Minunat! Cu ursul zgâriind la poarta Europei, Comisia Europeană ne dă peste deştele cu care am scris dorinţa de a suplimenta bugetul Apărării.
Iaca vestea rea:
Comisia Europeană a respins solicitarea României de a suplimenta bugetul pe apărare cu 0,3% din PIB, echivalentul a 2,1 miliarde lei (circa 500 de milioane de euro), alocările din acest an ridicându-se la doar 1,4% din PIB.
“În ciuda discuţiilor ce au avut loc anul trecut la nivelul Ecofin (Consiliul miniştrilor de Finanţe – n.r.), Comisia a refuzat să accepte o soluţie referitoare la cheltuielile suplimentare de apărare în cadrul discuţiilor referitoare la deficitul bugetar aferent anului curent, deşi avem o graniţă lungă cu Ucraina”, a declarat într-un comunicat ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov.
Liderii partidelor politice şi preşedinteleKlaus Iohannis au semnat în urmă cu două săptămâni, la Palatul Cotroceni, un acordul politic care prevede ca începand din 2017 Apărarea va primi cel puţin 2% din PIB vreme de 10 ani.

Din bugetul total al Ministerului Apărării de aproximativ 9 milliarde lei, circa 3 miliarde lei sunt alocate forţelor terestre, 2,7 miliarde lei forţelor aeriene şi 1,1 miliarde lei forţelor navale.
Vâlcov a anunţat miercuri şi că a solicitat Ecofin, în numele României, reevaluarea pe o perioadă de patru ani a calendarului pentru MTO ( Medium Term Objective – obiectivul bugetar pe termen mediu, n.r.).
”Mulţumim Comisiei Europene pentru eforturile făcute pentru a elabora Comunicarea privind flexibilităţile Pactului, dar considerăm că sunt necesare discuţii viitoare privind anumite aspecte. Credem că doar consolidarea fiscală, fără a ţine cont de alţi factori şi specificităţi ale statelor membre nu reprezintă o politică adecvată”, a spus Vâlcov.
Ministrul a menţionat că toate statele membre trebuie să beneficieze de un tratament corect şi echitabil.
“Realitatea este că, în timp ce unele state au luat măsuri dure pentru a-şi reduce cheltuielile şi deficitele, acest lucru nu s-a întâmplat cu toate statele din Uniune Europeană. România trebuie să investească în infrastructură şi pentru acest obiectiv avem nevoie de spaţiu fiscal. Investiţiile în infrastructură de transport concomitent cu menţinerea unui obiectiv bugetar pe termen mediu ambiţios, va face ca România să poată atinge nivelul mediu european de km de autostradă raportată la suprafaţă în 50 de ani. De aceea este dificil pentru România să realizeze obiectivul bugetar pe termen mediu în anii următori. Consider că este mult mai corect să discutăm sincer despre situaţia în care ne aflăm decât să nu ne respectăm angajamentele aşa cum au facut alte state anul trecut”, a spus ministrul, în comunicat.
El a mai afirmat că este nevoie de reevaluarea calendarului întrucât indicatorii economici şi evoluţiile specifice sunt diferite acum faţă de momentul în care a fost stabilit acest calendar.
MTO este un indicator calculat pentru fiecare stat membru în parte, definit prin copactul fiscal, care priveşte nivelul deficitului structural şi prin care Comisia Europeană încearcă să se asigure că deficitele publice nu vor mai depăşi pragul de 3% din PIB nici în condiţii de contracţie economică.
Astfel, deficitul structural anual trebuie să fie de cel mult 1% din PIB în intervalul 2015-2017. Pentru anul în curs, se adaugă 0,25% din PIB pentru cofinanţarea proiectelor susţinute din fonduri europene.
Sursa: Gândul
Ca sa respins 0,3% deficit bugetar pt armata era de prevazut, anul asta o sa ne taraim cu aia 1,4%(bugetul real de 0,9-1% din PIB), o sa supravietuim.
Mai nasol este ca povestea cu 2% din PIB buget pt armata cred ca se bazeaza in capul birocratilor pe 2 fundamente.
1) Viitorul va rezolva toate problemele structurale ale statului roman din prezent, pe principiul „traim in comunism si nimic rau nu se poate intampla”, asa ca o sa avem din ce sa dam 2% din PIB.
2) Aia din vest o sa ne lase sa ne imprumutam in nestire pt a ne inarma, ca noi suntem auxiliari pe limesul imperiului si trebuie sa il aparam.
