Este foarte important să analizăm și să venim cu propuneri privind soluțiile legislative prin care să fie eliminate inechitățile în cadrul pensiilor militare de stat, așa cum a precizat și prim-ministrul României, Ludovic Orban, în cadrul întâlnirii de lucru de săptămâna trecută de la Ministerul Apărării Naționale.

Întrevedere cu mediul asociativ pe tema pensiilor militare

Întrevedere cu mediul asociativ pe tema pensiilor militare

Acest demers nu afectează în niciun fel indexarea pensiilor prevăzută pentru anul viitor.

Toate pensiile militare de stat vor fi indexate cu 4,6 %, începând cu 1 ianuarie 2020, așa cum sunt prevederile legale, sumele aferente acestei indexări fiind prevăzute în proiectul de buget al MApN pentru anul 2020.

În acest context, am avut astăzi o întrevedere cu Forumul structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă și retragere din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, subiectul principal al discuțiilor fiind situația pensiilor militare.

Discuțiile vor continua mâine, între specialiștii MApN și cei ai structurilor mediului asociativ, într-un grup de lucru, al cărui obiectiv este elaborarea unui proiect de Ordonanță de Urgență care să elimine inechitățile în procesul de calcul al pensiilor militare de stat.