Categories: Diverse

Minunea românească în fața noastră

Da, domnilor şi doamnelor, chiar este şi se poate!

Acum puteţi vedea şi pipăi ceea ce nu credeaţi că există: o rachetă românească!

Mergeţi acolo şi vedeti, poate aşa o să înţelegeţi că această ţară poate… şi are viitor!

Ştiu ca sunt puţin rautacios scriind astfel, dar sunt şi cu mine, nu pentru că nu credeam, dar mai ales pentru că urmărind de mult timp proiectele şi activitatea ARCA, discutând uneori virulent pe această temă în diferite cercuri, inclusiv în al nostru, al resboinicilor şi văzând oameni de seamă din ştiinţa românească reacţionând dur şi hotărât neîncrezători în acest proiect, mi-am temperat entuziasmul şi am devenit circumspect.

Prea circumspect pentru firea şi educaţia mea, crescut în spiritul nebunesc al secolului vitezei, în scrierile lui Jules Verne, ale fratilor Strugaţki şi ale altora, în plus având şansa fantastică de a-i cunoaşte ca puşti de 15 ani pe Prunariu şi Florin Zăgănescu, dar totuşi ajuns la o varstă la care nu mai înghit tot ce zboară, am avut răbdarea de a crede în viitorul unor visători care totuşi prin visele lor au pus în practică speranţele multora ca mine: zbor independent, apolitic şi neguvernamental.

Au reuşit de câteva ori şi acum… o vor reuşi mai mult ca sigur din nou.

Ieri Marele Resboinic Iamandi mi-a trasat sarcina de serviciu nr.  Zero – “Obiectiv ARCA si vezi ce miscă”. Adică, sa vin cu tot ce se poate de acolo.

Datorita faptului că mica noastră redacţie s-a împrăştiat chiar şi pe mapamond, cu ajutorul firmei SAAB – aviaţie (stiţi că Griffonul nostru – Marius – a fost crunt pedepsit şi luat la solicitarea SAAB în Suedia ca să pipăie Gripen-urile şi sa le ia temperatura), iar cei rămaşi prin harta ţării erau prinşi în proiecte ardente, sarcina de a fi fotograf şi reporter la prezentarea ARCA din piaţa Victoriei mi-a revenit mie – nu că nu m-aş fi bucurat  enorm, chiar fiind între metrou şi tren – astfel că am plecat să văd dacă şi cum voi cunoaşte în sfârşit ARCAşii – adică românii care aduc SciFi-ul în curtea noastră, servindu-l pe tavă.

Ei bine, la faţa locului, cum sunt eu nelinistit şi curios, am aflat şi ce tip de ulei hidraulic are macaraua care asigura racheta. Nu spun că se zice că ar fi reclamă.

Am avut marea satisfacţie, în primul rând, de a cunoaşte persoana despre care nu credeam – şi nu ştiam – că există: o responsabilă cu P.R.-ul, care nu numai că este drăguţă şi isteaţă, dar… surpriză colegii! Ştie ce spune!

Domnişoara Elena Simona Popescu, P.R. manager la ARCA, este pregătită din punct de vedere tehnic şi are răspunsuri! Nu am putut s-o surprind pe nici o linie!

Din primele clipe, aşa cum am prostul obicei de om care urăşte ceea ce înseamnă can-can şi având în sânge politica Resboiu, am întrebat cât se poate de clar, ca să nu-mi bat capul şi gura aiurea: ce pot să întreb şi mai ales până la ce nivel este abilitată să-mi răspundă.

Şoc!

Răspuns ?

Absolut tot ce înseamnă ARCA.

Am zis că-i glumă şi am început bombardamentul.

Adaug umil o scuză – nu plecasem pregătit pentru un interviu filmat, dar realizând că discuţia cu domnişoara manager P.R. devine deosebit de interesantă, iar eu nu voi fi capabil să reţin toate amănuntele, am cerut acceptul să filmez discuţia şi am profitat de micuţul aparat cu care am venit şi, pe loc, am înregistrat totul, dar… cu un zgomot oraşenesc infernal, de aceea  acum voi… sintetiza sintetic sintetizand două– trei idei, iar până Duminică am să prelucrez interviul – de altfel plin de informaţii şi răsunsuri cu totul şi cu totul de aur – şi-l voi adăuga.

Promit!

De fapt aceste extrase conţin şi concluzii primare trase din discuţiile ulterioare pe care le-am avut şi cu ceilalti membri şi colaboratori ARCA – voi dezvolta!

1. Obiectul din piaţa Victoriei conţine: motorul real, sistemul real de alimentare, ejectorul real – restul este suportul pe care se va modela racheta propriu-zisă.

