Sven Hassel
Alaltăseară m-a anunţat prietenul Le Bibi că a murit Sven Hassel. Tocmai ce vorbise cu fata acestuia şi îmi zicea să anunţ şi pe Resboiu.
Dumnezeu să îl ierte pe Sven Hassel pentru că m-a minţit că războiul poate fi frumos!
Noroc că n-am aflat pe pielea mea.
Zilele trecute, Rocăru mi-a cerut câteva cărţi de Sven Hassel.
Nu mai avea ce citi şi dorea aşa ceva.
I-am spus că mai am câteva, după nenumărate re-completări ale colecţiei.
Vreo cinci sau şase, i-am dat într-o pungă colorată, căci acum cine te vede cu cărţi în mână te priveşte de parcă te-ai prostitua pe datorie.
Nu ştiu dacă am să le mai vreau înapoi. De vină este Rocăru care a dat-o în clişee: “Uite bă, istorie adevărată, nu ce scrieţi voi pe internetul ăla. Să vezi acolo…”
Oare aş face bine împingând amintirile jos din bibliotecă? Oricum amintirile rămân…
Voi v-aţi jucat de-a personajele din cărţile lui Sven Hassel? La mine în clasă era aglomeraţie mare pe rolul Legionarului. Ciudat, Struţu, care era blond şi avea să se arate descurcăreţ, nu se dorea Porta. Bine, Struţu nici nu citea… Iar locul Micuţului nu şi-l dorea nimeni: prea era tâmpit!
Toţi se strâmbau când Ştef, preot în prezent, care ne împrumuta cărţile unchiului să, stabilea: tu eşti Barcelona, tu Heide… Fabian era bun să fie Heide: blond, ţinuta dreaptă… Eu mă nimeream mai mereu Bătrânul. Poate şi pentru că eram prieteni buni şi Ştef nu m-ar fi numit personaj negativ.
Fiecare carte nou apărută însemna atunci ture date cu Pegasul prin faţa tarabelor chioşcurilor care în acei ani vindeau jumătate ziare şi reviste, iar o altă jumătate cărţi.
N-aveam bani şi trebuia să strâng o vreme şi să fac ture zilnice cu bicicleta: ştiam câte cărţi din cartea mea mai rămăseseră nevândute la fiecare chioşc.
O cumpăram la un moment dat şi regretam imediat ce o simţeam între degete. Mă chinuisem prea mult să strâng bănuţ cu bănuţ, iar ea avea să mă trădeze în două-trei zile.
Poate că d-asta vreau să scap şi să nu le mai vreau înapoi de la Rocăru. Îmi amintesc chestii.
Despre care şi cum este realitatea din cărţile lui Sven Hassel, citiţi în detaliu aici.
– Resboiu –
Navighează în portal:
Resboiu Master; Armata Română; Forţe Speciale; Space; Revista Resboiu; Forumul Resboiu;
Prima carte a lui Sven Hassel cumparata de mine a fost “Gestapo”. Din intamplare, citisem ceva mai inainte “Istoria Gestapoului” a lui Jacques Delarue, Editura Politica, 1965. Eu am interpretat cartea lui Sven ca o atitudine critica fata de nazism si mai putin ca o experienta autorului. M-a fermecat ironia cu care trata un subiect “tabu” al acelor vremuri si a umplut un gol generat de numeroasele filme rusesti in care germanii erau tratati “de prosti”. Inca mai recitesc cu placere “Gestapo”.
Dar trebuie sa spun ca este la mare departare de autorii mei “de suflet”: Erich Maria Remarque si William Manchester (Adio intuneric).
Sa-i fie tarana usoara!
In agitatia de zi cu zi, am facut o pauza… iar vestea despre Hassel m-a intrisat 🙁
A fost un geniu, a imbinat perfect umorul cu ororile razboiului, reusind totusi sa dea o fata mai … umana acestuia din urma.
A descris perfect povestea noastra, a celui de rand, care vrand nevrand trebuie sa plece la resboi (sac), care omoara fara a vrea, constrans de ordinele celor de sus, iar odata intrat in hora omoara pentru a nu fi omorat, omoara pentru a nu muri de foame, sau pentru altele. Ce mai frapeaza la Sven Hassel, este descrierea psihologica cel putin perfecta a camarazilor precum si comportamentul acestora in functie de phihologia fiecaruia in parte, precum si degradarea morala… doamne, am inceput sa o iau la vale cu asemenea comentarii.
Tin sa te contrazic Resboiule… multe din prostiile ofiterilor descrise de Sven Hassel, sunt de actualitate. Chiar si ca tip de comportament al camarazilor… Ex: Am avut un tip, gen Micutu, numai ca noi ii ziceam Popa (ceva legat de civilie). Asta tot timpul a dus-o ca in sanul lui Avram, A fost primul care a intrat la arest, in cele 3 luni de pifanie, iar de atunci a tinut-o tot intr-un arest, de se saturasera si cadrele sa-l mai trimita la bulau. Noi bagam munca afara in frig, el baga smotru in corpul de garda, noi bagam garda noaptea, el dormea fericit la arest… si tot asa…
Cat despre cartile imprumutate… recupereaza-le, e ceva ce a creat, este literatura, chiar si cateva file de istorie… istorie pe care cei de acum o ignora si o modifica dupa cum bat vanturile de est si de vest… si pe care copii nostri nu o vor stii, pentru ca altii ne vand istoria.
P.S.
Citandu-te “Mă chinuisem prea mult să strâng bănuţ cu bănuţ, iar ea avea să mă trădeze în două-trei zile.” Niciodata, cartea nu te tradeaza, cand altii pleaca… ea ramane. 😉
Sa auzim de bine.
intamplator, am citit anul acesta toate cartile lui Sven Hassel, le aveam impreuna cu multe altele intr-un fisier. nici nu stiam ca mai traieste. le voi citi intotdeauna cu placere…, putea sa il cheme oricum, nu s-a consacrat drept istoric, scria beletristica….chestiile biografice sunt interesante, dar opera ramane imuabila,…pentru noi, care am mai citit…mergeti la cel mai bun liceu si intrebati de el, vor spune ca este fatbalist ia Suedia. ….RIP
pacat, imi pare tare rau de el…prima carte de hassel pe care am citit-o a fost “Camarazi de front”, eram in vacanta de vara si treceam intr-a cincea, si cum ma plictiseam de moarte, am sapat putin prin cartile vechi ale tatei si am gasit volumul asta, si mai apoi, si “Monte Cassino”. N-aveam decat 10 ani spre 11, deci la o prima incercare, mi s-a parut putin cam deocheata, cine a citit cartea asta sa-si aminteasca de partea cand erau la spital in hamburg si tot ce faceau era sa se imbete si sa se duca la bordel. Totusi, acum un an, cand aveam 13 ani, la o analiza mai atenta am inceput sa o vad mai in profunzime si sa fiu cucerit de felul in care relata razboiul, in general, si ororile lui, in special. La fel a fost povestea si cu Monte Cassino, si acum cele doua sunt printre cartile mele preferate.
@gabriel: de E. M. Remarque am incercat sa citesc Arcul de Triumf, dar dupa 40 de pag m-am oprit. Probabil ca nu sunt inca destul de “copt” pt asta, anul asta intru la liceu. Sunt sigur ca peste 2-3 ani, cartile lui o sa apara in alta lumina 🙂
@resboiu: multumesc pt link, forte util a fost. Apropo, inteleg de ce era bataie pe rolul legionarului, e si preferatul meu, urmat de porta 🙂
Numai bine:)