Rogozel cel Rau

Rogozel cel Rau

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, aflat în vizită la Tiraspol, a declarat marţi că Moscova are datoria de a-i susţine pe cetăţenii ruşi şi pe locuitorii Transnistriei care, într-un fel sau altul, se simt alături de Rusia, potrivit site-ului transnistrean President.gospmr.ru.

Rogozin a afirmat că locuitorii din Transnistria se află, practic, într-o izolare economică, iar tot ce va fi legat de schimbarea statutului Republicii Moldova după summitul de la Vilnius, în noiembrie, va fi subiectul unor consultaţii intense între Tiraspol şi Moscova.

„Nu vă vom lăsa la nevoie”, le-a spus Rogozin transnistrenilor.

El a reiterat că Guvernul Republicii Moldova nu ar trebui să piardă contactul cu Transnistria.

Referitor la posibila semnare a Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană (UE), vicepremierul rus a subliniat că „Europa are mari probleme economice”.

„Uniunea Europeană nu este un produs din cauciuc, care să fie întins nelimitat, în parţi diferite”, a declarat Rogozin.

Potrivit vicepremierului rus, odată cu integrarea în UE a moldovenilor li s-ar permite să ajungă la „intrarea din saună”, nu pentru a se încălzi, ci pentru a „pregăti papucii celor care au dreptul să facă baie”.

De asemenea, Rogozin a declarat că orientarea europeană a Chişinăului este „lipsită de logică”, deoarece „aproximativ 700.000 de cetăţeni moldoveni lucrează în Rusia”, ceea ce „depăşeşte numărul celor care muncesc în statele membre UE”.

„Dacă înşişi moldovenii vor să muncească în Rusia şi să câştige bani (…), atunci de ce conducerea Republicii Moldova se orientează în direcţia opusă, întorcându-se, în mare parte, cu spatele la Rusia?”, a întrebat el.

Vicepremierul rus şi-a exprimat regretul că Rusia se află pe locul cinci în topul priorităţilor politicii externe a Republicii Moldova, în timp ce Statele Unite, în opinia sa, se situează pe locul trei sau patru.

„Interesul naţional al poporului moldovean este de a fi împreună cu Rusia. Este un lucru absolut clar”, a afirmat Rogozin, la o întâlnire cu jurnalişti.

Întrebat despre o introducere a rublei ruseşti ca monedă unică în Transnistria, Rogozin a declarat că acest fapt nu ţine de competenţa Rusiei.

Vicepremierul rus s-a întâlnit marţi cu liderul separatist de la Tiraspol Evgheni Şevciuc. El a pus piatra de temelie a unui spital, care va fi construit cu fonduri de la Rusia şi a vizitat Universitatea de stat T.G.Şevcenko, unde a fost numit profesor de onoare.

 

Sursa: Gandul via Semper Fidelis

Un servetel, domnilor? Mai faceti o impartire a hartii?

 

– Iulian Iamandi –