Biroul Federal pentru dotarea Forțelor Armate germane (BAAINBw) a acordat consorțiului format din MBDA Germania și Rheinmetall Waffe Munition contractul pentru fabricarea, integrarea și testarea unui sistem de arme laser pentru zona maritimă.
Sistemul va fi produs, testat și integrat până la sfârșitul acestui an. Teste la bordul unei fregate germane F124 Sachsen vor avea loc în 2022.
“Acest contract este un pas important pe calea către dezvoltarea unui sistem laser de mare putere operațional. Cele două companii își vor folosi expertiza pentru un proiect de succes în beneficiul Marinei germane. Odată instalat, demonstratorul va putea fi folosit și pentru a testa o serie de aspecte, cum ar fi funcționarea senzorilor sau a sistemului de conducere a luptei”, a declarat Doris Laarmann, care conduce Departamentul de dezvoltare a tehnologiilor laser în cadrul MBDA Germania.
”Contractul marchează extinderea utilizării prototipului de armă laser testat cu succes în ultimii ani, iar experiența acumulată alimentează acum unul dintre cele mai ambițioase proiecte europene în domeniul dezvoltării de arme laser”, a precizat Alexander Graf, șeful programului de arme laser în cadrul Rheinmetall Waffe Munition.
O evoluție importantă în istoria tehnologiei militare de apărare, armele lasere pot lovi ţinte care se deplasează cu viteze foarte mari, acționând cu mare precizie și producând foarte puține daune colaterale. Un sistem care integrează aceste capacități va fi testat în curând în condiții reale de luptă, la bordul unei fregate germane.
Sursa: MBDA
Nu mai bine veneau la noi sa le dam laseru` lu` Coanda?
Ce experienta au nemtii cu laserele?
interesant e ca vor pe o fregata de 5700 tone ce altii testeaza pe nava de 25000 tone