2. Toate proiectele anterioare au fost platforme de testare ale sistemelor propuse şi gândite pentru definitivarea proiectelor actuale, fiind chintesenţa solutiiţor alese în timp şi care au dovedit buna concepţie şi executare – în concluzie, nu o gramadă de rateuri cum se spune – dovada fiind faptul că materialele, solutiile de design, avionica, telemetria, etc, sunt purtate din proiect în proiect şi sortate corespunzător.

Deci fiecare miscare a fost gandită amplu, profund şi… (culmea!) economic, deoarece unele dintre soluţiile adoptate la un moment dat şi necooptate la acest moment, vor genera probabil alte proiecte.

3. Intenţia este ca fiecare pas să genereze şi realizări comerciale – ce se intenţionează a fi puse în piaţă şi a susţine astfel activitatea ARCA – BRAVO şi la mai mare.

4. ARCA se disociază total de activitatea Agenţiei Spaţiale Române şi de discuţiile apărute cu privire la activităţile fiecăreia.

5. Nu, ultimul – ARCA este super hotărâtă la deschidere maximă către public – ASTA-I CEEA CE AŞTEPTAM TOŢI!

In rest, urmăriţi interviul ce va veni şi… SURPRIZĂ maximă!

Prezentarea din piaţă – scopul real al desfăşurării de forţe –  făcută de Preşedintele ARCA, Dumitru Popescu, filmarea  integrală făcuta de ARCA prin trei camera video-de mana – filmare cedată portalului Resboiu.

Sâmbătă seara se va publica pe Resboiu filmarea cu discursul domnului Popescu. Nu vă spun  cum şi-au bătut capul să aduca un laptop funcţional şi cu baterie încărcată, acolo în piaţă, special pentru noi şi vă spun, chiar m-au impresionat şi nu-i numesc pentru că am înteles – ATENŢIE! – sunt o echipa şi toti se numesc ARCA! – baieţi şi fete, vă mulţumim din suflet! – deci, aici, o aveţi acum.

Cu toata oboseala mea, vreau doar sa mai prezint dintre oamenii cu care am mai vorbit – cei care, mulţi nu ştiu -sunt din aceasta asociaţie ori… sunt cei cu care se lucrează, pentru că de fapt şi de drept se pare că nu se ştie un lucru – sub umbrela proiectelor ARCA sunt şi alte organisme apolitice şi nonguvernamentale care produc valori tehnice şi ştiinţifice!

1. Repet, dar merită – Elena Simona Popescusi – vă zic – de 10 ani la şi cu ARCA! Se pare că de fapt acesta este scretul unui bun P.R.: înca din studentie!

2. Ionuţ Cotoi­ – Preşedinte al Centrului de Creaţie Tehnica pentru Tineret – adică avionică, telemetrie, robotică (viitorul nostru robotel lunar – cu mare drag îl numesc astfel).

3. Dr. Ing. Sorin Dinea – motorul asociaţiei Henri Coandă şi… cum mi s-a spus pe acolo… doctorul cu avionu’n cap! – nu m-am lămurit, dar mi-a sugerat să ne mai întâlnim şi-l voi mai cerceta – este un alt om cu care nu te mai saturi să vorbeşti!

4.Desigur nu ultimul de fapt, Dumitru Popescu, Preşedintele neobosit al ARCA.

Şi pe lângă ei… o trupă de entuziaşti cu totul deosebiţi.

Sper că am fost lizibil şi de înţeles, ceasul arată 1.57 şi eu înca scriu şi prelucrez, iar Giuseppe aşteaptă să punem în pagină litere şi imagini.

Continuu mîine, pentru că am multe să vă povestesc, fara entuziasm pueril: despre muuulte rău – un motor care teoretic nu ar avea cum sa funcţioneze fiind prea simplu, deştept şi ieftin, o telemetrie prea inteligentă pentru a fi folosită de români şi nişte oameni prea entuziaşti pentru a fi crezuţi că sunt de-ai noştri şi chiar pot face.

Deci… Sâmbătă seara vedeti filmul!

Reporter, fotograf si filmator:

– Nemotoujours –

Resboiu

View Comments

  • Bre, v-a impresionat rau de tot PR Managerul...intr-un mod placut si decent, normal.nu ma intelegeti gresit. sau oboseala a fost de vina? eu stiam ca d-soara PR Manager e d-na fiind sotia lui Dumitru Popescu. in alt articol despre eveniment i-ati spus Ionescu.
    pacat ca nu mai avem stiri, imagini despre IAR-111 de 6 luni.ne sunt datori cu informatii despre Excelsior, ultimele poze prezentate fiind cele din decembrie cu matrita segmentului T3 combinata cu cele pt aripi.

    stiri despre Griffon?e bine, sanatos?

    • Bre, dupa prima repriza a lui Nemo (si o converatie telefonica intre noi doi) am avut si eu o scurta conversatie cu doamna/domnisoara in cauza si tind sa ii dau dreptate lui Nemo: este bine pusa la punct.

