Resturi aparținând unui obiect zburător au fost găsite într-o pădure din Polonia, în apropiere de localitatea Zamosc, la 15 kilometri de Bydgoszcz.
Locul unde a fost găsită epava este cercetat de către polițiști, polițiști militari și geniști, o procedură fiind inițiată și de către Departamentul Militar al Biroului Procurorului Districtului Gdansk sub supravegherea Biroului Procurorului Național.
Conform informațiilor publicate de către presa poloneză ar fi vorba despre un obiect căzut în pădure de ceva vreme, între câteva zile și câteva săptămâni.
Obiectul are câțiva metri lungime și a fost găsit înfipt în sol.
Racheta a fost găsită fără capul de luptă, acesta separându-se la impactul cu solul.
Într-o primă fază s-a considerat că obiectul era o dronă și nu o rachetă aer-sol, dar cel mai probabil ar fi vorba despre o rachetă de croazieră cu lansare din aer.
Racheta, mai spun polonezii, are inscripții în limba rusă.
Luna trecută Moscova a executat un exercițiu cu avioane Suhoi Su-30 SM2 în regiunea Kaliningrad din apropiere de Bydgoszcz și este posibil ca atunci să fi fost “pierdută” o rachetă lansată de ruși.
Dar, la fel de probabil ar putea fi o rachetă de croazieră cu rază lungă lansată de către un bombardier strategic rusesc către o țintă din Ucraina și aceasta să fi suferit defecțiuni tehnice iar la consumarea totală a combustibilului să se fi prăbușit în pădurea unde a fost găsită.
Partea bună este că racheta nu a explodat.
Partea proastă e că nu a fost văzută de sistemele radar poloneze…
Zona impactului este situată la 500 de kilometri de granița cu Ucraina, la peste 400 de kilometri de cea cu Belarus și la aproximativ 240 de kilometri de Kaliningrad.
Iulian Iamandi
Leave A Comment