Miercurea Proiectelor Abandonate revine şi este pe mîini bune. 😉

            În cele ce urmează voi încerca să prezint un proiect de tanc ce ar fi făcut multe (în concepţia fabricanţilor lui) dacă ar fi fost produs vreodată dar care a rămas doar un subiect de amuzament.

De ce am spus amuzament? Pentru că este vorba de un tanc franţuzesc.

Staţi, nu închideţi pagina, băieţii de la Renault et Co. nu erau chiar ca fraţii lor italieni, ale căror cutii de conserve nu rezistau la mai mult de o trecere pe sub balconul ragazzei, francezii ştiau cât de cât ce ar trebui să fie un tanc, doar că nu aveau nici cea mai mică idee la ce se foloseşte. În plus, dădeau dovadă de o imaginaţie în ceea ce priveşte aspectul lor la care nemţii nu ar fi ajuns nici după butoaie întregi de bere.

Cam despre asta e vorba şi cu proiectul de astăzi, FCM F1. Dar mai întâi să vedem cum vedeau matusalemicii conducători ai armatei franceze rolul tancului.

Pe scurt, aceştia se aşteptau la un război defensiv, de tipul celui care le-a adus gloria, în care dilema principală este cum să îl scoţi pe inamic din tranşeele şi buncărele în care cu încăpăţânare s-a îngropat.

Aşa că, spre deosebire de oricine altcineva, ei au stabilit că monstruoasele maşinării de oţel despre care nu învăţaseră la Saint-Cyr, promoţia 1848, sunt destinate fie susţinerii infanteriei (tipul Char Legere), fie efectuării unor misiuni specifice cavaleriei, cum ar fi pătrunderea rapidă şi adâncă în teritoriul inamic (Chars de Cavalerie), fie unor misiuni mai complexe, cum ar fi distrugerea fortificaţiilor şi lupta împotriva carelor inamice (aici avem Chars Lourds, care, arar şi cu totul întâmplător urmau să înfrunte şi tancurile friţilor şi Chars d’Attaque des Fortifications, unde se încadrează şi FCM F1, care urma să transforme în moloz linia Siegfried).

Desigur că, între o plimbare pe Champs Elisees şi o porţie de melci, francezii nu s-au gândit nici un moment că vecinii lor teutoni ar putea avea alte planuri…

Char Legere, Char de Cavaelerie, Char Lourd.

Astfel, prinşi în concepţiile lor prăfuite, vechile glorii militare din cadrul Conseil Consulatif de l’Armement –  forul care decidea de ce are nevoie armată franceză s-au străduit aproape 20 de ai să înzestreze unităţile de care cu maşinării care mai de care mai înfricoşătoare, desprinse parcă din mitologia celtică dar, cum aproape toţi banii Apărării erau înghiţiţi de construirea Liniei Maginot, până în apropierea Războiului nu prea a ieşit mare lucru din strădaniile lor.

Văzând însă că unchiul Adolf nu glumeşte, prin 1939 au realizat că, după multe tone de hârtie aruncată la gunoi încă nu au cu ce străpunge Westvall-ul. Aşa că au trimis spre compania Forges et Chantiers de la Méditerranée o solicitare care privea construirea unui tanc echipat cu un tun de 75 mm, (pentru care există şi varianta de rezervă a unuia de calibru superior – 90 sau 105 mm, în caz că oţelul fabricat de Krupp se dovedea ceva mai rezistent decât se estimase pe malurile Senei) pentru demolat buncăre şi cu o piesă de artilerie secundară de 47 mm pentru lupta anticar.

Pentru că era clar că mastodontul nu avea cum să fie suficient de manevrabil pentru a evita lupta cu Panzerele blindajul acestuia trebuia să se ridice la 120 mm. O solicitare similară au primit şi uzinele ARL şi AMX, însă, în final, proiectul cel mai avansat, aparţinând FCM a fost preferat.

AMX Tracteur C 1939

Vehiculul prezentat de care FCM prezenta ca armament principal un tun de 90 mm, susţinut de o turelă masivă, plasată în spatele tancului şi ca armament secundar un tun de 47 mm, aflat într-o turelă mai mică, în partea din faţă a maşinăriei, contrar solicitării Comisiei, care voia că tunurile să fie aşezate exact invers (cel mare în faţă), ca pe Char B1, plus 4 mitraliere de 7.5mm, împotriva infanteriei.

Cât despre blindaj, acesta urma să aibă grosimea de 120 mm în partea frontală (unde inclinaţia conferită îl făcea impenetrabil de către tancurile începutului de război) şi 100 mm pe laterale (chiar dacă amintita comisie solicitase un blindaj la fel de gros peste tot).

 

Dimensiunile lui FCM F1 comparativ cu omul

Desigur, pentru a urni acest elefant adormit din loc era nevoie de un motor pe măsură şi , cum nu exista vreunul disponibil, s-a recurs la montarea a două motoare Renault de câte 550 c.p. , cu transmisie electrică. Nici acestea nu reuşeau însă să asigure celor 140 tone de oţel o viteză de deplasare de mai mult de 24 km/h. Pe autostradă.

Comparaţie cu alte proiecte ale epocii

Firește, noul tanc trebuia transportat cumva până unde era nevoie de el, aşa că proiectanţii săi i-au conferit o lungine de 10 m, la o lăţime de doar 3 m, pentru a putea fi transportat cu trenul.

Impresionaţi, venerabilii strategi din Minister au decis chiar să comande un lot de 12 bucăţi şantierelor de pe malurile Mediteranei, care urmau a fi livrate până în luna mai 1941, deci exact la un an după începerea ofensivei care va îngenunchia Franţa într-o singură lună. Francezii însă nu se aşteptau la aşa ceva, şi plănuiau să stea încă aproape un an pitiţi după fortificaţiile Maginot, fapt cu care tata Adolf nu a fost de acord.

Ramâne consolarea faptului că dacă Primul Război Mondial s-ar fi luptat din nou, francezii ar fi obținut o victorie răsunatoare…

Surse:  Wikipedia; Provehicles; Civilian Military Intelligence Group; Thisiswarblog; Chars Francais; Diselpunks; Juniorgeneral.

– Adrian Bantaş –

———————————————————

Link-uri utile:

Revista Resboiu; Forumul Resboiu; Pagina de gardă a portalului; Ramura dedicată Armatei Române; Ramura dedicată spaţiului; Ramura dedicată dronelor.