Typhoon-uri din Escadrilele 3 (F), 11 (F), 17 (R) și 29 (R) ale Royal Air Force

Astăzi e zi mare, pentru că e primul articol „pe bune” scris de mine care e pus pe secțiunea principală a Resboiu. Până acum puneam doar promo-uri și mă găseați doar pe parte de „space”.

De când tovarășul Alex Neagu se află în concediu penetral, au rămas aici două răutați – Iulică Resboinicul și Marius Grifonul – care își tot fac de cap când vine vorba de avioane. Bineîntețeles că au ignorat acel avion care șterge pe jos cu preferințele lor. Bineînțeles că-i vorba de Eurofighter Typhoon.

Nu voi mai tolera condescendența de care cei doi au dat dovadă în discuțiile despre acest gentleman al aerului. Ce naște din pisică, șoareci mănâncă. Ce naște din englezi și nemți, franțuji o să halească. Ce să mai zic de ăia nordici, neutri cică, pe care nu i-a pus nimeni la încercare în aer?! N-au nicio șansă.

Și vă rog, nu-mi ziceți că pe lângă neamț și englez mai sunt și italieni, spanioli și alte zeci popoare. Vax! Ăia sunt acolo prin mărinimia Majestății Sale, Regina, și prin toleranța întunecimii sale, Fuhrerița Germaniei. ‘ț-înțeles?

Deci, băgare de seamă, stimabili Iulian și Marius… ne vom lupta până la capăt. Ne vom lupta în Franța, ne vom lupta pe mări și oceane. Ne vom lupta pe plajă, la bere… și mai ales ne vom lupta în aer. Și totul pentru Lebensraum! Am zis.

Typhoon-uri din escadrilele 3 (F) și 29 (R)

Bun. Acum că am luat doza necesară de calmante, pot să revin la știrea în sine.

Se reactivează Escadrila 1(F) (No 1 (F) Squadron) din Forțele Aeriene ale Majestății Sale Regale. Această nouă-veche escadrilă RAF urmează să primească avioane Typhoon FGR4, devenind a patra unitate de linia întâi care operează această versiune. Ceremonia prin care această escadrilă va fi reactivată va avea loc pe 15 septembrie, în cadrul unui spectacol aerian ce va avea loc la RAF Leuchars.

Și contrar a ceea ce ar putea sugera unii (la tine mă uit, Iuliane), RAF confirmă că din punctul lor de vedere Typhoon are un statut de avion „combat-proven”.

Typhoon al No 11 (F) Squadron

F-ul din denumirea escadrilei vine de la Fighter (ceea ce la noi se cheamă Vânător), toate celelalte escadrile de linia întâi dotate cu Typhoon, purtând acest indicativ – No 3 (F) Squadron, 6 (F) și 11 (F). Lor li se mai adaugă două escadrile echipate cu Typhoon – No 17 (R) Squadron și No 29 (R). R-ul definește escadroane Reserve (de rezervă) și sunt unități de conversie operațională (Operational Conversion Unit Squadron).

Typhoon din No 17 (R) Squadron

Istoria No 1 (F) Squadron se întinde pe un secol, anul acesta aniversându-se centenarul acestei escadrile; de-alungul istoriei sale, No 1 (F) a operat avioane precum Nieuport 17, Hawker Hurricane sau Hawker Siddeley Harrier. Pe lângă implicarea în cele două conflagrații mondiale, 1 (F) a luat parte la Războiul din Falklands, la Războiul din Kosovo, iar din 2010 a participat în misiuni de reacție rapidă (quick reaction alert). La deactivarea sa din februarie 2011, escadrila opera Harrier GR7 de pe baza RAF Cottesmore.

Noua bază a 1 (F), RAF Leuchars, se află în estul Scoției, în regiunea Fife.

– Giuseppe –

Typhoon-uri din No 6 (F) Squadron

Typhoon-uri din No 11 (F) Squadron

Sursa:  Aereo