Miercurea aceasta ne ocupăm de lilieci. Staţi liniştiţi, nu aţi greşit site-ul şi nu ne-am reprofilat pe zoologie. Profilul nostru este salvat, pentru că vom închide micuţele zburătoare într-o bombă. Parcă mai sună a Resboiu, nu?
Dar să începem cu începutul. Început plasat în 1941, chiar pe 7 Decembrie. În această fatidică zi, un oarecare dentist din Pennsylvania, Lytle S. Adams în acte, se afla în vacanţă într-un loc numit Carlsbad Caverns. Loc înţesat de lilieci, după cum îi spune şi numele. Lilieci cărora, după auzul ştirilor de dimineaţă la radio, dentistul nostru s-a gândit să le dea o utilizare inedită.
Nu, ideea nu era să-i trimită să le sugă sângele de samurai inamicilor din Tara Soarelui Răsare. De fapt, în planurile trimise la Casa Alba, domnul doctor expunea ideea ataşării unui mic dispozitiv exploziv pe spatele liliecilor, dotat cu un cronometru. Cum micile mamifere zburătoare au obiceiul să se ascundă în tot felul de crăpături, poduri şi alte locuri strâmte, declanşarea unei explozii la momentul oportun ar putea transforma oraşele japoneze în ruine, nu? Dacă ţinem cont de materialele din care niponii îşi construiau locuinţele la acea dată, probabil că ar fi luat foc foarte uşor, mă gândesc… Ca şi dr. Adams, de altfel, care povestea, după război, cum şi-a imaginat „mii de incendii izbucnind simultan pe o rază de 40 mile în diametru pentru fiecare bombă lansată… Japonia ar fi devastată, cu foarte puţine pierderi omeneşti” (de partea americanilor, bineînţeles)!
Acuma, vă întrebaţi poate cum a ajuns dentistul ăsta din Pennsylvania să facă propuneri Casei Albe. Păi, nu e chiar întâmplător. Domnul o cunoştea pe prima doamnă, Eleanor Roosevelt, cu care zburase în avionul pe care îl pilota, cu ceva timp în urmă, ca să-i arate cum credea el că pot aparatele de zbor să transporte poşta fără să aterizeze (vasăzică mai avea şi alte idei!). Nu ştim exact ce vrăji i-a făcut în timpul zborului, dar cert este că a reuşit să obţină o audienţă la preşedinte pentru a-i prezenta boomba cu lilieci…
Idee preluată imediat de un oarecare organism numit Naţional Research Defense Committee, care se ocupa cu cercetarea aplicabiliatii practice a ideilor propuse de alţii ca dentisul nostru. Aceştia i-au pasat, la rândul lor, propunerea lui Donald Griffin, care se ocupa cu cercetarea mecanismului ecolocaţiei la lilieci şi cu psihologia (!), care a fost, de asemenea, încântat de genocidul chiropteric propus de dr.Adams.
Acesta nota în jurnalul său, în aprilie 1942, că trăsnaia la care mă refer „pare bizară, dar şi vizionară la prima vedere, însă experienţa noastră în ceea ce priveşte biologia experimentală ne convinge că, aplicată de oameni competenţi, poate avea o şansă de succes”.
Cu sau fără contribuţia doamnei Eleanor, preşedintele Roosevelt a concluzionat, la rândul lui, pe baza rapoartelor primite, că dentistul nu e (chiar) nebun, iar că ideea, deşi sună ciudat, poate fi funcţională. Astfel, rezoluţia preşedintelui a transformat o trăsnaie într-un proiect guvernamental de cercetare!
Ideea dentistului Adams. Sursa:www.geog.ucsb.edu
Următorul pas a fost alegerea liliacului potrivit. Asta pentru că, nu-i aşa, nici liliecii nu sunt toţi la fel. Echipa de cercetare s-a oprit asupra unui liliac anume de origine mexicană. Nu ştiu ce avantaje speciale are acest liliac faţă de alţii însă, ca toţi liliecii, se pare că poate duce o greutate mai mare decât cea proprie şi că mai are şi obiceiul de a hiberna când e prea frig (o să vedem în curând la ce foloseşte asta). Ori să fi ales liliacul mexican pentru că se găseşte cu milioanele în peşterile din sudul Statelor Unite?
