Ministrul Apararii Nationale, Gabriel Les

Ministrul Apararii Nationale, Gabriel Les

Ministrul Apararii Nationale, Gabriel Les, a declarat, duminica, la TVR1, ca sistemul de rachete Patriot este una dintre posibile solutii avute in vedere pentru apararea antiaeriana deoarece este un “sistem incercat în lupta” si cu “pret echilibrat”, dar inca nu a fost luata o decizie in acest sens.

“Aceste rachete Patriot de care s-a discutat in ultimele zile este apararea antiaeriana care este extrem de importanta pentru Romania in acest moment. Patriot este una dintre posibilele solutii pe care le avem in vedere, este un sistem foarte bun, este un sistem incercat în lupta, un sistem care, din estimarile noastre actuale, are un pret echilibrat. Aș vrea sa specific de la bun inceput, am discutat pana acum si vom discuta de apararea antiaeriana cu niste cerinte operationale care sa raspunda categoriilor de forta, nu avem inca luata o decizie in acest sens”, a afirmat Les.

Ministrul a mai spus ca exista “aproximativ 2-3-4 soluții mondiale” pentru acest tip de aparare antiaeriana, subliniind faptul ca decizia finala asupra sistemului selecta va apartine specialistilor MApN.

Referitor la achizitia corvetelor, ministrul a declarat ca programul nu a fost oprit dar se asteapta aprobarea Parlamentului.

Despre F-16, ministrul a dat ca termen de livrare pentru ultimele 3 exemplare (ce ar intregi escadrila deja comandata din Portugalia) intervalul septembrie-octombrie, dupa finalizarea procesului de modernizare a acestora. De asemenea Les a mai adaugat ca se intentioneaza achizitia unei a doua escadrile – un numar de de 20 pana la 36 de avioane. Se intentioneaza ca acestea sa fie modernizate intr-o facilitate din Romania, care sa devina centu de mentenanta local.

Referindu-se la achiziția de elicoptere, ministrul a subliniat ca, pana la finalul acestei luni, va fi definitivata conceptia elicopterului care ar trebui sa inzestreze armata Romaniei, in conditiile in care elicopterele IAR incep sa-și consume resursa de zbor.

In legatura cu transportoarele blindate, Gabriel Les a mentionat ca este necesara achizitionarea a 400-500 de transportoare, atat in configuratie 8×8 cat si 4×4.

Via:
Agerpres

 

Marius Constantin