Ambele rationamente mi se par in cea mai mare masura gresite.
In viitor cel mai probabil or sa fie ceva mai multi bani, de bine de rau va exista o crestere economica de 3-4% pe an, o sa fim si noi trasi de urechi de dezvoltarea economica globala.
Insa problemele structurale ale statului si economiei Romaniei se vor acutiza.
Undeva in 15 ani vor iesi decreteii la pensie, moment de la care va incepe o inversare definitiva a raportului pensionari/batrani-salariati/tineri, cea ce va crea o imensa gaura in buget si va limita foarte mult posibilitatile de dezvoltare ale Romaniei.
Criza demografica care se va suprapune peste fenomenul de „capcana al veniturilor medii”, cresterea aia economica de 3-4%, scaderea populatiei active vor duce in final la o crestere a costului cu forta de munca, cea ce va lipsi Economia Romaniei de principalul ei atu si anume mana de lucru ieftina, lucru care va determina oprirea unor noi investitii, relocarea altora, cea ce va duce la o perioada de lunga stagnare.
Anii 2030 nu sunt peste 15-20 de ani, anii 2030 sunt maine..
Vestul o sa fie interesat sa aiba intr-o anumita masura ca Romania sa aiba o putere militara cat de cat rezonabila.
Dar dupa criza datoriilor suverane din UE nu cred ca o sa mai tolereze deficite bugetare mari, Romaniei o sa i se impuna in fiecare an sa isi reduca deficitul bugetar pana spre zero.
Asa incat MApN-ul cred ca trebuie sa se gandeasca la un viitor in care va trebui sa apere o tara aflata intr-o criza demografica, aflata intr-o lunga stagnare economica, o tara cu un buget gaurit de bugetul de pensii si care va fi tinuta din scurt de UE(in primul rand), in privinta deficitelor bugetare.
Armata sa ia in calcul ca este extrem de posibil sa nu mai vada vreodata buget de 2% din PIB, se va invarti pe la 1% din PIB, asa cum se intampla de 7 ani, iar de aici incolo sa se faca toate planificarile.
Cu orizonturile astea poti sa sustii o dezvoltare extensiva a armatei prin infintarea a inca unei divizii, capabilitati air lift, blue water navy?
Sau este mai intelept sa sustii o dezvoltare intesiva, cu structuri mult mai putine, mai bine dotate, antrenate samd.
@ Victor – cam cine este vinovat de evolutia demografica negativa a Romaniei?
Nu cumva ca cetatean onest si contribuabil esti descurajat ca sa ai mai mult de 2 copii in conditiile in care sotia poate sta acasa doar 1 an pe 80% din salar, in cazul in care vrea sa stea 2 fiind obligat sa ajungi sa traiesti cu mai putini bani decat inainte? – Din pacate am multi colegi care tocmai in acea perioada de viitori tatici au luat decizia sa plece mai la vest in Germania, Austria, Franta, Benelux….
Nu cumva actuala clasa politica?
Nu cumva problema este in curtea Guvernului Romaniei si a politicilor fiscale facute de Romania si Ministerul Finantelor Publice?
Cum sa contribui ca privat cu toti banii onest la sistemul de pensie cand eu nu am nicio garantie ca macar la fel cat am investit mi se va intoarce inapoi candva cand voi lua pensia.
Atata timp cat la noi se tot fac masterplanuri la autostrazi nerealiste si nu se folosesc in principal banii europeni pentru investitii care sa aduca un plus de comeptitivitate industriilor pe care le mai avem vom tot avea probleme de natura procente de PIB.
Si nu in ultimul rand – atata timp cat MApN-ul face achizitii care nu se intorc ca plus valoare la PIB – in speta OFFSET se vor tot zbate in baltoaca mizeriei subfinantarii.
Sa nu uitam ca 1% din PIB nu inseamna acelasi lucru tot timpul, PIB-ul putand fi un tort mult mai mare si mai consistent!
Pai ce vreti, nebunatici mici! Independenta? Neeeex, lasa, nu bagati voi banii in aparare ca dupa aia cum va mia “apara” “aliatii”? Mai bine ii dati la FMI, stiu ei mai bine ce sa faca cu ei…
Victor,strategiile bazate pe forta de munca ieftina si rolul de subcontractor al marilor companii nu pot genera resurse de dezvoltare.Si lasa scenariile catastrofice cu bugetul de pensii cand vor iesi decreteii, ptr. ca multi dintre acestia n-au contracte de munca legalizate,iar 1/4 dintre salariati au salariul minim,asa ca mare pensie nu vor avea.
