Rafale pentru India

Rafale pentru India

Francezii si-au cam luat gândul de la semnarea contractului cu India anul acesta.

Din amânare în amânare, mâine-poimâine trece anul și pe contract nu s-a pus nici un autograf.

Asta în condițiile în care Rafale a fost declarat câștigător al competiției MMRCA în Ianuarie 2012.

Și totuși Jean-Yves Le Drian, ministrul francez al apărării se arata optimist în privința semnării acordului în 2014:“So far as the Rafale goes, I’m optimistic that there will be a signing with India next year, when a budget has been agreed.”

Eric Trappier, șeful Dassault, a declarat recent că speră ca vânzarea celor 126 avioane omnirol cătrte India să fie parafată până la sfârșitul acestui an. Dar trecerea în neființă, săptămâna trecută, a negociatorului șef indian Arun Kumar Bal a întârziat și mai mult procesul de definitivare a deal-ului. Pare-se principalul motiv de neînțelegere ar fi refuzul categoric al francezilor de a acorda garanție pentru cele 108 exemplare Rafale ce urmează a fi fabricate sub licența în India.

Or ști ei ceva….

Și, pentru ca tacâmul sa fie complet, indienii se pregatesc pentru un nou an electoral. Ceea ce, evident, ar putea întârzia și mai mult semnarea contractului cu francezii.

Până una-alta, marea spaimă a francezilor este că, odată semnată și parafată hârtia, nu se vor mai încadra în previziunile bugetare pe perioada 2014-2019, prevăzăndu-se inițial că comenzile pentru Guvernul Francez ar fi trebuit să fie înlocuite de comenzi pentru export până în 2016. Numai că, Dassault a calculat un termen de 3 ani de la semnarea contractului și până la livrarea primului exemplar către beneficiar – deci în cel mai bun caz, 2017.

Potrivit lui Le Darian, în 2016 s-ar putea exporta un prim lot de 16 Rafale în Qatar, stat interesat de achiziția a 72 avioane noi. Francezii speră că arabii vor împăca și capra și varza, împarțind frățește comanda de avioane multirol între furnizori din Franța și Statele Unite.

Via:
RFI

– Marius Constantin –