Macheta de suflerie a RB-17
După sfârșitul celui de al doilea razboi mondial, in Uniunea Sovietică, mai multe echipe aveau în lucru proiecte ale unor bombardiere propulsate cu motoare reactive: Tupolev lucra la o variantă a Tu-2 echipată cu turboreactoare, Iliușin și Suhoi aveau în lucru câte un proiect (Il-22, respectiv, Su-10), în timp ce două Arado Ar-234 capturate de la nemți, erau în diverse stadii ale lucrărilor pentru aducerea în stare de zbor.
În acest timp, Miasișcev in fruntea biroului său de proiectare, se concentra pe doua direcții: prima presupunea modificarea, simplificarea si îmbunătățirea proiectului Messerschmitt Me-262, în vederea testării în zbor a unei variante mai ușoare și a introducerii acesteia în fabricație de serie. Se urmărea de asemenea echiparea cu motoare mai puternice și mai fiabile. Guvernul Sovietic a luat decizia de a dezvolta proiectele MiG-9 și Yak-15 eforturile Biroului Miasișcev rămânând fără finalitate.
A doua direcție urmată de Miasișcev a fost cea a unui avion de bombardament de concepție nouă. Inițial, Miasișcev a luat în considerare modificarea unui avion Pe-2I (vanator greu bimotor, derivat din bombardierul Petlyakov, de a cărui proiectare/rafinare aerodinamică se ocupase în 1944). Pe măsura ce munca la acest proiect avansa, a devenit evident faptul că instalarea unor motoare turboreactoare presupunea reproiectarea și reconstrucția extensivă a avionului. Folosindu-se de experiența acumulată în reproiectarea/modificarea Me-262, Miasișcev a pus bazele unui nou proiect ce a primit denumirea de VM24 (VM de la Vladimir Miasișcev) sau RB-17.
În urma unor studii amănunțite s-a luat decizia instalării celor patru motoare Junkers Jumo 004, suprapuse câte două, în interiorul unor gondole montate sub aripă. Această solutie de montaj, ar fi simplificat mult lucrările de modificare în cazul în care un nou motor indigen, de aproape 2000 kgf tracțiune, ar fi devenit disponibil așa cum se planificase. La sfărșitul lui 1945 proiectul RB-17 este supus spre apobare NKAP (Comisariatul/Ministerul Industriei Aeronautice).
Schita RB-17
Deși proiectul a fost criticat atât de Comisariatul Industriei Aeronautice cât și de Institutul de Cercetari al Forțelor Aeriene în ceea ce privește greutatea estimată și soluția aerodinamică selectată, a fost demarata contrucția unui mock-up la scară reală. Aripa a fost proiectată cu asistență din partea TsAGI. Conform calculelor de proiectare RB-17 ar fi fost în masură să transporte o încărcătură de bombe de o tonă, cu o viteză de croazieră de 680 km/h la o distanță maximă de 3000 km și un plafon de peste 11000. Armamentul trebuia să fie constituit din două tunuri de 20 sau 23 de mm, unul montat în botul avionului, în partea dreaptă iar al doilea montat intr-o turela în coada avionului urmând a fi folosit în scop defensiv. Echipajul ar fi fost format din doi oameni: mitraliorul, in turela din fuselajul posterior și pilotul care ar fi trebuit să asigure și navigația, pentru aceasta, bombardierul urmând a fi echipat cu diverse sisteme electronice.
Deși viabil și intr-un stadiu mult mai avansat decât competitorii (Tupolev se lovise de problemele inerente transformării clasicului Tu-2 intr-un bombardier reactiv, Tu-12, avionul astfel rezultat fiind un produs cu totul nou), în decembrie 1945 proiectul este suspendat printr-un ardin al NKAP. Totuși Miasișcev continua munca la acest proiect pâna la începutul lui 1946 când, odată cu schimbarea conducerii NKAP, pierde complet sprijinul politic și biroul de proiectare pe care il conduce, OKB-482 este desființat.
La momentul respectiv Miasișcev avea pe plansetă mai multe versiuni ale proiectului VM24 motorizate cu agregate Rolls Royce Derwent V care ar fi asigurat o viteză estimată de 820 km/h și un plafon maxim de aproape 13000 m. Variantele in lucru erau DSB-17 (bombardier) RB-17 (avion de recunoaștere) și IDD-17 (avion greu de vânătoare cu rază lungă de acțiune).
Via:
Secret Projects
AxisHistory
Aviation.ru
Vectorsite.net
– Marius Constantin –
Leave A Comment