Ca să încep cu sfârşitul, Junkers Ju-187 nu are o variantă clară pentru abandonare. Nu am stricat nici o surpiză, anunţând că Ju-187 a fost abandonat… doar suntem la Miercurea Proiectelor Abandonate, nu?

Clar este doar motivul pentru care s-a demarat proiectul acesta: era necesar un avion de bombardament în picaj, cu performanţe superioare lui Junkers Ju-87 Stuka.

Se dorea renunţarea la Ju-87 prin înlocuirea cu un avion mai evoluat decât respinsa varianta Ju-87F.

Faţă de Ju-87, dezvoltarea 187 dispunea de îmbunătăţirea aerodinamicii şi de performanţe superioare în zborul de noapte – măsuri luate pentru depăşirea capabilităţilor defensive inamice atât în aer cât şi de la sol.

În urma unei priviri de ansamblu putem spune că Ju-187 păstra o mare parte din aspectul înaintaşului său, diferind însă prin mai multe aspecte. Astfel, Ju-187 dispunea de tren escamotabil (spre înapoi), ceva diferenţe pe la aripi, pe la năsuc, pe la obrăjor… şi putea să dea de să le ţiuie, precum tac-su. Dar, asta doar în teorie.

În compartimentul echipajului, personajul din spate – operatorul armelor defensive – avea în grijă unul sau două tunuri automate MG151/20 aflate într-o turelă dorsală care beneficia de un sistem automat de aliniere. Asta, conform unor surse. Altele susţin că ar fi fost vorba de doar un MG151/20 şi o mitralieră MG131 de 13.2 milimetri.

Dincolo de faptul că avea trenul de aterizare escamotabil, Ju-187 avea drept principală caracteristică distinctă abilitatea de a roti în întregime ansamblul cozii cu 180 de grade. Cum s-ar fi întâmplat treb’şoara asta… nici dracu nu ştie, dar ne putem încreţi comod părul încercând să ne imaginăm cum se inversau comenzile. Treabă nemţească! Dar, de-ar fi funcţionat conform planului, răsucirea cozii ar fi permis mitraliorului un câmp de tragere mai bun.

O sută optzeci şi şaptele ar fi putut căra două tone de bombe. Desigur, conform celei mai optimiste surse. O alta, de exemplu, zice că ar fi fost vorba de un maximum format dintr-o bombă de 500 de kilograme sub fuselaj şi câte două bombe de cincizeci de kilograme sub fiecare aripă, pe pilonii exteriori în raport cu poziţia trenului de aterizare.

Fără nici un motiv, Reichsluftfahrtministerium (RLM) a ordonat stoparea lucrului şi  abandonarea proiectului în toamna lui 1941.

În 1943 însă, numele de Junkers Ju-287 avea să fie alocat unui proiect de avion cu reacţie pentru bombardament în picaj, cu aripa în săgeată inversată. Abandonat, desigur şi acesta…

Încurcatele informaţii existente despre proiectul Junkers Ju-187 sunt la rândul lor încurcate de detaliile diferite de prin imagini şi reconstituiri grafice.

Ju-187, că-i Super Stuka sau doar Ju-187, este un avion interesant de urât. Şi cam atât. Nu ar fi reuşit să schimbe cursul evenimentelor ştiute pentru că nu dispunea de performanţe suficient de ridicate pentru aceasta. Iar viitoarele evoluţii au arătat bombardamentul în picaj nu a fost calea cea bună.

Asta a fost povestea scurtă şi fadă a lui Ju-187, mort la naştere.

Să nu ne minţim… în afară de debutul războiului, bombardierele în picaj au mai obţinut rezultate impresionante doar în Pacific în luptele ce au implicat grupări de portavioane americane şi japoneze.

Surse: Cartea Luftwaffe Secret Projects Ground Attack Special Purpose Aircraft şi site-urile web Ww2drawings, Luft46, Axishistory, Wikipedia.

– Resboiu –

Navighează în portal:

Resboiu Master; Armata Română; Forţe Speciale; Space; Revista Resboiu; Forumul Resboiu;