Isaac Asimov a spus candva: “Individual science fiction stories may seem as trivial as ever to the blind critics and philosphers of today. But the core of science fiction, its esence, has become crucial to our salvation, if we are to be saved at all”

Asa as incepe sa scriu despre unul din cele mai bune filme SF pe care le-am vazut de cand ma stiu. Nu, de data asta nu este vorba de Star Trek, ci de:

Am vazut primul trailer cu aproximativ un an inainte sa apara. M-am simtit din nou copil, ca la inceputul anilor ’90 cand se facea reclama pe TVR1 la “Star Trek: TNG”. Duminica seara pentru mine nu exista nimic altceva decat emisiunea Stiinta si imaginatie si apoi episodul din Star Trek.

Interstellar este regizat exceptional de Cristopher Nolan. M-a impresionat abordarea lui Nolan a efectelor speciale. Cum arati oamenilor o gaura neagra, sau o gaura de vierme? Poate un om obisnuit, fara cunostinte de fizica cuantica sau astrofizica, sa inteleaga ca ceea ce este proiectat pe ecran este o gaura neagra sau o gaura de vierme? Nolan a ales sa contacteze un astrofizician, pe Kip Thorne, ca sa-i explice fenomenele astea si ce implica ele. Thorne a oferit toate ecuatiile necesare celor care s-au ocupat de efectele speciale si asa a aparut (spoiler) Gargantua, singularitatea cuantica prezentata in film. Defapt una din conditiile lui Thorne atunci cand a acceptat sa-l ajute pe Nolan a fost ca toate efectele speciale sa se bazeze pe notiuni de fizica cunoscute si pe bun simt.

Kip Thorne

Kip Thorne

 

Nu am sa scriu prea mult despre actiunea din film, pentru ca vreau sa mergeti si sa-l vedeti. Va spun doar ca Interstellar este o calatorie in necunoscut. Este o lupta contra cronometru pentru supravietuire nu numai pentru specia umana ci a propriei familii, a propriilor copii. Dorinta de a-i revedea pe cei dragi primeaza in fata tuturos adversitatilor.

Incarcatura emotionala a filmului este imensa prin imaginile prezentate, prin calitatea actoriei, dar si prin coloana sonora compusa de Hans Zimmer. Notiunile de fizica se impletesc foarte bine cu imaginile si trairile personajelor. Filmul are cateva momente comice, cateva schimburi de replici de la personaje neasteptate.

Mi-a placut explicatia gaurii de vierme care este o completare a explicatiei aceluiasi fenomen din filmul Event Horizon (un alt SF pe care vi-l recomand – atentie ca e horror).

Gaura de vierme

Inainte sa mergeti la film, va recomand sa cititi despre fizica relativistica, in special despre relativitatea timpului atunci cand un corp este foarte apropiat de un camp gravitational. Va va prinde bine in timpul filmului sa stiti despre asta (va mai amintiti de Gargantua mentionata mai sus). Filmul are destul de multe notiuni de fizica relativistica. Unele sunt explicate foarte frumos in film, dar niciodata nu strica sa stii mai multe.

Unul din punctele de inspiratie pentru Interstellar, atat din punct de vedere video cat si audio, l-a reprezentat filmul “2001: A Space Oddyssey” regizat de Stanley Cubric si scris de Arthur C. Clarke, considerat de multi ca fiind unul din cele mai bune filme SF produse vreodata.

In loc de concluzie: Filmul dureaza aproape 3 ore. Dupa ce am iesit de la cinema imi venea sa ma intorc si sa-mi mai cumpar un bilet ca sa-l mai vad odata.

Toate cele patru trailere pot fi vazute in filmul de mai jos:

 

– Bogdan Movileanu –