Tun antitanc Resita Model 1943 calibru 75 mm si tun antitanc german PAK 40 cakibru 75 mm

Tun antitanc Resita Model 1943 calibru 75 mm si tun antitanc german PAK 40 cakibru 75 mm

Tunul PAK 40

Tunul PAK 40 (Panzerabwehrkanone 40) era o piesă de artilerie antitanc de producție germană, calibrul 75 mm. Acesta a fost produs de Uzinele Rheinmetall, dezvoltarea sa fiind făcută între 1939 și 1941 între alte proiecte.

Această variantă a apărut ca nevoie pentru a combate tancurile medii și grele. Începând cu 1941, primele piese au început să fie livrate pentru uzul armatei germane, iar până în 1943 acestea începuseră să devină uzuale.

În uzul armatei române acest tun a intrat începând cu anul 1943 și date bateriei antitanc afectate fiecărei divizii de infanterie.

Tunul antitanc „Reşiţa DT-UDR Nr. 26” model 1943

Datorită perimării artileriei antitanc existente până la acel moment, de la 1 februarie 1943, în cadrul Direcţiei tehnice a armatei, a fost demarată proiectarea unui nou tun antitanc care să răspundă necesităţilor frontului.

Un motiv în plus era constituit de lentoarea livrărilor efectuate de aliatul german. Echipa propusă era aceeaşi care lucrase la adaptarea tunului antiaerian Vickers, cu rezultatul producerii tunului Vickers – Reşiţa.

Pentru studiu a fost propus acest tun din urmă, tunul PAK 40 şi tunul antitanc sovietic de 76,2 mm calibru.

Printre cei care au lucrat la acest proiect amintiţi sunt generalul Vasile Negrei, cu care ne-am mai întâlnit în primul război cu un afet antiaerian, mintea din spatele proiectului fiind însă colonelul (de atunci) Valerian Nestorescu, alături de căpitanul Eugen Burlacu şi inginerul Lazăr Stoicescu.

În urma studiilor, a prototipurilor realizate şi a testelor ulterioare, a rezultat un tun cu calităţi superioare, calibru 75 mm, care începând de la 25 februarie 1944 a intrat în producţie de serie.

Producţia se făcea atât la Reşiţa, cât şi la „Astra” Braşov şi „Concordia” Ploieşti. Aparatul de ochire era sistem „Şeptilici” realizat la Industria Optică Română Bucureşti.

Acest tun a intrat în dotarea bateriilor antitanc (6 piese) din structura diviziei de infanterie (din decembrie 1944, prin adăugarea încă a unei baterii, ridicată la nivel de divizion), cât şi în cadrul divizionul artileriei antitanc la nivel de corp de armată.

De asemenea, acest tun a fost în uzul celor două regimente de artilerie antitanc create în organica Armatei 1 şi Armatei a 4-a, transformate din Regimentul 1 Artilerie Grănicerească şi Regimentul 36 Artilerie.

 

Dr. Emil Boboescu