Imediat după identificarea liliacului-kamikaze, proiectul a fost trimis la Washington, împreună cu câteva detalii suplimentare. Astfel, Loius Frieser, pionierul folosirii napalmului în scopuri militare, a proiectat două bombe incendiare, una de 17g şi alta de 28g, care urmau să fie legate pe spatele liliecilor cu nişte cureluşe. A fost proiectată şi o… să-i zicem nacela care includea 26 cutiuţe conţinând compartimente pentru 40 lilieci. Chestia asta trebuia lansată de la o altitudine de 1.525m. Cutiuţele urmau să se separe, rămânând însă interconectate prin sforile unei paraşute care urma să se deschidă la 305m. Pe măsură ce dispozitivul cădea, încet datorită paraşutei, liliecii adormiţi se trezeau din hibernare (în care fuseseră cufundaţi prin ţinerea în recipiente cu gheaţă!) iar, când cutiuţele se deschideau, la înălţimea oportună, micuţii zburători plecau în căutarea unor ascunzişuri, de preferinţă prin casele japonezilor. Apoi, un mic cronometru ataşat bombei cu napalm declanşa explozia în momentul planificat iar oraşul japonez vizat izbucnea în flăcări. Mai exact, 24 de bombardiere B-24, plecate din Alaska, fiecare ducând 100 nacele cu lilieci ar fi eliberat 1.040.000 lilieci sinucigaşi deasupra oraşelor din Golful Osaka, să zicem…
Cosul in care trebuiau transportati liliecii. Sursa:www.geog.ucsb.edu
Dar, ca orice armă nouă, şi aceasta trebuia testată, nu? Aşa că americanii au trecut la treabă, lansând câteva nacele cu lilieci prin New Mexico. Şi, cum ne-au obişnuit yankeii, la un moment dat au omis ceva, astfel încât un număr nedefinit de lilieci, purtând încărcături incendiare, au fost eliberaţi în preajma unei baze a forţelor aeriene. Urmându-şi instinctul, şoriceii zburători s-au ascuns prin tot felul de locuri ascunse şi, la momentul inoportun (de această dată) au declanşat iadul pe pământ, aşa că, pentru moment, testele cu lilieci au fost suspendate.
Cand liliecii scapa de sub control. Sursa: www.geog.ucsb.edu
După câteva păsări ale proiectului între Forţele Navale, infanteria marină etc. proiectul a rămas la aceştia din urmă (sub numele de Project X-Ray), câteva noi teste fiind programate a se desfăşura la o bază a celebrilor Marine Corps din California, între care şi „bombardarea” unei machete din lemn a unui oraş japonez.
Concluziile acestor teste au fost, de asemenea, apreciative, observatorii notând că liliecii pot declanşa un număr mare de incendii, ascunzându-se în casele japonezilor fără ştirea celor care locuiau în ele, şi că liliecii par a fi mai eficienţi decât bombele incendiare folosite în acel moment. Spre exemplu, un bombardament cu încărcături incendiare ar fi declanşat 167-400 incendii, faţă de 3.625-4.748 pentru bombele cu aripioare.
Lilieci devastand orasele nipone. Sursa: www.geog.ucsb.edu
Totuşi, câteva soluţii tehnice complicate mai trebuiau identificate până la transformarea Japoniei într-un uriaş grătar, între care şi un mecanism de deschidere a coşului şi cutiuţelor cu lilieci. În plus, toată distracţia costase deja 2 milioane de dolari, plus costurile bazei distruse şi, cum bomba nucleară făcea progrese, s-a decis, în cele din urmă, abandonarea Proiectului X-Ray…
Surse:
– wikipedia
– Adrian Bantas-
Navighează în portal:
Resboiu Master; Armata Română;Forţe Speciale; Space; Revista Resboiu; Forumul Resboiu;
Ar putea fi o solutie pentru noi.., cu conditia sa le luam de la portughezi.
Sau mai bine un joint venture, noi cu liliecii, ei cu bomba..
hm… da, hai sa omoram liliecii si apoi sa injuram de mama focului invazia de tantari care o sa apara si care o sa ne transmita tot felul de boli… (pt ca nu vor mai fi lilieci sa-i manance), si apropo, toti liliecii din RO si din EU sunt PROTEJATI LEGAL tocmai pt ca aduc beneficii naturii si sanatatii noastre, desi prea putini stim asta! si pentru ca efectivele lor sunt in scadere, datorita mentalitatii unora…
E eco si mai ieftin decat F16 si ca pret si ca si costuri de operare, poate este chiar stealth.., adica generatia V..
🙂
Pai dam nu stiu cati bani pe rablele alea si pe “instruirea pilotzilor”
Mai trebe sa asfaltam pistele si sa punem panselutze
si apoi le putem inarma cu bombe de astea “eco”, tot aveam noi in istorie apa clocotita si cosul cu vipere, le acrosam acolo si invata sa le dea drumul
ce napalm, asta polueaza cu fosfor, apa clocotita nu polueaza deloc
si vipera e eco ca e si ea faptura de la doamne doamne
Noi avem potai explozive
noi avem gospodine crescute la tara cu caini in batatura si batrani fara un suflet langa ei. Asadar noroc pe javrele de la containere.. fara numar, fara numar.