Lansare PATRIOT (via Raytheon)

Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, va participa luni, 9 iulie, începând cu ora 15.00, la sediul Statului Major al Forțelor Aeriene, la deschiderea unei activități de familiarizare a personalului care va opera sistemele de apărare antiaeriană și anti-rachetă Patriot din înzestrarea Armatei României cu procedurile de utilizare a sistemului de simulare RT-3 (Reconfigurable Table Top Trainer).
Activitatea se va desfășura în perioada 9-13 iulie și va fi susținută de reprezentanți ai producătorului sistemului de rachete – compania americană Raytheon și de instructori din cadrul Forțelor Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR).

* * *

În cadrul acordului încheiat cu Guvernul Statelor Unite, ţara noastră își va dota forțele armate cu cea mai recentă configurație a sistemului „Patriot”, configurația 3+, care include elemente hardware și software concepute în anul 2017.

Sistemul „Patriot” este cel mai avansat sistem de rachete de apărare antiaeriană și anti-rachetă cu bătaie mare din lume, fiind testat și perfecţionat în luptă în cei peste 20 de ani de când prima versiune a intrat în serviciul operațional, construit în baza a peste 3.200 de teste la sol, 1.500 de teste de zbor și multiple desfășurări operaționale pe timpul cărora au fost înregistrate peste 100 de interceptări reale de luptă.