Pensionarul 707: Hong-5 – Flotila 86 Aeriana, Borcea

Domnul 707, Hong-5

O frantura din istoria Fortelor Aeriene Romane, avionul de recunoastere tip Hong-5 cu numarul 707, se odihneste in soarele si vantul Baraganului.

Tacut, tine pentru sine istoriile unor zboruri de demult. Uitate?

Nu, inca neuitate. Vii in amintirile oamenilor care l-au zburat si l-au avut in grija pentru a fi apt sa indeplineasca misiunile ordonate.

O adevarata comoara, acest batran domn chinez.

Hong-5, Numarul 707

O frumusete de bimotor cu reactie, care combina mostenirea germanica a lui Arado-234 cu eleganta data de proiectantii sovietici, produs sub licenta in China, acesta a fost pentru unii dintre noi “bombardierul” copilariei.

Le vedeam si auzeam peste Baragan, de jos din Calarasi, Tandarei si Stefan cel Mare. Ca erau Il-uri 28, ori Hong-uri 5, pentru noi erau bombardierele argintii carora uneori le zaream turela de coada cu doua tevi.

Turela de coada

Nu stiam pe atunci ca in turela erau doua tunuri de Nudelman-Suranov NS-23. Cum sa stim asa detaliu, cand in primii ani ai vietii doar aratam cu degetul catre cer si cantam “Avion, cu motor/Ia-ma si pe mine-n zbor”…

Cala bombelor

Si nici puterea ofensiva a acestor avioane nu o cunosteam. Trei tone de bombe! Aveam sa aflam mai tarziu, de prin revista Modelism, ca unele erau strict pentru bombardament, iar altele puteau indeplini misiuni de recunoastere.

Unu

Ne impresionau prin dimensiuni. Erau mari, argintii si uneori zgomotoase – daca ne nimeream pe camp, sau la pescuit, in timp ce bimotoarele treceau pe cer.

Doi

Este mare. Deja suntem la al doilea cadru.

Trei

Mare parea si vazut de jos in sus, comparativ cu MiG-urile la fel de argintii care sfaraiau arzand cerul cu motoarele lor.

Ascultand povestile domnului Lt. Cdr. Tanase, Marius poza de zor

Ghidul nostru prin Baza Aeriana care – cu o pauza acum – gazduieste Flotila 86 Aeriana, Locotenent Comandor Tanase, este unul dintre oamenii care au zburat pe acest tip de avion. Un domn amabil si cu amintiri mai multe decat timpul alocat scurtei halte in dreptul “domnului 707”, descopera ca ne place Il-ul28/Hong-ul 5 si nu suntem “pe Borcea” doar pentru filmat si pozat – da, noi suntem scribii…

Il “asaltam” pas cu pas, adresandu-i intrebari. Aflam ca erau avioane bune, zdravene, sanatoase, si ca era o placere sa zbori cu ele dar nici dificil de intretinut nu erau – mesterii de la sol le indrageau la randul lor, nu numai echipajele. Ca orice aviator cu experienta intinsa pe ani buni, ne spune ca “inainte se zbura, se zbura mult” si mai ales ca se zbura in formatii.

Desigur, intrebam si de razmutari… si aflam, surprinsi, ca erau fenomenale la asa ceva – atat pentru cei de la bord, cat si ca priveliste, pentru cei care au fost martori ghidusiilor. Ghidusii? Eh, antrenamente. Sa fim realisti, in caz de razboi nu zboara nimeni sus si drept…

Visez razmutari cu bimotoarele surate ale lui “707”, visez acolo, pe masura ce aud: “cu vreo patru sute cincizeci pe ora, la cativa metri, in cutit, erau controlabile si sa le fi vazut peste pista… uite asa, cum a trecut “Gica” mai inainte!”

Am pierdut. Nu le mai vedem in aer. Nici la sol. Nu vorbim de rau pe nimeni.

Stim si povestea batranului “707”, iar daca in trei ani si jumatate de cand avem Resboiu nu am scris-o… probabil ca nici de acum inainte, prea curand, n-o vom spune. N-am dezbatut-o langa avion, nefiind pentru noi o noutate, nu o dezbatem nici cu public.

Il atingem, cu respect si drag, apoi ne indepartam intorcand capetele chiar si din masina: ii spunem “la revedere, domnule 707”, poate peste patru ani…

– Iulian Iamandi –