      Si acum, o explicatie. Am avut parte de PR-itati care mi-au provocat reactii adverse, unele chiar memorabile - de ras. Inclusiv mi s-a spus ca din partea unei domnisoare PR ca nu au interesat-o detaliile tehnice pentru ca este pacifista iar produsul pe care il promoveaza este pentru omorat oameni. :)) Adica, iti dai seama ce a fost la faza aia...

      Numele este intr-adevar Popescu, iar cu oboseala suntem la zi. :D Las' ca ne revenim noi! :)

      Griffon e bine si mai ales e toba de info noi. De abia astept sa se intoarca.

      • mi s-a confirmat faptul ca in proiectele ARCA sunt cooptati si specialisti din afara organizatiei ceea ce este de laudat iar prezenta acestora nu poate decat sa evidentieze seriozitatea si profesionalismul celor de la ARCA.Mult succes le doresc!din toata inima.
        asteptam interviul si noi informatii.ati aflat cumva si cand vor testa motorul?motorul doar. nu racheta cu totul ca asta am inteles-2013.nu stiu de ce am impresia ca vorbeau de sfarsitul lunii mai...ori poate doar finalizarea lui.si aici ne sunt datori cu stiri si imagini noi.

        • Da, vorbeau de trimestrul doi al acestui an cu privire la motor. Trimestrul doi a cam trecut. Să vedem, sper să aflăm mai multe în perioada imediat următoare.

    • Greșeala a fost a mea... așa e când pui articole la miezul nopții. Mi-o asum și am corectat-o. Bine că mi-ai atras atenția, deși aș fi preferat să o văd și singur :)

  • Bravo ARCA!Cred ca viitorul nostru sta in astfel de initiative cutezatoare si sustinute de oameni pentru care scoala nu a fost doar un catwalk.

  • Felicitari Arca si mult succes in continuare...

    Acum m-am mai linistit... chiar daca o mare parte din firmele noastre cu traditie in aeronautica ar da faliment sau vor schiopata, stiu ca incep sa apara alternative autohtone dintre cele mai serioase.

    Si se confirma inca o data ce tot indrug eu... ca "avem cu ce" si mai ales cu cine! Neamul asta este dotat nativ pentru domeniul aero-spatial iar cei cu putere de decizie care nu sprijina acest domeniu, care poate deveni o ramura importanta a economiei noastre, mai bine si-ar da demisia!

  • As vrea intii sa vad solutia utilizata pentru comburant : sistemul pt. melajul LOX ( daca exista ), caracteristicile turbopompelor & sistemul de injectie. Si daca se poate, parametrii la incercari la stand ( si unde ? ). Parerea mea este ca drumul pe care au plecat e ciudat, nu duce nicaieri si de asta isi da seama oricine are habar de acest domeniu. As vrea sa cred ca nu e doar o campanie de imagine care ascunde lipsa oricaror realizari palpabile. Ca pina acum doar de asta am avut parte : forma fara fond.

      • Mare naiv esti, Marius Z. Evident, Valentin Vasilescu le-ar fi trimis un mail daca ar fi vrut sa afle.

        Situatia insa e ca in bancul ala in care un tip naufragiaza impreuna cu Julia Roberts pe o insula pustie si, dupa ce au stabilit o relatie sexuala a devenit trist: nu avea cine sa vada ca Julia Roberts era cu el. :)

        • Dacă dl. Vasilescu era măcar vag interesat de subiect dădea o raită pe site-ul celor de la ARCA și descoperea cu stupoare că există o serie informații cu privire la motorul Executor. Evident nu extraordinar de tehnice, dar nici nu ar trebui să fie de mirare. Era ciudat dacă astfel de informații ar fi fost făcute publice și mai ales dacă le făceau publice până acum. Oricum eu zic că site-ul ARCA e destul de bogat dacă îl compar cu cel al multor alte echipe înscrise în Google Lunar X Prize.

          Însă comentariile dlui. Vasilescu sunt, într-adevăr, savuroase și pline de tâlc. De obicei ne dă indicii că domnia sa este foarte în temă pe diferite subiecte, dar - a dracului de treabă - niciodată nu ne spune ceva concret. Probabil că asta întreține o anumită aură de mister. Eu unul deja mă simt în ceață...

          Trecând peste asta, eu nu mă număr printre cei care s-ar putea numi „fani” ai ARCA. Aș zice chiar că sunt unul dintre sceptici; aș fi ipocrit să n-o recunosc. Dar asta nu înseamnă că nu sunt deschis, open-minded. Cel mai onest lucru pe care îl putem face - cel puțin așa cred eu - este (1) să încercăm să menținem (noi, comunitatea Resboiu) un dialog cu cei de la ARCA , mai ales că aceștia și-au declarat intenția de a avea o mai mare deschidere față de media și de public decât au avut până acum și (2) să așteptăm să vedem care vor fi rezultatele reale ale muncii acestui colectiv înainte de a ne apuca să dăm verdicte, să punem anateme... e târziu, dar cred că se înțelege ce vreau să spun.

