„O să vă dau şi o ştire de senzaţie, dar nu astăzi, ci de Ziua Aviaţiei Militare, peste două săptămâni, legat de avioanele de vânătoare MIG, ca să vedeţi că sunt operaţionale şi nu prezintă niciun pericol pentru piloţii militari care sunt îndrăgostiţi de ele”, a afirmat Duşa.
El a precizat că, în contextul în care şeful statului a promulgat deja Legea privind achiziţia avioanelor F-16, „România va trebui să facă acest efort pentru ca, până în 2017, să creeze acea capabilitate militară legată de aviaţia de vânătoare, pentru a putea asigura Poliţia aeriană şi celelalte misiuni de luptă ale aviaţiei de vânătoare mai complicate, respectiv atacul aer-aer, aer-sol, şi chiar dacă avioanele acestea nu sunt noi, ele vor fi modernizate de către partea portugheză şi cea americană, în ceea ce priveşte partea mecanică, iar din punctul de vedere al războiului electronic ele vor fi dotate cu sisteme de ultimă generaţie”.
El a spus că primele avioane de acest tip vor fi livrate României din anul 2015.
Sursa: AGERPRES
– Iulian Iamandi –
Asta cu „paza aeriana” este din ciclul cadavrelor neinsufletite?
Sau cocalarul asta inainte de a fi ministru la interne(de unde deformatia profesionala cu politia aeriana la orice cuvantare legata de multirol), o fi fost ceva pe la vreo firma de paza?
O avea omul alta deformatie profesionala si este de inteles.
Oare ce va anunta ministrul?
Eu zic ca va fi ceva legat de semnarea vreunui contract.
Da modernizarea portughezelor MLU sau poate semnarea si plata primei transe a contractului pentru F 16.
sa le luam in ordine
-…dislocarea unei escadrile ..us in romania??
-..cumpararea a inca 12-24 f 16 noi?
din 2017 cumpararea a 12 f 35 fara avionica si display ca sa fie mai ieftin de intretinut?
asteptam,asteptam
poate spune ca americanii ne doneaza inca 12 ca sa ajungem la 24
“din 2017 cumpararea a 12 f 35 fara avionica si display ca sa fie mai ieftin de intretinut?”
Si fara motoare, ca consuma! 😀
pai asa ii scadem si semnatura ir si electromagnetica
si din stealthy il facem stealth adevarat
aa….stai ,ca ii scade si greutatea si am mai rezolvat una
si daca ii scade greutatea dispare si problema cu carligul de apuntare si trenul de aterizare
vezi ,solutii sunt vointa sa fie
Nu a spus ca va fi ceva legat de MiG-21, probabil va anunta ca treaba cu resaparea merge ca unsa.
„O să vă dau şi o ştire de senzaţie, dar nu astăzi, ci de Ziua Aviaţiei Militare, peste două săptămâni, legat de avioanele de vânătoare MIG, ca să vedeţi că sunt operaţionale şi nu prezintă niciun pericol”
deci e clar ca e vorba de MiG-uri…probabil o sa ne spună ca le bagă la Aerostar și le transformă ăia in F-35, și o să fim cei mai jmekeri din sud-estul ioropei… 🙂 🙂 🙂
“Le ia la pila ” si vor iesi F-35 .
Vom fi prima tara care vom avea F35 in uz .
Aaaaa si pilotii vor depasi 300 ore de zbor pe an .
Poate anunta ca F-16 MLU vor fi vopsite asa..
http://resboiu.files.wordpress.com/2011/07/p3150014.jpg :)))
daca vor lua si alte 18-24-chiar 36 de F16 pe care sa le modernizeze pana la un stadiu apropiat de block 52, aflate la maxim 40% din durata de viata si la un pret de maxim 30 mil. euro,atunci o sa ma declar multumit.o sa-i iert, insa cu siguranta visez 😉
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=544317032293979&set=a.164819486910404.39987.164131660312520&type=1&theater