Plus multi sunt afara.
Insa Victor are dreptate intr-o privinta.Sefimea militara trebuie sa gandeasca o alta structura de forte,mai ieftina.Ceea ce inseamna stabilirea de noi prioritati.Pt. ca nu tehnica si strructura de forte ce o avem trebuie sa ne stabileasca doctrina,ci invers.
In plus,noi avem un cartier forte tulbure,nu doar la est cat si in sud.Lucrurile se schimba cu rapiditate si in mod imprevizibil.Peste un an sau doi e posibil sa nu avem Arabia Saudita.Peste 10 ani e posibil sa avem o Turcie mai pe aratura.Americanii pot fi oricand angajati intr-un razboi la naiba in praznic in Asia.Ce ne facem daca UE in forma prezenta dispare?
Posibilitati sunt multe si tocmai foamea asta de bani ar trebui sa ascuta mintea.Nu mai este situatia de acum 15 ani cand era clar ca nu se va intampla nimic in viitorul imediat.
Bugetul nu e in sine mare sau mic.El e mare sau mic in functie de ce vrei sa faci cu el.Iar acum el pur si simplu nu e folosit pt. a genera un maxim de capabilitati.Ce bani sunt,nu se duc in ceea ce ar fi prioritar.
Asa ca intr-un fel,nu e chiar rau ca nu sunt mai multi bani.Birocratia militara i-ar lua si ar face si mai mult din ce nu este necesar.
Total de acord cu ceea ce scrie Mihais, in primul rand planificarea bugetara trebuie sa se faca in functie de ce resurse ai, la fel ca la o companie privata.
Reununtarea sau injumatatirea unor categorii de forte si punerea la punct a unei strategii adecvate de aparare trebuie sa fie grija MApN-ului.
Desi imi sunt drage Aviatia si Marina le-as pune pe locul 2 si respectiv 3 si as incepe investitia de la dotarea fortelor de infanterie cu armament modern si stiseme noi de lupta antitanc si MANPADS-uri.
Apoi pasul 2 ar trebui sa fie facut la capitolele antiaeriene cu raza medie si raza scurta, acolo unde cu Volkov si Hawk fie el si XXI tot suntem strecuratoare.
Partea cu multirol-ul 2.0 adica F 35 A si 4 noi corvete multirol ar trebui amanata pe un orizont de timp de peste 10-12 ani.
Mi se pare mai realist sa ai lansatoare mobile cu baza la tarm si navele actuale modernizate ( in masura in care nu investesti la fel ca intr-o nava noua).
Ce putem sti noi acuma de structura de forte optima?Mai este si adversarul care-ti impune regulile jocului.Francezii au cheltuit in interbelic o groaza de bani ptr. linia Maginot si la ce le-a ajutat?La nimic.Sigur este un lucru:un posibil conflict in Europa se va duce cu tehnologia anului 2020 si nu 1970-80.In anii ce vin si instructia se va schimba radical.
Nimeni vreodata nu a prevazut perfect viitorul.Insa ca minimum minimorum poti sa vezi ce este universal valabil in toata istoria.
E mult cliseu si multa mitologie in campania din 1940 pe care ai ales-o ca exemplu.Si multa lume buna trage lectii gresite din ea.Francezii nu au fost invinsi pt. ca tehnica lipsea.Nu au fost nici macar invinsi de super-mega planul german de operatii.Pt. ca planul german pus in practica s-a prabusit in cateva ore,in cel mai banal mod posibil.Au creat un ambuteiaj in trafic.
Victoria germana s-a intamplat pt. ca armata germana a pregatit ofiterii si soldatii pt. cel mai rau lucru cu putinta si le-a lasat cat mai multa libertate si initiativa cu putinta.Asa ca avangarda germana nu a asteptat nimic de la nimeni.Strict numeric si ca pozitie,in momentele critice francezii erau superiori.Dar in timpul cat francezii comunicau,pana elaborau un plan,pana planul era comunicat si pana incepea executia lui,nimic nu mai era valabil.Nemtii erau cu 5-6 mutari in fata.
