Și Cerul.

Suntem strânși pe lângă mașini, privindu-ne. Nici unul nu plânge, dar ne privim aproape rugându-ne să înceapă primul.

Vladimir se urcă la volan și coboară. “Iamandi, urcă-te cu mine în mașină să mergem acolo. Eu nu pot să stau și să văd fumul ăla și să mă gândesc că acolo moare un om. Poate s-a catapultat și e viu. Hai să îl găsim!”

Ne privim iar. în cerc. Cineva îndrăznește și repetă ce am spus fiecare înainte. “N-a catapultat. Nu s-a văzut nimic.”

Pe telefoane încă nu s-au stins noutățile sigure cu catapultarea și pilotul teafăr. Răspundem la sms-uri. Da, suntem bine. Nimeni din public nu a fost rănit. Avionul nu a ajuns la noi.

Încă nu știm numele pilotului și din când în când câte unul înjură apăsat după ce citește ce nume se vehiculează pe Facebook. Și ce dublă și ce piloți teferi.

A fost o simplă.

Formație de două avioane, în cadrul exercițiului tactic destinat recuperării unui pilot doborât.

Brusc, un MiG a luat-o la stânga față de direcția de zbor și atunci am început să mă bâlbâi și să arăt cu degetul. S-a lăsat pe o aripă și a luat contact cu solul, apoi au apărut flăcările și totul parcă s-a desfășurat cu încetinitorul.

Tot drumul spre casă am revăzut întoarcerea aia spre stânga, avionul pe o aripă, contactul și aripa sfărâmându-se, flăcările și apoi flăcări înalte, o dâră de foc cu explozie, fum și după aia încă o explozie.

Camera foto era la Vladimir, care a înghețat privind. Marius a înghețat la camera video. Cei din jur sunt afectați. Îmi pun mâinile pe cap. Nu se poate. Nu e real. Nu s-a întâmplat ce am văzut.

Nu s-a văzut catapultare, parașută. Of, poate s-o fi catapultat în lateral. Poate a scăpat, Poate scapă.

Unul dintre elicoptere se rotește pe acolo, pe unde e fum mare și mult. Nu aterizează. Nu a catapultat?

Tremură mâinile.

Crainicul anunță evacuarea bazei de către public.

Suntem bine. Suntem bine fizic. Undeva, sub ochii noștri, la câțiva kilometri, avionul continuă să ardă. Arde acolo, nu aici. Suntem bine toți cei din public.

Virajul ăla a dus avionul în partea opusă, nu spre noi. Acolo e un dâmb, poate un poligon. Acolo s-a dus avionul, cu ultimele puteri. Acolo, nu la lume.

Locotenent-comandor Florin Rotaru

Locotenent-comandor Florin Rotaru

Mâinile se vor opri din tremurat. Peste o vreme, nu o să mai revedem avionul strivindu-și aripa de sol și nici focul ăla mare nu o să ne mai apară în minte. Vom uita și întoarcerea aia bruscă în partea opusă publicului? Nu.

Treizeci și șase de ani. Locotenent-comandor Florin Rotaru, pilot de vânătoare.

Soț și tată a doi copii.

Căzut la datorie.

Iulian Iamandi