Pe Resboiu cel Bătrân, Alex Neagu iniţiase o rubrică permanentă şi împungea cu peniţa proiectele româneşti abandonate. Rubrică de mare succes, precum toate articolele cărora le-a fost autor. Da, daaa, nu şi acela unde a zis că programul Rafale se duce pe copcă, ştiu, n-am uitat şi nici el nu a uitat. Eu chiar mă feresc să-i amintesc episodul..
Revenind, vreau să vă spun că la rubrica asta visam de foarte mult şi visam mult, precum la Marţea Tehnică şi am să încerc s-o fac precis de periodică şi frumoasă, cu subiecte mai puţin cunoscute.
Bun. În poza de mai la deal, avem un tanc italian. Haideţi bre… nu râdeţi!Într-adevăr, nu le au ei cu din astea. Dar au fost pofticioşi, văzând că altora le iese.
De data asta, au fost chiar invidioşi pe mobilitatea tancurilor britanice şi au încercat să se scoată scoţând un tanc mediu agil şi rapid, pe care l-au şi botezat cu un nume care să-i aducă noroc: Rapid.
Vax! N-au fost în stare şi nu s-au descurcat decât cu anularea programului chiar înainte ca primul prototip să fie complet.. Italieni, normal! Tancurile nu sunt de ei.
Oricum, la acel moment fuseseră goniţi din Africa. Cu nemţi cu tot, adică prin 1943.
Dar, dacă s-ar fi ţinut cont de nomenclatorul utilizat de Italia, tancul s-ar fi numit M (Medio), 16 (greutatea) şi data introducerii în dotare, adică ’43. Deci: M16/43 Celere Sahariano.
Dincolo de pofta/invidia faţă de tancurile adverse, factorul cel mai important care a dus la concluzia că Italia avea nevoie de un astfel de tanc, a fost anul 1942… an în care tancurile italiene au fost pur şi simplu devastate de ciocnirile cu artileria antitanc şi tancurile inamice. Aşa că, Fiat şi Ansaldo au început lucrul la un tanc cu profil jos, de 15 – 16 tone, Fiat-Ansaldo încercând în primă fază modificarea tancului M14/41 prin înclinarea plăcilor de blindaj… continuînd totuşi idioata tradiţie de prindere prin nituire.
Celere Sahariano, deşi inspirat după suspensiile de tip Christie, nu au păstrat şi posibilitate de convertire în funcţie de dificultatea terenului – şenile pentru condiţii grele, respectiv fără ele pe drum pentru a atinge viteze mai mari. Demn de menţionat este şi faptul că acest tanc ar fi fost primul tanc italian care ar fi folosit acest tip modern de suspensii… Ansaldo inspirându-se după sistemele folosite pe tancurile britanice întâlnite în Africa de Nord, dar şi după un tanc sovietic BT-5 capturat în timpul Războiului Civil din Spania.
Impresionantă este inspiraţia după T-34. Celere Sahariano ar fi avut blindaj înclinat şi chiar o siluetă nu prea înaltă, ceea ce l-ar fi făcut nu numai dificil de distrus, dar şi greu de descoperit şi ţintit.
Italienii au ales pentru prototipul lui Celere Sahariano un tun de 47 m.m.! Într-o primă fază, mintea italianească decisese ca pe Celere să fie folosită o turelă alungită, derivată din cea de pe tancurile M14/41, ori una de pe M15/42. Deh, urma ca tancurile producţiei de serie să aibă un tun de 75 m.m., dar n-a contat.
Italienii au testat mai multe motoare, chiar şi unele derivate din motoare de avion, însă nici unul nu a dat rezultate satisfăcătoare. La momentul anulării programului, pe prototip urma să se folosească un motor de 275 Cp.
N-a avut noroc: în acelaşi timp cu Celere Sahariano se lucra la greul Carro Armato P.40; introducerea în producţie a două modele diferite de tanc ar fi reprezentat prea mult pentru haotica industrie italiană, plus că italienilor le trecuse prin cap să producă în licenţă ceva derivat din tancul cehoslovac T-21…
Păcat. Apariţia sa ar fi fost o surpriză neplăcută pentru Aliaţi. Ce-i drept, doar la nivel de comparaţie cu celelalte realizări italiene la capitolul Tancuri.
Venise însă 1943! Aidoma japonezilor, s-au trezit târziu şi au realizat aproape după, că ww2-ul s-a purtat cu alte arme şi mai ales altă gândire.
Era deja 1943 şi armistiţiul le-a răcorit ideile.
Caracteristici tehnice:
- Proiectant: Fiat
- Număr bucăţi construite: 1 prototip (neterminat)
- Gretutate: 16 tone
- Lungime: 5,8 metri
- Lăţime: 2.8 metri
- Înălţime: 2 metri
- Armament principal: 1 tun 47/40 de 40 m.m.
- Armament secundar: 2 mitraliere Breda 38, de 8 m.m.
- Motor: Fiat Spa, de 275 Cp.
Surse:
Super tare articolul. FELICITARI Chiar ca despre italieni in ww2 nu stiu mai nimic. Sper sa mai scrieti si ceva inspirat din luft46 .Au nemti niste proiecte bestiale pentru vremea lor.
Multumim mult. Urmaresc Luft46 de cand a aparut. Vom avea articole si pe teme de acolo, desigur.
Iti povestesc eu pe scurt ce au facut in ww2, s-au facut de ras in balcani, s-au facut de ras in urss, s-au facut de ras in africa
Cand o sa povestesti pe lung,sa nu uiti de submarine,Decima MAS,Folgore sau Alpini.
LA BARCUTZE SI BROSCUTZE-SUBMARINE-CHIAR AU FOSTB BUNI. SA NU UITAM CE AM COMANDAT NOI LA EI…CAT DESPRE ACEST PROIECT , CHIAR ERA INTERESANT.BRAVO IULICA !
Mișto articol! În altă ordine de idei… băi, nene, mi se aberant să proiectezi în anii 40 un tanc, fie și unul ușor, care să aibă blindajul nituit. Li s-a părut că Aliații au avut prea mare succes în Africa cu M3 Lee și au fost geloși? Le zburau ălora niturile prin tanc, chiar și când forța proiectilului nu era suficientă să penetreze placa de blindaj…
Ar fi fost ok prinderea prin nituire (daca chiar asta planificau) pana la un punct insa. Italienii insa bagau si bolturi, nu numai nituri. De aceea tendinta tancului italian de a se darama la propriu cand era lovit.
Era inspirat la greu din seria de tancuri englezesti “Crusader”, cu care seamana “grosso modo”.
Si-au si gasit de la cine sa se inspire…englezii erau si ei varza la capitolul asta, pana la “Churchill” si ce-au mai scos din 43 incolo.
Cam ca romanasii nostri, care, cand au vrut sa produca un aftomobil in licenta, au ales … Renault. Macar daca te “inspiri”, ia-te, dom’le, dupa ceva bun, nu? 🙂
Fiat 124? :))