Aliniamentul fortificat de pe Meuse nu a fost rupt nici de aviatie,nici de tancuri.Ci de o simpla grupa de infanterie.9(noua) insi mari si lati care au ajuns pe mal si s-au apucat gospodareste sa arunce in aer o cazemata dupa alta.Fara ca vreun ofiter francez sa gandeasca cu capul lui sa faca ceva.
Campania din Franta a fost castigata la nivel de lt. col cel mult.
Amu,unde-i morala?Morala e ca te pregatesti serios pt. cel mai rau lucru cu putinta.Care e sa lupti in inferioritate tehnica si numerica,fara prea mult suport logistic,cu o conducere politica nu prea eroica,o populatie relativ usor influentabila prin demonstratii de forta si cu sprijin extern manifestat mai mult prin vorbe,povesti si eventual un colet de biscuiti si servetele parasutat dupa o luna.Toata treaba avand la dispozitie nu prea multi bani de arme.
Bine nu este.Usor,nu este.Dar e posibil.
Ce se intampla daca nu te confrunti cu cazul cel mai rau?Mare chestie,te adaptezi,pt. ca adaptarea si initiativa is miezul din kurtos in materie de razbel.
Amu,ce se intampla daca marele razboi pt. apararea patriei nu are loc,iar noi trebuie sa pazim sosele in Etiopia peste 15 ani?In primul rand,zicem bogdaproste,in al doilea facem din bici o forta expeditionara.Asta pt. ca menirea armatei romane nu e sa pazeasca A1 in A-stan,ci sa faca a.i tara noastra sa supravietuiasca.
Armata finlandeza ori cea elvetiana nu au dus vreodata lipsa de misiuni externe,nici de voluntari care sa mearga.Acest rol de instrument diplomatic al fortelor armate nu a influentat negativ misiunea primordiala a armatei.

mihais totul foarte adevarat 🙂 mai putin fraza asta 🙂
“te adaptezi,pt. ca adaptarea si initiativa is miezul din kurtos in materie de razbel.” 🙂
mihais,tu pledezi ptr. descurcareala aceea de moment din armata,este si asta o calitate sa fi istet,dar nu ajunge.Pai probabil ai citit despre atacurile demente de la Odesa si pierderile grele suferite de Armata 4 romana:17729 morti,63345 raniti,11471 disparuti.Din ce cauza?Enumera totul:de la inzestrare la pregatirea profesionala a cmdt.
Pai ai dreptate,dar nu ma blama pe mine.Nu vorbesc de istetime la modul smecheresco-improvizesco-las’ ca merge si asa-timpul trece,leafa mere,da-i in biip mea.Ci de pregatire serioasa la nivel de fundamente,pe care baza poti sa o adaptezi.Armatei romane poti sa-i reprosezi la Odessa ca nu a stapanit chestiuni de baza,din timp de pace.
Nimeni nu putea sa prevada in 1935 ca in 1941 armata romana va asedia Odessa.Dar puteau sa faca trageri realiste,sa exerseze lucruri elementare cum ar fi manevra unitatilor si subunitatilor,camuflajul,lupta in conditii de izolare,luarea deciziilor in conditii de haos,coordonarea intre arme.
Poate am fost prea criptic in exemplul cu strapungerea din Ardeni.Mai toata lumea considera ca succesul s-a datorat surprizei strategice,multi atribuie succesul la nivel operational.Insa realitatea fu ca atat surpriza strategica cat si meritele germanilor la nivel operational nu ar fi valorat nici doi bani daca francezii,la nivel tactic,ar fi miscat ceva.Daca francezii ar fi avut niste sergenti precum germanii,asaltul german s-ar fi impotmolit pe Meuse,iar toata armata mecanizata germana ar fi stat bara la bara pe drumuri forestiere.
Io habar n-am cu cine ne vom bate si unde.Habar n-am ce planuri vor fi si oricum nu conteaza,ca astea se schimba in lupta de la un minut la altul.Io vreau doar sa avem pana la nivel de batalion(macar)oameni care sa execute cat mai aproape de perfectie trebile lor.
Iar daca nu ma crezi,intreaba-i pe comandantii rusi de parasutisti care au luptat in Georgia.Astia din Ucraina momentan is cu treaba 😀
Dacă banii suplimentari pânăla 2 % nu vor fi folosiți pentru repornirea industriei de apărare e degeaba. Unele state din UE au în general un deficit mai mare ca România și li s-a permis mărirea lui cu un procent mai mare decât România. UE nu joacă cinstit în relația cu România.