SCAR-H CQC

SCAR-H CQC

În urma recentelor declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu, legate de oportunităţile pe care companiile româneşti, între care şi Romarm, le-ar putea exploata în ţările membre CELAC (Comunitatea Statelor Latine şi Caraibiene), între care Peru şi Brazilia, m-am gândit la ce am putea să le oferim… ca să zic aşa.

Evident, primul gând a fost la AK/PA/bla-bla. Fiabil, ieftin, exportabil, în diferite variante, pistolul mitralieră/puşca de asalt Made in Romania pare a fi cel mai la îndemână produs de oferit la export.

Este?

La brazilieni nu m-am gândit, că doar cu deştele mele am scris vreo câteva veşti despre noua lor puşcă de asalt. Am gonit repede gândul de a scrie despre oportunităţile unei cooperări româno-braziliene în ceea ce priveşte industria de apărare, căci ar fi fost de pedalat mult şi ieşea un eseu în cadrul căruia brazilia s-ar fi transformat în exportator şi nu dădea bine pentru interesul nostru de a fi noi ăia care vând.

Despre peruvieni, nu ştiam ce durdă au în dotarea curentă. Cunoşteam doar că dotarea lor e sorcovă.

Ar merge un export de puşti de asalt Cugir înspre Armata Peruviană?

Nu.

Zastava M21

Zastava M21

Peruvienii au Zastava M21, despre care am să spun doar că este în dotarea a şapte ţări şi este în producţie din 2004.

Dacă informaţia de pe Wiki este corectă şi Peru chiar are în dotare arma asta, mă îndoiesc că ar opta pentru ce putem oferi în prezent, sau în viitorul apropiat – adică, dacă iese ceva bun din prototipul celor de la Cugir. Zic asta, pentru că pur şi simplu nu s-ar uda cu apă după ce ar compara prototipul de la Cugir cu Zastava M21.

Aşa că, ne-am lins pe bot la capitolul ăsta.

Acum, că ne-am umplut de fericire, să ne întoarcem la vestea principală.

Informaţii neoficiale prezintă SCAR-H drept viitoarea armă de asalt a peruvienilor. Se pare că Agenţia de Achiziţii a lor, a demarat negocierile cu belgienii de la FN Herstal pentru furnizarea a 8110 arme de asalt tip SCAR-H în calibrul 7.62 x 51 mm.

Noile arme de asalt vor echipa SOC (Southern Operational Command – COS).

MINDEF, cum spun ei Ministerului Apărării, a luat această decizie în urma a două licitaţii precedente care nu s-au sfârşit cu happy end, iar nevoia de arme avansate este presantă – sunt dorite până la jumătatea acestui an.

Negocierile cică se poartă pe şoptite, ca să nu se supere alţi trei competitori şi să ceară organizarea încă unei competiţii…

Procesul de achiziţie este estimat la peste 60 de milioane de dolari şi încă de la început au fost semnalate în media locală un număr de controverse şi nepotriviri…

Treaba a început în 2009, iar în luna Mai a anului următor a fost suspendată de către Ministrul Apărării Rafael Rey Rey, în urma solicitării venite din partea ambasadei SUA şi a nerespectării protocoalelor de testare în favoarea unuia dintre competitori.

În această situaţie, Ministerul Apărării a stabilit Technical Study Operational Rifles 7.62 x 51 mm (CETO), care după o revizuire a procesului şi a solicitărilor tehnice a determinat un set nou de specificaţii minime, care le-au înlocuit pe cele emise de către War Material Service (SMGE) în Martie 2011.

Producătorii au fost invitaţi la mijlocul lunii Iunie pentru programarea a două etape: de la 21 Iunie până la 7 Septembrie, confirmarea participării, înaintarea documentaţiei şi trimiterea armelor, iar din ziua de 10 Septembrie, demararea protocoalelor de testare.

Datorită urgentei nevoi penru material nou, CETO a grăbit startul testelor.

Bubele au apărut din nou, inclusiv favorizarea unuia dintre competitori, fapt pentru care Colt Defence (LM901), DS Arms SA58 (CTC – Combat Tactical Carbine), IWI Galil ACE (52), SIG Suaer (SIG-716), au preferat să nu se mai prezinte.

Astfel, au mai rămas în competiţie numai cinci producători: FN Herstal cu SCAR-H, Heckler & Koch cu HK 417, Lewis Machine Tools cu LM308 MWSE, LWRC cu MKE RPER şi G-3.

Toţi participanţii rămaşi au fost descalificaţi pentru că nu au respectat una-alta, între care şi rigorile protocoalelor de testare.

Telenovela asta sud-americană pare că s-a lungit plictisitor, însă au fost motive serioase pentru care n-a ieşit cum trebuie.

Cică, G-3 MKE a fost descalificată pentru că a picat la cerinţa de a rezista la 20 000 cartuşe trase.

LWRX RPER a picat la testele de luptă în nisip de plajă…

HK 417 şi LM308 LMT s-au făcut de bau la testele de luptă desfăşurată în noroi…

FN SCAR-H a picat testul de siguranţă în luptă şi a fost descalificată după ce, printre altele, s-a rupt structura din polimeri, s-a deformat ascunzătorul de flăcări şi s-au fisurat patul pliabil şi nu-ş ce, pe la sistemul de încărcare, că n-am înţeles. (Lol)

Specificaţiile tehnice au fost: lungimea maximă de 1.10 m, greutatea fără încărcător de maxim 4.8 kg, viteza iniţială a glonţului de 750 m/sec, rata de foc nu mai mică de 500 pr/min, raza efectivă de 800 de metri.

Arma câştigătoare trebuia să fie uşor de operat şi menţinut, să fie rezistentă la impact şi la şocuri, să aibă o durată de viaţă de cel puţin 20 000 focuri, să poată folosi încărcătoare de 20 de cartuşe, sistemul de ochire să fie metalic şi ajustabil, să dispună de cel puţin două şine picatiny (MIL-STD 1913) care să îi permită folosirea lanternei tactice, a sistemului de vedere pe timp de noapte şi a lansatorului de grenade de 40 de milimetri.

Sursa: Argentina Military

 

– Iulian Iamandi –