Romania si spatiile maritime II

Furtună, dar nu de la furtun

Mijloacele şi resursele

[…] Majoritatea navelor militare românești nu posedă sisteme moderne de rachete anti-navă sau antiaeriene, sisteme de artilerie moderne, arme anti-submarin moderne și sisteme de comandă și control de ultimă generație. De asemenea majoritatea covâșitoare a navelor deținute de forțele navele române au raza scurtă de acțiune și o anduranță mică ceea ce nu le permite să acționeze eficient în afara zonei litorale. În prezent marina militară a României este în esență a brown and green water navy, adică o forță navală a cărei vocație este să acționeze în zona fluvială și litorală, și mai puțin să se aventureze în apele internaționale sau să proiecteze putere, chiar și în largul Mării Negre. O dată cu aderarea la NATO, marina militară și-a asumat o serie de misiuni caracteristice unei marine cu vocație oceanică, blue water navy, în Marea Mediterană și recent în largul coastelor Golfului Aden. Misiuni care au fost îndeplinite cu efort și dificultate având în vedere dotarea precară a acesteia.

O altă caracteristică a forțelor navale române este faptul că în esență sunt forță de suprafață, singurul submarin aflat în dotarea forțelor navele, Delfinul, nu mai este operațional din 1996, din cauza lipsei acumulatorilor (un exemplu perfect de neglijare a unei capabilități utile și risipă). Absența armei submarine este o vulnerabilitate majoră pentru forțele navale, deoarece în prezent submarinele, alături de portavioane reprezintă principala forță de lovire a unei marine militare, iar lipsa acestora îngreunează dezvoltarea capabilităților anti-submarin ale flotei. […]

Structura ideală a unei flote româneşti

[…] Trebuie să existe o schimbare de optică în ceea ce vizează dotarea forțelor navale. Astfel în loc să dispunem de o marină cu vocație costieră și fluvială, aceasta ar trebui să privească dincolo de aceste spații și să fie capabilă să dezvolte capabilități similare cu cele ale unei forțe oceanice, în limita resurselor disponibile. În al doilea rând vârful de lance al acestei flote trebuie să nu fie navale de suprafață, ci submarinele de atac diesel-electrice (SSK).

De ce accentul pe submarine? În primul rând trebuie realizat că în momentul de față principalele tipuri de nave care alcătuiesc coloana vertebrală a unei flote militare sunt submarinele (fie ele nucleare sau convenționale) și portavioanele. Aceste tipuri de nave sunt cele mai parformante la capitolul capabilități/costuri. Bineînțeles în cazul României submarinele nucleare și portavioanele ies din discuție din rațiuni politice și de cost. Pur și simplu o asemenea investiție nu ar avea sens economic și nici militar. Dar submarinele convenționale sunt o alternativă performantă la cele atomice, iar în anumite scenarii, parametrii de performanță fiind echivalente cu ale submarinelor nucleare. Submarinele sunt prin definiție nave multirol ce pot îndeplini simultan mai multe misiuni: pot culege informații, pot lansa echipe de operațiuni speciale, pot lovi ținte pe uscat cu ajutorul rachetelor de croazieră, pot fi utilizate pentru minarea unor rute comerciale, portur sau puncte de acces strategic și pot lansa atacuri devastatoare cu torpile sau rachete anti-navă asupra convoaielor navale sau grupărilor de luptă. […]

*

Acum câteva zile am publicat o secvenţă din episodul precedent pe această temă şi invitaţia de a-l citit complet aici. Acum, prietenul nostru George Vişan a publicat şi episodul al doilea, din care aţi putut citi mai sus două secvenţe separate. Articolul complet îl puteţi accesa cu un click aici.

– Iulian Iamandi –