Marină

Polonia a selectat trei companii finaliste in competitia pentru dotarea cu fregate

Ministerul polonez al Apărării a selectat trei candidați pentru construirea noilor fregate Swordfish destinate marinei militare, ca și parte a programului Miecznik.

Meko A-200

Meko A-200

Companiile finaliste pentru proiectarea a trei fregate multirol sunt Navantia, Babcock International și Thyssenkrupp Marine Systems.

Programul Miecznik este parte a planului Guvernului Poloniei lansat pentru modernizarea Forțelor Armate cu o investiție de 115 miliarde de euro până în anul 2035.

Fregatele vor fi construite local, la Șantierul Naval PGZ în cadrul unui contract care va include transfert tehnologic.

Companiile selectate vor pregăti proiecte concept și studii de fezabilitate pentru cele trei nave, iar decizia finală va fi luată cel mai probabil în anul 2022.

Navantia a declarat că a transmis o ofertă bazată pe proiectul F-100, ale cărui fregate se află în serviciul Marinei Spaniei și care a reprezentat baza pentru contracte de export către Norvegia și Australia.

Propunerea înaintată de către compania Babcock are la bază versatila platformă Arrowhead 140, iar germanii de la Thyssenkrupp Marine Systems vor oferta cu MEKO A-300 PL, ultima variantă a familiei de fregate MEKO.

În cazul în care ar fi selectată oferta germană, Thyssenkrupp are în plan formarea unui parteneriat tehnologic cu industria poloneză pentru construirea, integrarea și mentenanța fregatelor MEKO A-300 PL în întregime în Polonia.

Iulian Iamandi

1 Comment

  • Vad ca polonezii se tin bine de programele lor de inzestrare. Bravo lor ! Nu poti sa nu te gandesti ce diferenta este fata de proiectele noastre existente doar pe hartie (ca sa nu mai zic de “carpeli”).

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: