale aflate în dotarea ucrainenilor.

Iulian Iamandi