          Ca să mă joc un pic cu înțelesurile limbii române, aș zice că poporul român e obișnuit să rabde, dar totuși nu prea are răbdare. E... e un mic paradox, nu? :)

          • dvs. aveti perfecta dreptate. nu pot decit sa admir perceptia dvs. legata de persoana mea. desi nu ne-am cunoscut inca. cititi si ce am scris pe partea cealalta : rumaniamilitary.wordpress.com/

          • Domnule Vasilescu, cu riscul/certitudinea de a-mi lua iar suturi in fund dupa aproape vreo jumatate de an de interdictie pe resboiu, nu pot sa nu fiu de acord cu Giuseppe. La experienta pe care o aveti, aronganta cu care tratati unele subiecte sau le lasati in coada de peste (vedeti articolul cu riposta scenariului Rosu vs. Verde), este inoportuna. Va rog, lasati-l naiba de sarcasm (e mai mult atributul nostru, al "neavenitior") si comportati-va ca un ofiter, fiti un exemplu.

          • Daca n-ati scris cumva totul pe acel blog, ar fi mai practic sa ne dati linkuri directe catre ce vreti sa vedem.

      • Faptul ca are aceleasi principii cu Merlin nu il fac identic ... asa si dacia avea acelasi motor cu mercedes s class... doar merg cu benzina.

        • Strict pe hârtie, cele două motoare par similare din punct de vedere constructiv. Evident, nu identice. Tot pe hârtie, Merlin produce vreo 56.000 kgf la o greutate de 630 kg, iar Executor produce 24.000 kgf la o greutate de 250 kg. O comparație simplistă, dar la greutatea lui aș zice că Executor stă bine cu tracțiunea.

          Însă diferența majoră e că Merlin e un motor testat, iar despre Executor nu putem spune același lucru. :)

          • @Giuseppe - EXACT!!!cand am spus identice ma refeream la acelasi tip constructiv si principiu de functionare.vad ca ai raspuns pt mine :)

            @Tomcat1974 - formularea mea e una nefericita, evident.dar nici comparatia ta nu e corecta.nu putem compara un motor pe carburatie cu unul pe injectie si supraalimentare unde difera toata tehnologia folosita in constructie,materiale, nr de cilindri...tot.pana si tipul de carburant difera.
            -nu faceam referire la forta de tractiune,impuls specific,la debite,presiuni si o eventuala asemanare a design-ului pompelor sau a turbinei,la dimensiuni, greutate, etc....nimic din toate astea.cand am spus identic ma refeream la tipul constructiv,atat Executor cat si Merlin fiind motoare cu protectie termica ablativa.camera de ardere si ajutajul sunt realizate din materiale compozite in 2 straturi (Executor) la exterior fibra de carbon+rasina epoxidica(strat de rezistenta mecanica) iar la interior fibre de silice+rasina epoxidica(strat pt protectia termica si care se va "consuma" pe durata functionarii motorului).

          • N-am mai stat azi-noapte să mai fac calculul pentru raportul tracțiune/greutate (thrust to weight ratio) al celor două motoare că mi-era prea somn, dar am făcut-o acum. Iar acest raport e unul din cele mai importante atribute ale unui motor, indiferent de tipul lui.

            Teoretic motorul Merlin are un raport tracțiune/greutate la nivelul mării de 89,9, iar motorul Executor de 95,9. Evident, acuratețea acestor rezultate depinde de corectitudinea datelor oferite de cei doi constructori.

Recent Posts

Hanwha Aerospace caută să obțină un sprijin mai extins în industria de apărare pentru modernizarea securității României

Hanwha Aerospace intenționează să înființeze în România un hub industrial pentru Europa, cu scopul de…

1 week ago

Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean,…

1 week ago

Bulgaria ar putea aloca 2,5 procente din PIB către Ministerul Apărării

Parlamentul Bulgariei dezvate ambițiosul plan de creștere a bugetului Apărării la 2.5% din PIB. Ministrul…

2 weeks ago

Rostec lucrează la un nou sistem mobil aruncător de proiectile incendiare

În viitorul apropiar, promit cei de la Rostec, miltiarii ruși vor fi dotați cu un…

3 weeks ago

Posibilă dronă maritimă recuperată din apele teritoriale ale României

În cursul serii de joi, 4 aprilie, nava de căutare-salvare Artemis a Agenției Române de…

4 weeks ago

China va dezvolta avionul J-15 într-o versiune pentru război electronic

Televiziunea de stat chineză a anunțat recent că se lucrează la dezvoltarea avionului multirol de…

4 weeks ago