Astăzi, la rubricuţa de poveşti frumoase despre istoria militară românească, am să vă prezint o temă ce, mai degrabă, ar ţine de pasiunea confratelui de resboiu Iulian pentru istoria alternativă.

Căutând prin colecţii de documente am descoperit un act nedatat ce priveşte o posibilă campanie a Armatei Române contra Imperiului Austro-ungar. Actul se găsea, la momentul publicării, în colecţia Bibliotecii Academiei Române, Filiala Cluj, Secţia Manuscrise. Autorul acestui document fără date precise este nimeni altul decât Axente Sever, unul dintre fruntaşii ardeleni ai Revoluţiei de la 1848 care a participat la luptele din Munţii Apuseni.

Astfel, avem un plan eliberat în cele mai mici detalii, despre cum ar putea Armata Română să deschidă o ofensivă în Transilvania. Am să îmi permit a spilcui câteva pasaje pentru a demonstra aceasta. Pentru autenticitate, am să păstrez limbajul de epocă.

Dacă vreunadată România ar voi a coprinde şi ocupa Transilvania părerea mea e: să-şi concentreze trupele spre Oituz şi Olt, apoi într-o frumuşică seară, cu lună plină, plecând să izbească cu corpul de pe Olt, pe la Vârciorova la Caransebeş, de unde să detaşeze un batalion, cu o baterie şi un escadron de cavalerie spre Haţeg; mergând grosul corpului înainte, să ocupe Lugojul şi să-l fortifice, făcându-l în mod provizoriu centru de operaţiune. Din Lugoj să plece îndată două brigade, una la Deva şi cealaltă la Lipova, trecând Mureşul, la Maria-Radna, să ocupe calea ferată, să se fortifice pe mai multe puncte în acea linie, ca să poată rezista grosului trupelor austriece care ar încerca să vină de la Arad. Această linie are să fie ocupată mai cu seamă de artilerie şi de vânători buni. 

Grosul brigadei are să înainteze atât pe linia ferată Arad – Deva, cât şi şoseaua ce duce, paralel pe lângă calea ferată, până la Zam, de unde două batalioane să treacă în marş forţat spre Brad sau şi mai în jos […]

Lăsăm puţin descrierea direcţiilor de înaintare pentru a surprinde faptul că Axente Sever se baza pe ridicarea moţilor la luptă, într-o formă de armată populară, după modelul gărzilor civice din vechiul regat sau cel al legiunilor româneşti din timpul revoluţiei. […] din Brad trimiţând proclamaţiuni în toate părţile munţilor şi provocând pe moţi să se alăture la armata română care a venit să-i scape de jugul cel unguresc. Pentru acest scop acelei trupe să-i urmeze cel puţin 20-30000 puşti, cu muniţiunea lor, ca să le dee în mâinile moţilor, pentru a căror conducere se vor detaşa feciori aleşi şi inteligenţi din trupele române; şi ca să fie un fel de uniformitate vor trebui conscrişi, împărţiţi în companii, batalioane, dându-li-se dreptul de a-şi alege ei căpitanii şi ofiţerii inferiori, iar drept uniformă chipii sau căciuli româneşti. 

Una dată moţii răsculaţi, organizaţi şi Abrudul şi Câmpenii ocupaţi, un batalion să plece spre Turda, conscriind şi ducând cu sine pe toţi feciorii şi bărbaţii capaci a de a purta arme, până în apropiere de Turda. În preajmă, să se facă un lagăr fortificat pentru 20-30000 moţi, aşteptând comanda ulterioară ce li se va da la timpul său. 

Direcţiile de înaintare continuau pe aliniamentele Abrud – Aiud – Alba-Iulia – concomitent cu luarea Haţegului – Hunedoarei şi a Devei – Orăştie – Blaj – Sebeş – Sibiu într-o operaţie de lovire din trei direcţii. După Sibiu, corpul de pe Oituz se orienta spre Braşov, apoi Târgu Mureş – Reghin valea Someşului – Cluj, unde convinând cu unul din corpurile ce a luat Sibiul, se va decide soarta Transilvaniei. 

