Istoria neamului nostru se sprijină pe o puternică temelie de sacrificii. Iar între cei care s-au sacrificat pentru istoria neamului nostru, un loc aparte îl are Tănasă Todoran. Haideţi să cunoaştem şi să re-cunoaştem împreună o poveste mai puţin ştiută. Una din ţinutul cătanelor negre.
Tănasă (Atanasie) Todoran s-a născut în satul Bichigiu din judeţul Bistriţa Năsăud, într-o familie de ţărani români liberi.
Încă de fecior tânăr, acesta s-a înrolat într-un regiment al armatei imperiale din apropierea Vianei, a cărui comandanţi au cam uitat “că a sosat şi vremea când învoiala s-a gătat şi odată cu sâmbria plătită, acesta să plece în plata Domnului”, fapt ce l-a determinat pe Todoran să dezerteze.
Urmărit de oamenii împărăţiei, Tănasă Todoran a stat o vreme ascuns în Munţii Ţibleşului, Ţara Maramureşului şi a Chioarului, chiar luptând împotriva supririlor sub comanda lui Pintea Viteazul (pe care se pare că l-a cunoscut “încă de pe vremea de când era cătană împărătească”), până la moartea acestuia din August 1703.
Fiind prins, a fost închis pentru mai mulţi ani în Turnul Dogarilor din Cetatea Bistriţa.
Reîntors în satul natal, comunitatea românească l-a acceptat ca Jude (primar), poveţele sale devenind celebre prin părţile locului.
Astfel, în anul 1761, deşi destul de în vârstă, alături de alţi fruntaşi s-a deplasat la Viana pentru a trata cu Împărăţia condiţiile militarizării celor 21 de comune de pe Văile Someşului, Zagrii, Salautei, Bichigiului şi a Rabrii, reîntorcându-se nemulţumit deoarece împărăteasa cere viitorilor grăniceri şi familiile acestora “să se lepede de credinţa ortodocsă strămoşească” şi sp treacă la credinţa Bisericii Unite.
La 10 Mai 1763, pe platoul zis Mocirla, din comuna Salva, împărăteasa, reprezentată de generalul de tristă amintire Bukow, a organizat Sfinţirea Steagurilor de Luptă a nouă companii din noul Regiment Grăniceresc din Năsăud şi Depunerea Jurământului de Credinţă a noilor grăniceri.
Tănasă Todoran, în vârstă de 104 ani, de pe un cal, s-a adresat celor adunaţi spunându-le:
“De doi ani noi suntem grăniceri şi carte scrisă de la Înalta Împărăteasă, cum că suntem liberi, încă n-am primit… şi aşa nici noi nu ne vom lepăda de sfânta credinţă strămoşească… Jos armele!”
A urmat o răsmeriţă înăbuşită în sânge, iar în ziua de 12 Noiembrie 1763, tot în acelaşi loc din comuna Salva, lui Tănasă Todoran “i s-au frânt oasele cu roata”. Cei trei apropiaţi ai săi, Vasâle Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasâle Oichi din Telciu, au fost “agăţaţi în ştreang”. Alţi ţărani au fost bătuţi cu vergelele, 19 dintre ei pierzându-şi viaţa.
11 Mai 2008, adunat la Mânăstirea Izvorul Tămăduirii din Slava, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea acestor martiri şi trecerea lor în lumea Sfinţilor.
Ziua de 12 Noiembrie devine astfel zi de pomenire a Sfântului Atanasie Todoran şi a Sfinţilor Martiri Năsăudeni.
Tănasă Todoran a fost un Constantin Brâncoveanul al Transilvaniei, numai că vorba cântecului “el n-a fost domn, a fost ţăran… , badea Tănasă Todoran!”.
Mulţumiri multe prietenului şi camaradului Ioan Poenar, prin intermediul căruia am luat cunoştinţă de această poveste. Şi încă o dată mulţumiri acestui bărbat, pentru imaginile din colecţia personală.
Bine că ai precizat bărbat, că în uniforma aia nu prea îți dai seama.
Haide bre… 🙂
Multumimi pentru articol! Despre Tanasa Todoran am mai auzit de pe ceva sait dar aici e mult mai bine documentat.
Badea Tanasa Todoran este binecunoscut in Ardeal de catre care mai merg pe la biserica. Biserica este singura care mai cultiva nationalismul romanesc in mod organizat si sistematic. Au fost o multime de eroi ai romanismului ortodox in Ardeal, dar in mod intentionat noile autoritati internationaliste nu invata noile generatii despre ei.
De fapt istoria si religia sunt cele mai prigonite materii in sistemul de invatamant internationalist.