Toate aceste operaţiuni au să se facă mult în 8 zile, aşa încât războiul să se poarte cu concursul transilvanilor, cari vor da un contingent de cel puţin 150.000 feciori bravi şi pe câmpiile Ungarii, la Oradea Mare, la Arad, Timişoara, Debreţin sau Seghedin se va da ultima luptă. Lagărul cel de 20-30000 întărit şi fortificat în preajma Turdei e:

a) necesar ca să atragă locuitorii de pe Valea Arieşului a se înscrie, înrola şi exercita în ale armelor, cu speranţa de a cuprinde şi ocupa Turda, ceea ce va şi urma înainte de a ataca Clujul; 

b) ca să înjumătăţească puterea de atac a honvezilor şi armatei austriece ce ar putea concurge în apărarea Aiudului. 

Un asemenea lagăr se va institui şi aduna şi deasupra Clujului, la Fântânele, ca să neodihnească pe clujeni, să-i facă să nu mai poată a lucra şi odihni noaptea şi să ţină pe loc 2 – 3 brigade de cetaşi în apărarea Clujului, din partea moţilor. 

O altă parte interesantă este aceea a faptului că planul aminteşte de rechiziţii cu despăgubire şi, mai important, retragerea populaţiei din faţa armatei inamice: […] se vor informa locuitorii rămaşi în urmă că venind armata împărătească în urma trupelor române să se tragă cu tot avutul lor: boi, vaci, oi, bucate, la munţi şi păduri, ca să nu afle împărăteştii de ale mâncării, asigurându-se că trupele române ocupând Sibiul şi Braşovul în curând, mult în 7 – 8 zile, se vor reîntoarce şi zdrobi pe flămânzii împărăteşti. 

Planul prevedea şi realizarea unei linii telegrafice sau telefonice cu staţiunile următoare: Porţile de Fier, Vulcan, Orăştie, Vinerea, Pianul, Sebeş, Poiana deasupra Miercurii, Bod, Sălişte, Orlat, Răşinari, Racoviţia, Avrig, Făgăraş, Zărneşti, Bran.

O cerinţă importantă era aceea de a se aproviziona de timpuriu cu o mulţime de tunuri, cu artilerişti şi muniţiunea lor. Caii urmau să fie luaţi cu plată de la gospodarii din jurul Braşovului, care urmau să fie încorporaţi cu caii propri, însă totul pe baza unor reverse şi condiţiune de a se plăti la timpul lor. 

Interesantă era şi luarea în calcul a atitudinii regelui, care era privită cu neîncredere, dar se spera pe faptul că, aşa cum Garibaldi depusese Italia de Sud în faţa lui Victor Emanuel aclamându-l Re di Italia aşa se spera că la Oradea Mare sau Arad să i se strige Regele al Românilor! Să trăieşti, să domneşti!

Am dorit să aduc în atenţia domniilor voastre acest plan deoarece, cel puţin mie, îmi pare o lovitură de îndrăzneală curată. În afara faptului că ar fi fost interesant de văzut cum s-ar fi mobilizat armata fără comanda regală finală, ce deţinea pârghiile legale pentru a o face, ar mai fi de judecat cum ar fi evoluat o asemenea confruntare.

Din punct de vedere militar armata, chezaro-crăiască se afla într-un proces de modernizare după războaie costisitoare care nu îi aduseseră mari beneficii. Pe de altă parte, armata română se afla într-un proces ascendent de modernizare, şi mărire a efectivelor. Ceea ce nu era cunoscut însă era aderarea secretă, chiar în acel an, a României la Pactul Tripartic, alături de Austro-Ungaria, Germania şi Italia, care aderase cu puţin timp înaintea României. Declanşarea unui asemenea plan ar fi tulburat puţin atât tronul cât şi o parte a lumii politice de la Bucureşti, care nutrea sentimente filo-germane, mai ales de teama ruşilor. De aici, de altfel, şi planurile de defensivă şi fortificare a teritoriului se s-au făcut mai mult orientate către est, de exemplu Linia fortificată Focşani – Nămoloasa – Galaţi.

Totuşi, rămâne de surprins cum a fost conceput un asemenea plan şi la ce nivel de planificare s-a mers, totul într-o singură scriere.

Drept imagine pentru acest plan folosesc un desen apărut la 1901, ceva mai târziu dar totuşi elocvent, cu o subunitate de infanterie în asalt.

122

Am onoarea! /O

drd. Emil Boboescu